Votul online este „de perspectivă” pentru Republica Moldova, însă implementarea acestuia va depinde de nivelul de încredere al societății în securitatea și transparența sistemului, a declarat președinta Comisiei Electorale Centrale, Angela Caraman. Potrivit ei, votul prin internet poate deveni o metodă alternativă de vot doar atunci când toate părțile implicate în procesul electoral vor avea garanția că sistemul este sigur.
România găzduiește, astăzi, miercuri 13 mai, așa-numitul summit B9, la care de această dată vor fi prezenți lideri de stat și de guvern nu doar de pe flancul estic al NATO și din țările scandinave.
Tânără speranță a tenisului moldovenesc, Lia Belibova, este onorată să joace alături de Juan Martin Del Potro, Simona Halep și Radu Albot la deschiderea Centrului Național de Tenis. Sportiva de 17 ani se pregătește minuțios de partida demonstrativă de pe 23 mai și este cu gândul doar la victorie.
Investiții europene, pe ambele maluri ale Nistrului. Șase proiecte de infrastructură sunt implementate în cadrul Programului „Măsuri de Promovare a Încrederii”, finanțat de Uniunea Europeană (UE) și implementat de Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD). La Coșnița, au fost reamenajate două străzi, cu trotuare sigure și o zonă verde pentru localnici. Aproape 130 de arbori au fost plantați pe drumurile care duc spre râul Nistru.
Tot mai mulți soldați ruși dezertează de pe front și trec de partea Ucrainei, alegând să lupte împotriva fostei lor armate și pentru libertate. O echipă de jurnaliști de la compania publică de televiziune din Suedia a discutat cu militarii transfugi în timp ce se antrenau de partea ucraineană. O bună parte dintre ei nu au decât 19 ani.
„Suntem foarte fericiți”. Aceasta a fost prima reacție a lui Satoshi după ce Republica Moldova s-a calificat în marea finală Eurovision Song Contest 2026. Artistul spune că reacțiile publicului și susținerea primită după prestația de la Viena au depășit toate așteptările echipei.
Republica Moldova s-a calificat în finala concursului Eurovision Song Contest 2026. Satoshi a obținut un loc în ultimul act al competiției cu piesa „Viva, Moldova!”, după ce a deschis prima semifinală de la Viena din 12 mai cu un show energic și o prestație electrizantă.