Tenismenul moldovean Radu Albot a acces în 1/16 din cadrul turneului din seria Challenger, care are loc în Soma Bay, Egipt, transmite IPN.
Sportivul s-a impus în cel de-al doilea meci din calificări în fața italianului, Giovanni Fonio, locul 458 ATP, cu scorul de 4-6, 6-1, 6-4. Anterior, în primul meci din calificări, Radu Albot l-a învins pe tenismenul belarus, Daniil Ostapenkov, locul 728 în clasamentul ATP, cu scorul de 4-6, 6-2, 6-3.
Meciul din cadrul...
Starea dificilă a drepturilor omului în regiunea transnistreană și barierele existente în calea liberei circulații pe ambele maluri ale Nistrului au fost discutate în cadrul unei întrevederi a vicepremierului pentru reintegrare, Valeriu Chiveri, cu șefa interimară a Misiunii OSCE în Moldova, Izabela Sylwia Hartmann, transmite IPN.
Oficialul de la Chișinău a subliniat necesitatea identificării unor soluții concrete pentru dificultățile cu care se confruntă cetățenii și a pledat pentru o implicare mai activă a OSCE în...
Trei ani de închisoare pentru Dorin Damir, Alexandru Pînzari și Valeriu Cojocaru în dosarul angajărilor fictive de la fosta Direcție 5 a Inspectoratului Național de Investigații. Decizia a fost pronunțată luni, 19 ianuarie, de Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, transmite IPN.
În privința celor trei a fost dispus arestul preventiv până la pronunțarea unei decizii definitive și anunțarea în căutare pentru executarea pedepsei, așa cum cei trei inculpați nu s-au prezentat la pronunțarea sentinței.
Alexandru Pînzari, fost...
În două zile, în Găgăuzia începe perioada de depunere a documentelor pentru participarea la alegerile în Adunarea Populară, programate pentru 22 martie. În acest context, Comisia electorală centrală de la Comrat a examinat și aprobat deciziile privind pregătirea și desfășurarea scrutinului, transmite corespondentul IPN din UTA Găgăuzia.
Astfel, recepționarea documentelor pentru grupurile de inițiativă va avea loc în perioada 21 ianuarie-10 februarie, iar pentru candidați – între 21 ianuarie și 20 februarie.
Pe 12 ianuarie, Adunarea...
Moldova și Albania împărtășesc același obiectiv strategic – aderarea la Uniunea Europeană. Declarația a fost făcută de președintele Parlamentului de la Chișinău, Igor Grosu, după întrevederea cu președintele Albaniei, Bajram Begaj, aflat într-o vizită oficială la Chișinău, transmite IPN.
„Moldova și Albania împărtășesc același obiectiv strategic: să devenim state membre ale Uniunii Europene. Este un drum care cere muncă și perseverență, dar este și un drum care ne oferă speranță, ne întărește instituțiile și ne...
Moldova și Albania împărtășesc același obiectiv strategic – aderarea la Uniunea Europeană. Declarația a fost făcută de președintele Parlamentului de la Chișinău, Igor Grosu, după întrevederea cu președintele Albaniei, Bajram Begaj, aflat într-o vizită oficială la Chișinău, transmite IPN.
„Moldova și Albania împărtășesc același obiectiv strategic: să devenim state membre ale Uniunii Europene. Este un drum care cere muncă și perseverență, dar este și un drum care ne oferă speranță, ne întărește instituțiile și ne...
La Ungheni a fost deschisă prima creșă de tip familial, care oferă servicii de îngrijire a copiilor de până la 3 ani. Este o inițiativă menită să sprijine familiile cu copii mici și să faciliteze revenirea părinților, în special a mamelor, pe piața muncii, transmite IPN.
Proiectul face parte dintr-un amplu program implementat de Organizația Internațională a Muncii, cu sprijinul Guvernului Elveției. În acest sens, la Ungheni a fost realizată o analiză a cererii și...