IPN

Subscribe

Actualitate

ULTIMA ORĂ

Circa 8 500 de persoane au efectuat anul trecut screening colorectal cu testul imunochimic

Circa 8500 de persoane au beneficiat, în anul 2025, de servicii de screening colorectal cu ajutorul testului imunochimic. Rezultatele testării au fost pozitive în cazul a peste 460 de persoane, dintre care 311 au fost programate pentru servicii de colonoscopie, transmite IPN. Potrivit Companiei Naționale de Asigurări în Medicină, testarea a fost efectuată în rândul persoanelor cu vârste cuprinse între 50 și 55 de ani din municipiul Chișinău, Bălți și mai multe raioane ale țării....

Drumarii au intervenit noaptea în nordul țării. Traficul se desfășoară în condiții de iarnă

Pe parcursul nopții trecute, drumarii au intervenit pe mai multe sectoare din nordul țării, unde ninsorile au îngreunat traficul. Pentru menținerea drumurilor practicabile, a fost necesară deszăpezirea carosabilului și aplicarea materialului antiderapant, transmite IPN. Administrația Națională a Drumurilor precizează că intervențiile au avut loc în raioanele Glodeni, Soroca, Ocnița, Briceni, Edineț, Drochia, Florești, Șoldănești, Sănătăuca, Dondușeni, Bălți și Fălești, precum și pe două sectoare din centrul țării – Strășeni și Ialoveni. Potrivit AND, circulația pe drumurile...

Un litigiu cu tentă politică și identitară: cazul Universității din Cahul. Op-Ed Anatol Țăranu

Decizia anunțată de ministrul educației și cercetării, Dan Perciun, privind intenția Guvernului de a fuziona Universitatea de Stat „Bogdan Petriceicu Hasdeu” din Cahul cu Universitatea Tehnică a Moldovei, a provocat nu doar o undă de șoc în mediul academic, ci și o reacție publică amplă, cu profunde implicații identitare și politice. Ceea ce este prezentat oficial drept o „optimizare” administrativă și o măsură de „sustenabilitate” se conturează, în realitate, ca un conflict simbolic major...

IPN | Agenda culturală | 12 ianuarie

Continuă Târgul de Crăciun, organizat de Primăria municipiului Chișinău (5 decembrie -18 ianuarie) /Piața Marii Adunări Naționale /ora 11:00/. Muzeul de Istorie a Orașului Chișinău, sub egida Direcției generale cultură și patrimoniul cultural, organizează vernisajul expoziției documentare și masă rotundă: „Timbrul fiscal – 170 ani de la apariție în Principatul Moldovei” /Muzeul de Istorie a Orașului Chișinău /ora 12:00/. Continuă campania „Hai Acasă de Crăciun”, lansată de Ministerul Culturii, care include peste 40 de concerte în...

Agenda evenimentelor pentru luni, 12 ianuarie

Are loc ședința operativă a serviciilor Primăriei Chișinău /Primăria Chișinău /ora 10:00/. AGENȚIA DE PRESĂ IPN invită la dezbaterea publică de informare electorală la tema: „Negocierile de aderare la UE: oportunități și capacități, provocări și manipulări”, ediția a 340-a din ciclul „Dezvoltarea culturii politice în dezbateri publice”. Participanți: Carolina Bogatiuc, cofondatoare, Mișcarea Civică „Inițiativa Europeană”; Eugen Muravschi, expert al Comunității WatchDog; Igor Boţan, expert permanent al proiectului /Sala de conferințe a Agenției IPN, stradela Teatrului,...

Scutiri și deduceri care reduc venitul impozabil în 2026

Venitul impozabil, adică cel din care se plătesc impozitele, poate fi diminuat prin deducerea mai multor tipuri de cheltuieli, cum ar fi contribuțiile obligatorii, cheltuielile medicale, asigurările de viață sau anumite cheltuieli pentru educație, transmite IPN. Vicepreședinta Comisiei pentru economie, buget și finanțe a Parlamentului, Victoria Belous, precizează că, pentru anul 2026, asigurările și cheltuielile medicale se pot deduce în limita a 17 400 de lei. Este vorba despre plățile efectuate pentru asigurarea facultativă de sănătate...

Teheranul amenință cu ripostă în cazul unui atac al SUA

Oficialii de la Teheran au avertizat că trupele americane din regiune și Israelul vor fi considerate „ținte legitime” în cazul unui atac al Statelor Unite asupra Iranului, pe fondul protestelor, transmite IPN. Potrivit Euronews, Washingtonul și Tel Avivul par să fi discutat posibilitatea unei intervenții americane în Iran, în timp ce Teheranul avertizează că va riposta. „În cazul unui atac militar al Statelor Unite, atât teritoriul ocupat (Iranul nu recunoaște Israelul și îl consideră teritoriu palestinian...

IMPORTANT