Vine cea mai depresivă zi din an

Blue Monday sau „Lunea cea tristă” este numele dat zilei de luni din a treia săptămână a lunii ianuarie. În 2023, Blue Monday este pe 16 ianuarie.

Blue Monday – mit sau realitate? Toată lumea a auzit de Blue Monday sau de „cea mai depresivă zi din an”, dar câți dintre noi știm cum a apărut acest concept și cum s-a dezvoltat de-a lungul anilor?

Află din rândurile de mai jos când și cum a luat naștere Blue Monday.

Ce este Blue Monday și cum a apărut

Conceptul de cea mai depresivă zi din an îi aparține lui Cliff Arnall, psiholog și profesor la Universitatea din Cardiff.

Iar numele de Blue Monday a fost prima dată folosit în 2005 într-o campanie de publicitate realizată de compania britanică Sky Travel, transmite Protv.ro.

Pentru a-și susține teoria cu cea mai tristă zi din an, Cliff Arnall a creat o formulă matematică. Pentru a realiza formula, psihologul Cliff Arnall a luat în considerare mai multe aspecte: perioada de după Crăciun și obiectivele oamenilor pentru noul an, vremea din lunile de iarnă, facturile la utilități care sunt mai crescute în perioada de iarnă, și motivația redusă a oamenilor. Acestea sunt cauzele apariției depresiei sezoniere.

Formula Blue Monday

În formulă:

W – exprimă condițiile meteorologice,
d -debitul (diferența între datoriile acumulate și capacitatea noastră de a plăti),
T – timpul scurs de la Crăciun,
Q – timpul scurs de la începutul Anului Nou,
M – nivel motivațional scăzut,
Na – necesitatea de a acționa
D – salariul

Cu toate acestea, în ciuda faptului că depresia sezonieră este o afecțiune susținută și dovedită de studii medicale clinice, conceptul de Blue Monday, anunțat de psihologul Cliff Arnall, a stârnit multe controverse, iar colegii de breaslă au spus că este mai degrabă o pseudoștiință.

Mai mult decât atât, așa zisa formulă a psihologului „calculează” concepte care nu pot fi cuantificate în mod real, și sunt total diferite, precum „nivel scăzut de motivaţie”, „necesitatea de a acționa”, astfel că este greu de crezut că poate fi integrată în matematică. Atunci, criticii conceptului l-au acuzat că în realitate voia să promoveze serviciile agențiilor de turism pentru vânzarea de vacanțe, ca o contrapondere a depresiei.

Ulterior, psihologul Cliff și-a cerut scuze pentru că a lansat conceptul de Blue Monday și a realizat o campanie de comunicare prin care a încercat să transmită un mesaj: oamenii ar trebui să facă tot ce le stă în putință să-și mențină sănătatea mintală.

Stări emoționale și psihice resimțite în perioada de iarnă

Potrivit publicației Health Europa, în lunile de iarnă, persoanele care suferă de tulburări psihice pot dezvolta și alte afecțiuni, precum tulburare afectivă sezonieră (TAS). Mai exact, vremea rece, zilele mai scurte și grija financiară pot determina tulburări de dispoziție sau pot accentua starea persoanelor care suferă de tulburări afective.

Pentru a-i ajuta pe oameni să-și îmbunătățească starea psihică, psihologul dr. Claire Vowel le recomandă să-și formeze noi obiceiuri.

Dr. Claire a spus că noile obiceiuri pot ameliora anumite afecțiuni precum depresia și anxietatea.

ULTIMA ORĂ

ULTIMA ORĂ

Accidentat la Santos, Neymar provoacă deja îngrijorare în Brazilia, la două zile după convocarea sa la Cupa Mondială

Neymar (34 de ani) provoacă deja agitaţie în Brazilia. La două zile după ce a fost inclus în lotul de 26 de jucători al Braziliei...

21 de personalități publice, apel către justiție pentru Victor Osipov: îngrijorare față de condițiile din Penitenciarul nr. 13 și legalitatea arestului

Foștii miniștri Alexandru Tănase și Vitalie Marinuță, academicienii Mihai Cimpoi și Gheorghe Ghidirim, economistul Veaceslav Ioniță și alți 16 semnatari au transmis un apel...

Important

Accidentat la Santos, Neymar provoacă deja îngrijorare în Brazilia, la două zile după convocarea sa la Cupa Mondială

Neymar (34 de ani) provoacă deja agitaţie în Brazilia. La două zile după ce a fost inclus în lotul de 26 de jucători al Braziliei pentru Cupa Mondială din 2026, mijlocaşul ofensiv a declarat forfait pentru meciul dintre Santos şi San Lorenzo (2-2), disputat miercuri în Copa Sudamericana, din cauza unui edem la gamba dreaptă.The post Accidentat la Santos, Neymar provoacă deja îngrijorare în Brazilia, la două zile după...

Eurovision 2026 – Sal Da Vinci, reprezentantul Italiei, clasat pe locul 5, a cucerit platformele cu piesa „Per sempre sì”/ VIDEO

Deşi nu a câştigat Eurovision, reprezentantul Italiei Sal Da Vinci se poate lăuda cu un alt succes. Pe locul cinci în clasamentul final de la Viena, din 16 mai, cântăreţul napolitan a realizat cea mai ascultată melodie de pe platformele ediţiei. Cu mult înaintea câştigătoarei Dara şi a hitului ei “Bangaranga”, precum şi a următoarelor trei ţări – Israel, România şi Australia.The post Eurovision 2026 – Sal Da Vinci,...

Trump nu renunță la ambițiile privind Groenlanda. Washingtonul spune că a venit timpul să-și lase din nou amprenta în Arctica

Trimisul special al Statelor Unite în Groenlanda, o vastă insulă arctică pe care preşedintele Donald Trump o doreşte, a declarat miercuri pentru AFP că Statele Unite trebuie să-şi consolideze prezenţa pe acest teritoriu autonom danez. Armata americană dispune în prezent de o singură bază în Groenlanda, cea de la Pituffik, în nord, faţă de cele 17 instalaţii militare existente în perioada de vârf a Războiului Rece.The post Trump nu...

Directorul CNA va putea deține două mandate

Parlamentul urmează să examineze un proiect de lege care ar permite directorului Centrului Național Anticorupție să dețină funcția pentru două mandate consecutive. În prezent, legislația permite un singur mandat. Potrivit deputatului PAS, Andrian Cheptonar, inițiativa este motivată de rezultatele obținute de actuala conducere a instituției în combaterea corupției, transmite IPN. Reprezentanții guvernării spun că modificarea legii îi va permite șefului CNA să exercite două mandate, astfel asigurându-se continuitatea managementului instituției. „Actuala...

„Vânătorul de dictatori”, avocatul Reed Brody: „Donald Trump este dictator aspirant și ar trebui judecat de tribunalele internaționale”

Donald Trump, „dictator aspirant”, ar trebui să fie adus în faţa justiţiei internaţionale pentru războiul din Iran şi pentru sprijinul acordat acţiunilor Israelului, afirmă, într-un interviu acordat AFP, avocatul american Reed Brody, supranumit „vânătorul de dictatori”.The post „Vânătorul de dictatori”, avocatul Reed Brody: „Donald Trump este dictator aspirant și ar trebui judecat de tribunalele internaționale” first appeared on Nexta.ro.

Doi polițiști americani îl dau în judecată pe Trump. Miza: 1,8 miliarde de dolari

Polițiștii Harry Dunn și Daniel Hodges din Washington DC îl dau în judecată pe Trump, potrivit Al Jazeera. Ei spun că fondul de 1,8 miliarde de dolari ar putea fi folosit pentru a-i „recompensa” pe participanții la revolta din parlament. Demersul a început miercuri, iar petenții au numit fondul „cel mai indecent act de corupție prezidențială din acest secol”. Polițiștii își propun să dizolve fondul pentru a împiedica distribuirea banilor...

Manuscrisele lui Eminescu pot fi văzute la Târgu Jiu: Mi se pare ceva foarte frumos că au fost aduse în fața publicului

Manuscrisele lui Mihai Eminescu, reproduse în facsimil, sunt puse acum la dispoziția cititorilor, gratuit, la Târgu Jiu. The post Manuscrisele lui Eminescu pot fi văzute la Târgu Jiu: Mi se pare ceva foarte frumos că au fost aduse în fața publicului first appeared on Nexta.ro.