Victoria Furtună: „Fără suveranitate nu există nici dreptate, nici democrație, nici libertate”

Președinta partidului Moldova Mare, Victoria Furtună, a participat la conferința „Declarația de suveranitate – scutul independenței”, organizată la data de 23 iunie 2025 de Asociația Obștească „Republica”.

Victoria Furtună a făcut apel la „punerea capăt colonizării, ruperea lanțurilor dependenței” și astfel – restabilirea suveranității pierdute a Republicii Moldova.

După cum a reamintit Victoria Furtună, „după anul 2009 statul a început să fie împărțit bucată cu bucată: justiția, mass-media, educația, chiar și cultura au fost scoase la licitație”, unde cumpărătorii au fost ONG-uri finanțate din afara țării.

„În 2025 ne-am trezit conduși de un regim care răspunde la Bruxelles, Washington sau Viena, dar nu la Chișinău! Neutralitatea a fost distrusă, istoria a fost falsificată, demnitatea a fost vândută”, a declarat lidera Moldova Mare.

„Fără suveranitate nu există nici dreptate, nici democrație, nici libertate. Există doar aparențe și ordine de la alții”, a subliniat politiciana. „Asta înseamnă că deciziile importante nu se iau în Parlamentul tău, ci în birourile altora; că copiii sunt educați împotriva valorilor părinților lor; că presa nu mai informează, ci manipulează; că armata nu mai apără pământul, ci îl pregătește pentru interese străine; că urmează alegeri, dar rezultatele sunt deja cunoscute.”

„Fără suveranitate, Moldova devine o colonie cu pașaport moldovenesc, un teritoriu aflat sub ocupație modernă”, a avertizat Victoria Furtună și a făcut apel la „reconstrucția instituțiilor loiale poporului, nu străinilor; eliminarea finanțatorilor externi din Guvern, CEC, CNA, Curtea Constituțională; interzicerea ingerinței externe sub pretextul «reformelor»; inițierea anchetelor și solicitarea retragerii centrelor de influență străină din Moldova”.

Victoria Furtună consideră că doar prin recâștigarea suveranității, Moldova va putea depăși sărăcia. Însă acest lucru trebuie făcut „nu în genunchi, ci cu fruntea sus”.

La conferința „Declarația de suveranitate – scutul independenței” au participat deputați care au votat Declarația de Suveranitate pe 23 iunie 1990, istorici, jurnaliști și activiști civici.

ULTIMA ORĂ

Un proiect privind consolidarea securității energetice a Republicii Moldova, examinat de Congresul SUA

Un proiect de lege care urmărește consolidarea securității energetice...

BREAKING NEWS | Un diplomat american a fost găsit mort

Un diplomat american a fost găsit mort în cel...

VIDEO | Victoria Furtună solicită examinarea unui vaccin terapeutic anticancer pentru pacienții oncologici din Moldova

Președinta partidului „Moldova Mare", Victoria Furtună, a solicitat Ministerului...

Olga Ursu: MAN propune un mecanism clar pentru ridicarea vehiculelor abandonate de pe domeniul public

Partidul Mișcarea Alternativa Națională (MAN) a înregistrat în Parlament...

ULTIMA ORĂ | Alexei Codreanu părăsește PAS: „Valorile care m-au adus în partid nu mai coincid cu realitatea”

Fostul președinte al organizației teritoriale PAS Orhei, Alexei Codreanu,...

ULTIMA ORĂ

Inaugurarea noului pod dintre Canada și SUA, amânată pe termen nedeterminat. Proiect de peste 3 miliarde de euro

Decizia intervine la doar două zile după ce premierul canadian Mark Carney declara că podul Gordie Howe urma să fie inaugurat înainte de sfârșitul săptămânii...

Renato Usatîi a anunțat înregistrarea proiectului de lege elaborat de Partidul Nostru pentru prevenirea escrocheriilor telefonice și digitale

Președintele Fracțiunii Partidului Nostru, Renato Usatîi, a anunțat înregistrarea proiectului de lege pentru prevenirea escrocheriilor telefonice și a fraudelor comise prin intermediul comunicațiilor electronice....

Important

Inaugurarea noului pod dintre Canada și SUA, amânată pe termen nedeterminat. Proiect de peste 3 miliarde de euro

Decizia intervine la doar două zile după ce premierul canadian Mark Carney declara că podul Gordie Howe urma să fie inaugurat înainte de sfârșitul săptămânii și lăuda cooperarea dintre cele două state. „Canada și Statele Unite au convenit să amâne deschiderea podului pentru a acorda timpul necesar soluționării aspectelor care rămân în discuție”, a transmis Chuck Andary, directorul executiv interimar al Autorității Podului Windsor-Detroit, potrivit AFP. La rândul său, Mark Carney...

Eugen Tomac nu reuşeşte să strângă un Guvern acceptat de partide. „Partidele ne-au spus ce nu acceptă, dar nu ne-au spus ce ar accepta”

Guvernul propus de Eugen Tomac pare să aibă şanse tot mai mici de a obţine sprijinul necesar, după declaraţiile principalilor lideri politici.The post Eugen Tomac nu reuşeşte să strângă un Guvern acceptat de partide. „Partidele ne-au spus ce nu acceptă, dar nu ne-au spus ce ar accepta” first appeared on Nexta.ro.

Ariana Grande critică din nou Casa Albă după utilizarea unei melodii de-ale sale într-un clip al ICE

Ariana Grande și-a exprimat dezacordul într-un comentariu publicat pe platforma de socializare, solicitând autorităților să nu mai asocieze muzica sa cu astfel de mesaje. „Vă rog să nu mai folosiți niciodată muzica mea în legătură cu această absurditate barbară, inumană și odioasă”, a transmis Grande. Potrivit reprezentanților artistei, comentariul a fost autentic, însă nu mai este vizibil public pe platformă. Echipa sa încearcă, de asemenea, să obțină eliminarea fragmentului muzical din...

Ambasadorii francez, britanic și german la Moscova primiți Ministerul rus al Afacerilor Externe

Ambasadorii Franței, Germaniei și Marii Britanii au fost primiți joi la Ministerul rus al Afacerilor Externe. Întâlnirea, marcată de reproșuri reciproce, a readus în prim-plan prăpastia…The post Ambasadorii francez, britanic și german la Moscova primiți Ministerul rus al Afacerilor Externe first appeared on Nexta.ro.