Polițiști din cadrul Poliției Municipiului Târgu Jiu au fost sesizați prin apel 112 de către un bărbat din municipiu cu privire la faptul că și-ar fi găsit fiica în stare de inconștiență, la domiciliu.
Surse apropiate anchetei arată că femeia în vârstă de 35 de ani, mamă a trei copii, și-ar fi anunțat părinții cu privire la ce urmează să facă și tatăl său a plecat spre locuința familiie Surupăceanu imediat, anunțând, tototdată, Poliția.
„Din primele...
Philip Morris România a lansat campania „Zero Compromisuri”, o inițiativă de educare și constientizare care își propune să prevină accesul minorilor la produse din tutun și nicotină și să promoveze responsabilitatea comună în protejarea acestora.
64,6% dintre români cred că legislația care interzice accesul minorilor la produse din tutun și nicotină este aplicată în mică măsură sau deloc, arată un sondaj INSCOP Research realizat în aprilie 2026. Totodată, cadrul legal nu este întotdeauna suficient de...
Negociatori din Qatar s-au deplasat miercuri la Teheran pentru a încerca să depăşească ultimele obstacolele rămase între Statele Unite şi Iran, informează Reuters şi AFP, citată de Agerpres. Iniţiativa vine în contextul în care discuţiile dintre cele două ţări par să fi ajuns la un impas. „În urma consultărilor cu Statele Unite, negociatorii qatarezi au …The post Pacea dintre Iran și SUA, negociată la Teheran de o delegație din Qatar. Discuții după escaladarea conflictului...
Viceprim-ministrul, ministrul interimar al Agriculturii, Tánczos Barna, anunţă o serie de măsuri pentru susţinerea crescătorilor de porci din România pentru a reuşi să depăşească perioada complicată actuală. Statul va aloca până la 14 euro pe loc de cazare în cazul animalelor de reproducţie fdin fermele comerciale, respectiv 20 de euro pe cap de animal pentru porcii crescuţi în gospodăriile populaţiei, care respectă anumite reguli, însă. Fermele comerciale ar urma să primească un sprijin pe...
EHF anunţă, miercuri, cele 10 echipe cu loc garantat în sezonul 2026-2027 al Ligii Campionilor, între care se numără şi campioana Gloria Bistriţa. Alte şapte cluburi s-au înscris pentru unul dintre cele şase locuri adiţionale disponibile. Vicecampioana CSM Bucureşti se află între ele.The post Handbal feminin: Campioana Gloria Bistriţa s-a înscris în Liga Campionilor; CSM Bucureşti a cerut loc adiţional first appeared on Nexta.ro.
Infantino a prezis că Los Angelesul va deveni un punct de întâlnire global în săptămânile următoare.
A descris fanii care vor sosi din toată lumea ca pe o „hoardă de barbari fericiți”. Le-a promis localnicilor că aceștia vor vrea doar să se bucure și să se distreze.
„Bărbați, femei, copii, bunici – toți vor avea fețele vopsite în culorile țărilor lor”, a spus el.
„Vrem să unim lumea”, a adăugat președintele FIFA, rezumând mesajul turneului într-o singură...
Avocatul Toni Neacșu spune, într-o postare pe rețelele sociale, că dacă nu se vor întâmpla minuni, premierul desemnat de Nicușor Dan, Eugen Tomac, va strânge un număr de voturi echivalent cu o comisie a Parlamentului. Acesta susține că președintele României va pierde respectul partidelor dacă rezultatul obținut de Tomac va fi negativ.
Într-un mesaj publicat pe pagina sa de Facebook, Adrian Toni Neacșu a explicat că Dacian Cioloș este candidatul la funcția de premier cu...