Actuala șefă a Direcției generale finanțe, Olesea Pșenițchi, și consilierul în Cabinetul primarului general, Victor Pruteanu, sunt înaintați pentru funcțiile de viceprimari ai capitalei. Candidaturile au fost prezentate de către primarul Ion Ceban la ședința Consiliului municipal Chișinău, transmite IPN.
Edilul a propus includerea pe ordinea de zi a ședinței CMC a proiectelor privind numirea viceprimarilor, alături de proiectele ce vizează eliberarea din funcție a Angelei Cutasevici și Olgăi Ursu, care au fost alese deputate...
În instituțiile de învățământ din Republica Moldova va fi predată limba chineză, ca urmare a unui acord semnat între Ministerul Educației și Cercetării al Republicii Moldova și Ministerul Educației din China, transmite IPN.
MEC precizează că în cadrul acestui acord, partea chineză va sprijini dezvoltarea curriculumului și a resurselor educaționale pentru predarea limbii chineze, precum și formarea cadrelor didactice prin programe dedicate.
În baza acordului, instituțiile de învățământ superior din Moldova vor putea crea programe specializate...
Un avion indian de luptă s-a prăbușit în Dubai, în timpul unui zbor demonstrativ la Salonul Aerian. Imaginile video apărute în spațiul public arată aeronava „Tejas” căzând cu viteză spre sol și explodând, lăsând un fum negru deasupra aeroportului. Pilotul nu a supraviețuit, transmite IPN.
La scurt timp după tragedie, Forțele Aeriene Indiene au confirmat că pilotul avionului de vânătoare a decedat și au anunțat deschiderea unei anchete pentru a stabili cauzele accidentului.
Demonstrația a avut...
Retrospectiva săptămânii 17-23 noiembrie. Cele mai importante știri din fluxul IPN
Armament, depistat în Vama Albița
Un camion condus de un moldovean, care transporta armament, a fost oprit la punctul de trecere Albița-Leușeni, la intrarea în România. Ca urmare, a fost intentat un dosar penal, iar două persoane au fost reținute pentru contrabandă cu muniții. Potrivit șefului Serviciului Vamal, Radu Vrabie, acest caz accentuează necesitatea dotării fiecărui punct de frontieră cu echipamente de scanare performante.
Premierul Munteanu,...
Cel puțin 15 persoane, printre care și patru copii, au murit în urma unei explozii puternice, care s-au produs vineri într-o zonă industrială din Faisalabad, provincia Punjab, Pakistan. Conform serviciilor de urgență, incidentul a fost cauzat de o scurgere de gaz, transmite IPN.
Potrivit presei locale, în urma exploziei, o clădire s-a prăbușit, iar structurile din apropiere au fost avariate. Mai multe persoane au fost rănite și transportate ulterior la spital. Operațiunile de salvare sunt...
Serviciul ungar al postului Radio Europa Liberă/Radio Liberty și-a încetat activitatea vineri. Decizia a fost luată de către Agenția Statelor Unite pentru Media Globală (USAGM), care supraveghează instituția media, transmite IPN.
Hotărârea de a închide redacția RFE/RL din Ungaria vine ca urmare a deciziei președintelui american Donald Trump din martie de a reduce șapte agenții federale, inclusiv Agenția SUA pentru Media Globală, care administrează RFE/RL, printre alte organizații media. Măsura a fost motivată prin dorința...
În jur de 60 de parlamentari din cele 46 de state membre ale Consiliului Europei au participat la Reuniunea Comitetului Permanent al APCE, găzduită de Parlamentul Republicii Moldova. Evenimentul s-a desfășurat în contextul în care Moldova deține Președinția Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei, în perioada 14 noiembrie 2025 – 15 mai 2026, transmite IPN.
În deschiderea reuniunii, președintele Parlamentului, Igor Grosu, a declarat că Moldova tratează acest mandat cu cea mai mare responsabilitate, subliniind...