AcasăOpinieVlad Filat

Vlad Filat

PLDM a contestat decizia CEC, după ce a fost respins includerea sa în lista formațiunilor admise la alegerile parlamentare

Partidul Liberal Democrat din Moldova (PLDM) a contestat în contencios administrativ decizia Comisiei Electorale Centrale (CEC) care a respins includerea sa în lista formațiunilor admise la alegerile parlamentare. PLDM a depus cereri către CEC prin care a solicitat includerea sa în lista partidelor cu drept de participare la alegerile parlamentare din 28 septembrie 2025. Formațiunea a invocat faptul că și-a îndeplinit integral și în termen obligațiile legale privind prezentarea actelor necesare la Agenția Servicii Publice (ASP),...

Vlad Filat: Astăzi abuzurile se ascund sub eticheta „reformelor”, iar gravele derapaje antidemocratice se numesc „integrare europeană”

Fostul premier Vlad Filat, lider al Partidului Liberal Democrat din Moldova (PLDM), amintește că astăzi se împlinesc patru ani de când Maia Sandu a preluat puterea totală în Republica Moldova. După Președinție, a urmat Parlamentul, apoi Guvernul, Procuratura, instanțele de judecată, organele anticorupție, serviciile de securitate, mass‑media — tot. Tot ce ar fi trebuit să servească oamenilor a ajuns în mâinile unei singure persoane, sub promisiunile de „dreptate”, „ordine” și „viitor european”. Dar oamenii nu au votat...

Vlad Filat: Locul Moldovei în procesul de aderare la UE nu este lângă Ucraina

Fostul premier Vlad Filat, lider al Partidului Liberal Democrat din Moldova (PLDM), susține că „privatizarea” integrării europene de către Maia Sandu și PAS, precum și derapajele de la statul de drept ale acestora nu pot rămâne nesancționate de Uniunea Europeană. Tolerarea, de către Bruxelles, a unei justiții nefuncționale și subordonate, a unei democrații nefuncționale sau a abuzurilor împotriva presei incomode și a oponenților politici este de natură să afecteze, pe termen lung, sprijinul cetățenesc...

Vlad Filat: Lista electorală PAS va fi făcută personal de Maia Sandu

Fostul premier Vlad Filat, lider al Partidului Liberal Democrat din Moldova (PLDM), susține că lista electorală PAS pentru alegerile parlamentare va fi făcută personal de Maia Sandu. „Lucrul ăsta a fost spus direct conducerii partidului de către Maia Sandu”, spune Vlad Filat. „Lista electorală, cu siguranță, va fi schimbată – va avea o altă imagine. Vom vedea acolo personaje pe care ei le consideră „notorii”: din presă, din ONG-uri, foști diplomați care se întorc „acasă”...

VIDEO: Vlad Filat: Guvernarea din Republica Moldova trăiește din sperietori

Fostul premier și liderul Partidul Liberal Democrat din Moldova (PLDM), Vlad Filat, constată că în fiecare primăvară ni se spune că cineva va răsturna ordinea constituțională: ba sârbii, ba muntenegrenii, ba cecenii. Și, până la urmă, nu se întâmplă nimic. Nimic nu se confirmă. Dar acest climat permanent de alarmism și confruntare creează o tensiune psihologică uriașă în societate. Și da, este adevărat – mulți pleacă din țară având motive economice. Dar tot mai mulți pleacă pentru...

Vlad Filat despre copii născuți în Moldova direct cu datorii și despre guvernarea făcută pe împrumuturi

Fostul premier și liderul Partidul Liberal Democrat din Moldova (PLDM), Vlad Filat, constată că anul trecut, Republica Moldova a înregistrat cel mai scăzut număr de nașteri din ultimele două secole – doar 23.600 de copii. Ce nu știu acești nou-născuți este că au venit pe lume deja cu o „zestre” de peste 36.500 lei datorie publică per capita. Este cea mai scumpă naștere colectivă din istoria Republicii Moldova. În 2019, datoria pe cap de locuitor...

Vlad Filat: Avem o guvernare care confundă promisiunile cu rezultatele

Fostul premier și liderul Partidul Liberal Democrat din Moldova (PLDM), Vlad Filat, declară că avem o guvernare care confundă promisiunile cu rezultatele, rectificările cu alocările și datoria cu investiția. Drumurile bune nu se construiesc pe hârtie, și cu siguranță nu în campanie electorală. 3,6 miliarde pentru drumuri? O promisiune electorală ambalată în cifre pompoase. Guvernarea ne anunță cu tam-tam că 2025 va fi anul cu cea mai mare finanțare pentru drumuri din istorie: 3,6 miliarde lei....

Subscribe

ULTIMA ORĂ