CEC: O persoană poate să doneze maximum 60.000 de lei

„Un alt rol pe care îl are CEC este cel de educare și prevenție a potențialelor încălcări în Codul electoral. În urma modificărilor la prevederilor Codului, acea limită de donație a rămas aceeași – șase salarii medii pe economie cum a fost și anterior, echivalentul a 60.000 de lei”.

„Însă, în cumul, această donație nu poate depăși cele 60.000 de lei, cele șase salarii medii pe economie dacă vorbim de anul 2023,” a declarat secretarul CEC, Alexandru Berlinschi, în cadrul emisiunii „Punctul pe AZi” de la TVR MOLDOVA.

„Regula a rămas aceeași, modificarea constă în faptul că din aceste șase salarii medii pe economie, anterior era obligatoriu trei salarii prin filament bancar și trei salarii cash. Acum s-a redus numărul de salarii medii pe economie cash s-au fixat cinci salarii medii pe economie prin filament și unul cash pentru transparență și verificare. Mai mult decât atât, o persoană când donează un salariu mediu pe economie, 10.000 de lei în numerar unui partid, persoana responsabilă de finanțe în cadrul partidului este obligată ca în termen de cinci zile lucrătoare să elibereze acel bon de control pentru donator. Al doilea control trezorierul este obligat să transfere sau să pună pe contul partidului acea donație. Însă, până a o depune, este obligat să raporteze despre acea donație în acel modul electronic. Aceste rapoarte financiare se depune la CEC doar prin intermediul acestei aplicații, de fapt este un modul care a fost folosit și anterior, însă raportarea se făcea în paralel, se depunea în regim online raportul financiar prin care este semnat electronic de două persoane responsabile din cadrul partidului, în cazul acesta este vorba despre președintele partidului și trezorierul, și se replica pe format de hârtie. Acum s-a exclus formatul de hârtie și a rămas doar formatul în regim online”, spune secretarul CEC, Alexandru Berlinschi.

Totodată, secretarul CEC a menționat că al doilea criteriu este că aceste șase salarii medii pe economie nu trebuie să depășească acel 30 la sută din veniturile persoanei respective.

„Când vorbim despre o persoană juridică, un agent economic poate dona cel mult 12 salarii medii pe economie și aici sunt de asemenea câteva restricții, agentul economic nu trebuie să aibă datorii la stat, careva taxe sau impozite neplătite. Și al doilea – nu poate avea contracte încheiate cu statul în acest sens ca să fie clar că banii care sunt donați partidului nu provin din careva contracte sau servicii care au fost prestate autorităților statului. Ce ține de controlul rapoartelor politice, ele se depun lunar atunci când sunt obligați să reflecte cheltuielile din subvențiile suportate care au fost alocate partidului. Când vorbim despre cheltuielile totale, cheltuieli suportate din donații și cotizații, atunci rapoartele se depun semestrial, mai bine zis primul raport al anului. Într-un an se depune la data de 15 iulie și cuprinde perioada ianuarie – 15 iulie, al doilea raport se depune la 15 ianuarie. Iar un raport general, totalizator, se depune la data de 31 martie”, a mai adăugat Alexandru Berlinschi.

ULTIMA ORĂ

Reacția lui Vlad Plahotniuc după sentință: „Judecătorii au fost ținuți în șah de vettingul PAS”

Vlad Plahotniuc a reacționat după sentința pronunțată în prima...

VIDEO | Vasile Costiuc, către Trubca: „Peste vreo 3 ani, veți vinde „pirojoace, în bus, în Franța”

Replici la ședința Legislativului din 12 decembrie. În timp...

Vasile Costiuc cere demisia conducerii SIS, IGP și Poliției de Frontieră

Partidul Democrația Acasă și liderul formațiunii, Vasile Costiuc, solicită...

BREAKING NEWS VIDEO: Focuri de arme trase în fața casei unui candidat pentru funcția de primar

Campania electorală din Leova capătă nuanțe criminale, anunță Alexandru...

ULTIMA ORĂ

Ce spune Petrișor Peiu despre ipoteza „Călin Georgescu premier”: „Nimeni nu l-a întrebat pe domnul Călin Georgescu ce dorește”

Petrișor Peiu, liderul senatorilor AUR și președintele Consiliului Național de Conducere al partidului, a declarat că discuția privind o eventuală nominalizare a lui Călin Georgescu...

VIDEO | Scandal total după incidentul din Parlament: Ceban acuză PAS de manipulare și cere teste publice pentru toți deputații

Incidentul din sala de plen a Parlamentului, în care primarul Chișinăului Ion Ceban a fost evacuat forțat de ofițerii SPPS, a degenerat într-un scandal...

Important

Ce spune Petrișor Peiu despre ipoteza „Călin Georgescu premier”: „Nimeni nu l-a întrebat pe domnul Călin Georgescu ce dorește”

Petrișor Peiu, liderul senatorilor AUR și președintele Consiliului Național de Conducere al partidului, a declarat că discuția privind o eventuală nominalizare a lui Călin Georgescu pentru funcția de premier nu a pornit din interiorul formațiunii, ci din spațiul mediatic.The post Ce spune Petrișor Peiu despre ipoteza „Călin Georgescu premier”: „Nimeni nu l-a întrebat pe domnul Călin Georgescu ce dorește” first appeared on Nexta.ro.

Crimă șocantă. O mamă și-a ucis bebelușul cu un amestec de lapte și medicamente: „Leziune cerebrală catastrofală”

O femeie în vârstă de 36 de ani a fost găsită vinovată de crimă, după ce și-a ucis fiul de 14 luni, căruia i-a administrat un amestec letal de lapte și medicamente, au stabilit autoritățile din Marea Britanie.The post Crimă șocantă. O mamă și-a ucis bebelușul cu un amestec de lapte și medicamente: „Leziune cerebrală catastrofală” first appeared on Nexta.ro.

Trei transportoare blindate Piranha 5, implicate într-un accident în judeţul Sălaj. 11 militari au fost răniţi. Cauza accidentului

Unsprezece militari au avut nevoie de îngrijiri medicale, după ce trei transportoare blindate Piranha 5 aparţinând unei coloane militare din Batalionul 813 Infanterie s-au ciocnit, joi seară, în judeţul Sălaj, pe DN 1 C.The post Trei transportoare blindate Piranha 5, implicate într-un accident în judeţul Sălaj. 11 militari au fost răniţi. Cauza accidentului first appeared on Nexta.ro.

Ion Cristoiu: „Acțiunea de ieri de la Cotroceni nu a fost inițiativa lui Nicușor. A venit consiliera lui, i-a povestit despre ONG-ul ei, a...

În cadrul unei ediții, transmise live de Gândul, a emisiunii „Marius Tucă Show”, Ion Cristoiu, jurnalist și scriitor român, a explicat cum acțiunea de ieri de la Cotroceni nu a fost inițiativa lui Nicușor. Urmăriți aici, integral, emisiunea lui Marius Tucă. Ion Cristoiu: „Tu îți faci un plan și în planul ăsta intră: azi dau un interviu, mâine mă întâlnesc cu presa, mă duc la ANCOM. În cadrul acesta el...