Mai multe publicații naționale scot în prim plan importanța alegerilor locale noi pentru funcțiile de primari, care vor avea loc pe 17 mai în nouă localități din R. Moldova, inclusiv în Orhei și Taraclia. Situația economică tot mai dificilă în regiunea transnistreană, dar și impactul rețelelor sociale asupra dezvoltării copiilor, sunt alte subiecte reflectate activ în presa din R. Moldova.
Parada militară organizată de Federația Rusă pe 9 mai a demonstrat mai degrabă vulnerabilitatea Kremlinului decât forța acestuia, consideră politologul român Cătălin Gabriel Done. Marcată de efectele războiului din Ucraina, Moscova se află acum într-o poziție defensivă sub presiuni externe, în timp ce Vladimir Putin încearcă să își consolideze legitimitatea internă printr-un discurs tot mai agresiv și simbolic, remarcă expertul.
Biletele pentru taberele de vară destinate copiilor vor fi mai scumpe în acest an, cu aproximativ 4.7%. Ministerul Educației explică această creștere prin ajustarea în funcție de rata inflației.
Trei adolescenți dintr-o instituție profesional-tehnică din suburbia Chișinăului au scris anonim că au gânduri suicidale în timpul unei activități organizate de specialiștii centrelor de sănătate prietenoase tinerilor Youth Klinic. Doi dintre ei au fost identificați și au început să primească ajutor psihologic chiar în aceeași zi, pentru a preveni eventuale tragedii.
Cucerirea celui de-al doile titlu de campioană a Republicii Moldova a coincis și o știre surprinzătoare venită din interiorul clubului Petrocub Hâncești. După evoluția echipei în cupele europene inter-cluburi, Vladimir Ambros își va încheia cariera de jucător.
Noaptea de 12 mai a fost marcată de noi atacuri cu drone lansate de Rusia asupra Ucrainei. Autoritățile ucrainene au instituit alertă aeriană în Kiev și în mai multe regiuni ale țării, după ce au fost semnalate drone de atac care se îndreptau spre zone civile și infrastructură strategică, transmite Ukainskaia Pravda.
Ploi cu descărcări electrice sunt prognozate pentru astăzi, 12 mai, pe teritoriul Republicii Moldova. Serviciul Hidrometeorologic de Stat a emis Cod galben de instabilitate atmosferică, valabil în intervalul dintre orele 08:00-21:00.