Artista a fost onorată vineri, în cadrul unei ceremonii organizate la New York, devenind a doua cea mai tânără persoană care primește această distincție, după Stevie Wonder, care a fost inclus în Hall of Fame la vârsta de 32 de ani, în 1983.
Îmbrăcată într-o rochie neagră cu motive florale, Swift a participat la evenimentul desfășurat într-un hotel din New York, în prezența unui număr restrâns de invitați. Travis Kelce, logodnicul său, a fost, de...
Potrivit documentelor depuse la Curtea de Apel a Districtului Columbia, administrația contestă hotărârea pronunțată într-un proces inițiat de congresmena democrată Joyce Beatty, membră de drept a consiliului de administrație al centrului cultural, notează vineri Reuters.
Decizia judecătorului federal Christopher Cooper a stabilit că redenumirea instituției prin asocierea cu numele lui Donald Trump încalcă voința explicită a Congresului, care a consacrat centrul drept memorial dedicat fostului președinte John F. Kennedy.
„Congresul a dat numele Kennedy Center acestei...

Iranul a efectuat, joi, un antrenament deschis în tabăra de bază a Cupei Mondiale din Tijuana, unde echipa a sosit în mijlocul tensiunilor geopolitice care au ameninţat să umbrească cel mai mare eveniment sportiv din lume, relatează Reuters.The post Cupa Mondială 2026: Naţionala Iranului a efectuat un antrenament deschis la Tijuana first appeared on Nexta.ro.
De la „face sport pentru mișcare” la „multiplu medaliat național și internațional” e un drum lung și un efort care se măsoară în ore de antrenament zilnic, strâns din dinți și grija pentru a putea susține următoarea competiție.The post Cât costă să ajungi pe podium. Antrenoare: „5.000 de euro pe lună să participi doar la 2-3 competiții” first appeared on Nexta.ro.

Mijlocaşul mexican Erik Lira a declarat că echipa sa „nu are limite” după victoria cu 2-0 asupra Africii de Sud în meciul de deschidere al Cupei Mondiale, joi, pe stadionul Azteca din Mexico City.The post Cupa Mondială 2026: Mexicanul Erik Lira, după victoria meciul de debut: Acum nu avem limite şi nu ne vom mulţumi cu puţin first appeared on Nexta.ro.