AcasăPoliticăVlad Filat

Vlad Filat

Subscribe

Actualitate

ULTIMA ORĂ

Vlad Filat: În urma aderării Moldovei la Uniunea Europeană, terenurile agricole vor putea fi comercializate și către străini

Aderarea la Uniunea Europeană este o opțiune benevolă a statelor aspirante ceea ce înseamnă acceptarea modelului de funcționare a UE. Trebuie de menționat că în procesul de negocieri privind aderarea la Uniunea Europeană, statele, pot negocia mai bine sau mai rău condițiile, dar nicidecum nu pot schimba regulile deja existente, declară fostul Prim-ministru, Vlad Filat. O lungă perioadă de timp, partenerii noștri prin tăcere au tolerat derapaje grave ale guvernării PAS de la principiile democratice...

Vlad Filat: PAS folosește tactici murdare pentru a bloca și elimina concurenții politici

Partidul Liberal Democrat din Moldova (PLDM) condamnă ferm „jandarmeria electorală” a Partidului Acțiune și Solidaritate, transmite liderul formațiunii, Vlad Filat. Este tot mai evident că asistăm din nou, la un act de canibalism politic pe eșichierul de dreapta, orchestrat de PAS, formațiunea care și-a făcut un obicei din a ataca formațiunile politice ce împărtășesc valorile civilizațional-democratice și europene. Reamintim că odată cu preluarea puterii de către PAS, pluralismul politic din Republica Moldova a fost erodat sistematic. Regretăm...

Vlad Filat: După ce a venit PAS la guvernare, pensionarii trăiesc mult mai greu. O întrebare către Maia Sandu

Zilele trecute PAS ne-a anunțat că, de când au venit la guvernare, pensionarii noștri au devenit fericiți, iar pensia medie a fost majorată cu 150%!, amintește Vlad Filat Situația reală, bazată pe date statistice, arată că pensionarii din Republica Moldova, după venirea PAS la guvernare, trăiesc mult mai greu. Să le luăm pe rând. Conform Biroului Național de Statistică, după venirea PAS la guvernare(data de referință 01 octombrie 2021), mărimea medie a pensiei lunare stabilite pentru limita...

Vlad Filat: Republicii Moldova i s-a promis ajutor în valoare de 659 milioane euro – Maia, unde-s banii?

Fostul prim ministru, Vlad Filat, observă că am fost anunțați solemn că pe data de 17 septembrie 2024, la Chișinău, vor veni peste 65 de oficiali europeni. Aceștia vor participa la cea de-a V- a ediție a Platformei de Sprijin pentru Republica Moldova (Moldova Support Platform), platformă inițiată de România, Germania și Franța. Deci pe 17 septembrie cu doar trei zile înainte de începerea campaniei electorale pentru alegerea președintelui Republicii Moldova, evident, această conferință...

Filat: „PLDM și eu personal am muncit mult în procesul de apropiere a R. Moldova de UE, de aceea am luat decizia de a...

Liderul PLDM, ex-premierul Vlad Filat, declară că va sprijini referendumul pentru Intergrarea europeană și împreună cu formațiunea sa politică va convinge cetățenii să voteze „Pentru”.

Vlad Filat: Pensionarii devin tot mai săraci

Fostul Prim-ministru, Vlad Filat, constată că în luna august pensionarii au resimțit din nou șocul creșterii prețurilor. Prețul la legume, care reprezintă baza consumului persoanelor cu venituri modeste, a crescut într-o manieră fără precedent cu 7,7% într-o singură lună. Această creștere este de 10 ori mai mare decât în precedentele 7 luni ale anului 2024. În rezultat legumele înregistrează cea mai mare creștere din ultimii 25 de ani. Comparariv cu anul 2020 prețul la legume a crescut cu...

Vlad Filat: Moldova s-a confruntat cu cea mai mare creștere a prețurilor din ultimii 25 ani – creștere generată de incompetență și corupție

Fostul Prim-ministru, Vlad Filat, constată că Maia Sandu anunță senin că pensia nominal a crescut de două ori. Atrag atenția la cuvântul NOMINAL. Ce a uitat să ne spună președinta este că în mandatul ei Republica Moldova s-a confruntat cu cea mai mare creștere a prețurilor din ultimii 25 ani, iar pe segmentul energetic am avut o creștere de 6 ori, creștere fără precedent în istoria noastră. Creștere generată de incompetență și corupție, susține liderul...

IMPORTANT