Victoria Furtună
Victoria Furtună a reacționat la includerea sa pe lista de sancțiuni a UE: distrugerea deliberată a valorilor europene
Victoria Furtună, lidera partidului „Moldova Mare”, a condamnat decizia Uniunii Europene de a o include în lista de sancțiuni, acuzând Bruxelles-ul de „distrugerea deliberată a valorilor europene” și de implicare directă în afacerile interne ale Republicii Moldova, transmite Omniapres.md.
„Astăzi vedem cum are loc, în mod deliberat, distrugerea a tot ceea ce am iubit la Uniunea Europeană. Grupările de la Bruxelles au decis, fără rușine și la vedere, după tradițiile colonialiste, să aleagă ei înșiși...
Înainte de lansare, poliție a sechestrat 50 de exemplare ale cărții „Moldova Mare”, iar autorii acuză guvernarea de intimidare politică
Poliția a sechestrat 50 de exemplare ale albumului monografic „Moldova Mare”, semnat de Iurie Răileanu și Victoria Furtună, cu o zi înainte de lansarea oficială a cărții.
Potrivit autorilor, volumele au fost ridicate în urma unei intervenții coordonate a poliției, inclusiv agenți în civil, sub acuzația că lucrarea ar constitui o „amenințare la adresa securității statului”, transmite Omniapres.md.
„Au zis că trebuie toate cele 50 de volume să fie studiate profund, să vadă dacă nu...
Scandal politic legat de avocatură: ”Moldova Mare” acuză guvernarea de tentativă de capturare a profesiei de avocat
Partidul ”Moldova Mare” acuză PAS de „capturare sistematică” a instituțiilor democratice, inclusiv a avocaturii.
Într-o declarație transmisă de avocatul Igor Hlopețchi, membru al formațiunii, se afirmă că noile modificări la Legea cu privire la avocatură, adoptate de Parlament, reprezintă o „lovitură gravă” asupra independenței profesiei, transmite Omniapres.md
Potrivit lui Hlopețchi, amendamentele votate de PAS prevăd includerea a trei reprezentanți ai Ministerului Justiției în componența Comisiei de Licențiere a Profesiei de Avocat și în cea de...
Victoria Furtună reacționează la posibile sancțiuni ale UE: „PAS și curatorii din Bruxelles se tem de mine și de poporul moldovean”
Zvonuri și speculații. Astfel a calificat Victoria Furtună, liderul partidului ”Moldova Mare”, informațiile că UE ar pregăti sancțiuni împotriva sa. Ea susține că răspândirea acestor informații ar fi o dovadă a fricii guvernării față de o nouă forță politică.
„Pentru că poporul s-a trezit și a găsit în sfârșit o scăpare, iar acum nu mai poate fi oprit nici cu minciuni, nici cu teroare. Au văzut că nu ține să ne mai spună că suntem...
Investigație penală pe numele Maiei Sandu în România
Parchetul României a admis spre examinare plângerea partidului ”Moldova Mare” împotriva președintelui Republicii Moldova, Maia Sandu și a transmis-o Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT). ”Moldova Mare” insistă că Sandu ar fi comis fapte de trădare de stat, amestec în procesul electoral și în treburile interne ale României, transmite Omniapres.md.
Despre investigație, președintele partidului “Moldova Mare”, Victoria Furtună, a fost notificată oficial de către Serviciul de Registratură Generală și Arhivă...
Victoria Furtună: „Fără suveranitate nu există nici dreptate, nici democrație, nici libertate”
Președinta partidului Moldova Mare, Victoria Furtună, a participat la conferința „Declarația de suveranitate – scutul independenței”, organizată la data de 23 iunie 2025 de Asociația Obștească „Republica”.
Victoria Furtună a făcut apel la „punerea capăt colonizării, ruperea lanțurilor dependenței” și astfel – restabilirea suveranității pierdute a Republicii Moldova.
După cum a reamintit Victoria Furtună, „după anul 2009 statul a început să fie împărțit bucată cu bucată: justiția, mass-media, educația, chiar și cultura au fost scoase...
Cei care acționează politic, împotriva legii, vor răspunde! Victoria Furtună i-a acționat în judecată pe foștii șefi ai Procuraturii Generale și ai Procuraturii Anticorupție
Fostul procuror anticorupție și actualul lider a partidului ”Moldova Mare”, Victoria Furtună, a intentat un proces în instanță, susținând că a fost persecutată ilegal timp de cinci luni într-un dosar penal.
Este vorba despre scandalul de anul trecut, când Serviciul de Informații și Securitate (SIS) i-a retras accesul la informații clasificate, iar ulterior a fost pornit un dosar penal pe numele ei. După cinci luni, investigația a fost clasată. Totuși, pe durata anchetei, susține Furtună...
Subscribe
ULTIMA ORĂ