Mesaj puternic de susținere pentru Maia Sandu, de la Parlamentul European: ”Vom merge împreună”

Președintele Parlamentului European, Roberta Metsola, a transmis, marți, un mesaj puternic de susținere Republicii Moldova, după ce această țară și-a închis spațiul aerian din motive de securitate.

Într-un mesaj publicat pe Twitter, oficialul european i-a transmis președintelui Republcii Moldova, Maia Sandu, că ”locul Moldovei este în familia europeană” și că ”în acest context geopolitic dificil” se poate baza pe solidaritatea Parlamentului European.

”Președinte @sandumaiamd, leadership-ul și curajul dvs. în continuarea reformelor în vederea aderării la UE au tot sprijinul nostru. Vom merge împreună” – se arată în mesajul președintelui P.E., însoțit de un comunicat de presă în care se precizează următoarele:

”În numele Parlamentului European, aș dori să-mi exprim solidaritatea noastră de nezdruncinat cu Republica Moldova și încrederea noastră în conducerea pro-europeană a Republicii Moldova.

Suntem conștienți de situația internă dificilă și de contextul geopolitic cu care se confruntă țara dumneavoastră, exacerbate de războiul de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei. Fiți siguri că Parlamentul European va rămâne alături de Republica Moldova pe drumul său către aderarea la Uniunea Europeană. Vom continua să oferim sprijin financiar și politic și vom colabora cu dvs. pentru a consolida rezistența țării dvs. în ceea ce privește securitatea, aprovizionarea cu energie și combaterea campaniilor de propagandă și dezinformare alimentate de Rusia.

Permiteți-mi, de asemenea, să vă felicit pentru conducerea și curajul de care ați dat dovadă în continuarea reformelor cheie în Moldova.

Locul Republicii Moldova este alături de noi, în familia europeană. Sper să ne întâlnim în curând.”

ULTIMA ORĂ

Elon Musk declară că Soros a preluat controlul asupra Ungariei

Fiul miliardarului George Soros, Alex, a salutat victoria partidului...

Ion Ceban: „Tinerii noștri sunt cei mai tari!” Premii pentru implicare și spirit civic la Chișinău

Primarul General al municipiului Chișinău, Ion Ceban, susține că...

Victoria Furtună vine cu un apel în Joia Mare: Îndemn politicieni și cetățeni să întâmpinăm Paștele uniți

Liderul partidului „Moldova Mare”, Victoria Furtună, a lansat un...

ULTIMA ORĂ

„Un talent total”: Lumea teatrului deplânge plecarea maestrului Gheorghe Urschi

Deși a „pus comedia la masă” alături de celelalte genuri de artă, maestrul Gheorghe Urschi „nu a fost apreciat la justa valoare” în timpul vieții...

Cele mai bogate și cele mai sărace țări din UE în 2025: doar 10 state peste medie, Estul rămâne în urmă

PIB-ul pe cap de locuitor exprimat în standarde de putere de cumpărare (SPC) arată diferențe majore între statele europene. În 2025, Luxemburg și Irlanda...

Important

„Un talent total”: Lumea teatrului deplânge plecarea maestrului Gheorghe Urschi

Deși a „pus comedia la masă” alături de celelalte genuri de artă, maestrul Gheorghe Urschi „nu a fost apreciat la justa valoare” în timpul vieții sale, consideră președintele Uniunii Teatrale din R. Moldova (UNITEM), Sandu Grecu. Urschi a fost „un talent total” și va fi greu să fie egalat, consideră Grecu.

„Un talent total”: Lumea teatrului deplânge plecarea maestrului Gheorghe Urschi

Deși a „pus comedia la masă” alături de celelalte genuri de artă, maestrul Gheorghe Urschi „nu a fost apreciat la justa valoare” în timpul vieții sale, consideră președintele Uniunii Teatrale din R. Moldova (UNITEM), Sandu Grecu. Urschi a fost „un talent total” și va fi greu să fie egalat, consideră Grecu.

Cum se înțelege Pavel Stratan cu ginerele său, Edward Sanda: „Pentru un tată contează enorm să își vadă fiica fericită”

Pavel Stratan și fiica sa, Cleopatra, au vorbit deschis despre carieră, familie, căsnicie și legătura specială care îi unește. Artistul a mărturisit că și-a susținut fiica încă de la început în alegerea partenerului de viață, iar relația cu Edward s-a construit firesc, transformându-se într-una apropiată, ca între tată și fiu. Cum se înțelege Pavel Stratan cu ginerele său, Edward Sanda, și ce spune celebrul artist despre dorința de...

Premierul Bulgariei promite măsuri dure împotriva fraudelor electorale înaintea alegerilor parlamentare

Prim-ministrul interimar al Bulgariei, Andrei Gurov, a promis măsuri mai dure împotriva cumpărării de voturi și a manipulării alegerilor, în contextul în care țara se pregătește pentru al optulea scrutin parlamentar din ultimii cinci ani. Alegerile au loc pe fondul protestelor de masă izbucnite în decembrie, generate de acuzații de corupție guvernamentală și de nemulțumiri legate de regresul statului de drept. Aceste evenimente au dus la prăbușirea coaliției de centru-dreapta...

VIDEO // Ministrul Finanțelor, Andrian Gavriliță, continuă experimentul fără cash: „Provocarea va dura tot mandatul”

La o lună de la lansarea provocării „Cashless Challenge”, ministrul Finanțelor, Andrian Gavriliță, a anunțat că va continua experimentul prin care își propune să renunțe complet la numerar, extinzând inițiativa pe întreaga durată a mandat...

Aplicațiile Android care îți consumă bateria pe furiș: Cum le identifici și le oprești rapid

Dacă bateria telefonului tău nu mai ține ca înainte, problema nu este întotdeauna hardware-ul. De multe ori, aplicațiile care rulează în fundal sunt cele care consumă energie fără să-ți dai seama. Sistemul de operare Android permite aplicațiilor să funcționeze chiar și atunci când nu sunt deschise, dar unele abuzează de această funcție, scrie playtech.ro.

Papa Leon răspunde atacurilor președintelui SUA: „Nu îmi este frică de administrația Trump”

Papa Leon al XIV-lea a reacționat luni la criticile lansate de Donald Trump, declarând că nu se teme de administrația americană și că își va continua misiunea. „Nu voi intra în dezbatere. Lucrurile pe care le spun nu sunt menite ca atacuri la adresa cuiva”, a declarat Suveranul Pontif reporterilor, la bordul avionului papal. Potrivit Antena 3 CNN, acesta a subliniat că mesajul său este unul de pace și reconciliere: „Îi...