Cetățenii moldoveni care intenționează să călătorească în Franța sunt îndemnați să respecte condițiile de intrare stabilite de autoritățile franceze. Recomandarea este făcută în contextul creșterii numărului de refuzuri de intrare în Fran...
Universitatea de Stat de Medicină şi Farmacie (USMF) „Nicolae Testemiţanu” va organiza Ziua uşilor deschise – eveniment dedicat absolvenților de licee și colegii interesați de programe de studii în domeniul sănătății. Evenimentul va avea loc s&a...
Președintele SUA, Donald Trump, are la dispoziție o săptămână pentru a decide cum va continua operațiunea militară împotriva Iranului, în condițiile în care termenul legal de 60 de zile pentru desfășurarea acțiunilor fără aprobarea Congresului...
Magistrații și procurorii din Republica Moldova își consolidează competențele în domeniul protecției mediului, odată cu lansarea celui de-al zecelea ciclu al programului de instruire specializat în investigarea infracțiunilor ecologice. Evenimentul, orga...
Guvernul Finlandei a propus anularea interdicției privind amplasarea armelor nucleare pe teritoriul național, iar inițiativa a fost deja transmisă Parlamentului, potrivit unui anunț al Ministerului Apărării al Finlandei, citat de MOLDPRES.
Conform autorităților, proie...
Vicepremierul Mihai Popșoi a avut astăzi o întrevedere cu ministrul pentru Europa și afaceri externe al Republicii Albania, Ferit Hoxha. Aceasta a avut loc în marja Forumului Economic de la Delphi, desfășurat în Grecia, informează MOLDPRES.
Discuțiile ...
Consiliul Fiscal din Bulgaria a prezentat trei scenarii privind evoluția economiei în 2026, în contextul incertitudinilor generate de situația geopolitică globală, regională și internă, potrivit unui raport publicat joi de Consiliul Fiscal al Bulgariei, transmi...