Salariile judecătorilor și procurorilor vor fi majorate considerabil

Evaluarea judecătorilor și procurorilor va fi finalizată până în 2025, întrucât există experiența Comisiei Pre-Vetting, pe care membrii următoarelor comisii o vor prelua. Salariile judecătorilor și procurorilor care vor trece prin Pre-Vetting sau Vetting vor fi majorate considerabil.

La CSJ acestea vor ajunge până la 60 de mii de lei. Declarații în acest sens au fost făcute de președinta Comisiei juridice numiri și imunități a Parlamentului, Olesea Stamate, în cadrul emisiunii „Secretele Puterii”, conform jurnal.md.

„Cred că se va reuși (n.r.: finalizarea procesului de evaluare a judecătorilor și procurorilor până în 2025), ținând cont de faptul că ambele comisii, una care a fost creată și alta care urmează a fi creată în baza legii Vettingului, vor prelua din experiența Comisiei Pre-Vetting. Comisia Vetting 2, care a fost recent formată, și-a aprobat toate regulamentele interne. Are tot mecanismul setat pentru a începe procedura de evaluare, iar săptămâna viitoare va expedia primele chestionare către candidați. Deja vedem o dinamică mult mai rapidă a activității comisiei”, a declarat Stamate.

Comisia Vetting 2 va evalua atât candidații judecători, cât și non-judecători la funcția de membru la Curtea Supremă de Justiție. „De ce nu prea se înghesuie acolo candidați, mai ales din rândul judecătorilor?”, a întrebat-o Alex Cozer pe Olesea Stamate.

„Unul dintre motive este că i-a pus un pic în gardă procedura de Pre-Vetting. Chiar dacă criteriile la procedura de Vetting sunt puțin mai relaxate, oricum percepția vizavi de această procedură a rămas că este una neplăcută prin care nu prea vrei să treci. Un alt motiv este că nu neapărat funcția de judecător la CSJ în condițiile actuale este una foarte atractivă, chiar și din punct de vedere financiar”, a relatat Stamate.

Președinta Comisiei juridice numiri și imunități a Parlamentului a anunțat că judecătorii și procurorii care vor trece prin Pre-Vetting și Vetting vor beneficia de salarii duble.

„Am discutat cu Guvernul. Există un angajament clar că salariile judecătorilor și procurorilor care vor trece prin Pre-Vetting sau Vetting vor fi majorate considerabil, vorbim de dublarea lor. Astfel încât și asta să constituie un argument în plus pentru judecătorii care se gândesc la o carieră în instanța superioară”, a menționat Stamate, potrivit căreia, salariile vor fi mărite treptat și la ceilalți judecători și procurori. „Trebuie să înțelegem foarte clar că nu mai putem mări salariile judecătorilor și procurorilor până ca aceste instituții să fie curățate”, a punctat Stamate.

Olesea Stamate: Oamenilor din sistem se opun reformei

ULTIMA ORĂ

NATO, prima reacție după ce o dronă s-a prăbușit pe blocul din Galați. „Condamnăm imprudența Rusiei”

NATO a reacționat după prăbușirea unei drone rusești asupra...

ULTIMA ORĂ | Ambasada Rusiei cere României „să nu expună inutil viețile propriilor cetățeni”

Ambasada Rusiei la București afirmă, într-un comunicat de presă,...

VIDEO | Alexandru Tănase critică PAS: „Un partid fără democrație internă nu poate furniza democrație societății”

Fostul președinte al Curții Constituționale, Alexandru Tănase, afirmă că...

ULTIMA ORĂ

Polo: Steaua Bucureşti câştigă decisivul cu CSM Oradea şi îşi trece în palmares al 21-lea titlu naţional

Vicecampioana Steaua Bucureşti a învins vineri, în deplasare, campioana CSM Oradea, scor 10-9, în meciul al cincilea, decisiv, al finalei Superligii Naţionale. Steaua Bucureşti câştigă...

Escrocherie de proporții în Capitală: Un pensionar și-a vândut două apartamente și a dat 2,1 milioane de lei unor falși angajați ai BNM

Poliția Republicii Moldova informează că în ultimele 24 de ore au fost documentate 13 cazuri de fraudă telefonică, dintre care patru au fost comise...

Important

Polo: Steaua Bucureşti câştigă decisivul cu CSM Oradea şi îşi trece în palmares al 21-lea titlu naţional

Vicecampioana Steaua Bucureşti a învins vineri, în deplasare, campioana CSM Oradea, scor 10-9, în meciul al cincilea, decisiv, al finalei Superligii Naţionale. Steaua Bucureşti câştigă astfel al 21-lea titlu naţional din palmares.The post Polo: Steaua Bucureşti câştigă decisivul cu CSM Oradea şi îşi trece în palmares al 21-lea titlu naţional first appeared on Nexta.ro.

Polo: Steaua Bucureşti câştigă decisivul cu CSM Oradea şi îşi trece în palmares al 21-lea titlu naţional

Vicecampioana Steaua Bucureşti a învins vineri, în deplasare, campioana CSM Oradea, scor 10-9, în meciul al cincilea, decisiv, al finalei Superligii Naţionale. Steaua Bucureşti câştigă astfel al 21-lea titlu naţional din palmares.The post Polo: Steaua Bucureşti câştigă decisivul cu CSM Oradea şi îşi trece în palmares al 21-lea titlu naţional first appeared on Nexta.ro.

Putin avertizează că orice loc care reprezintă o ameninţare împotriva Rusiei este considerat de Moscova o ţintă legitimă

Rusia are la dispoziţie toate mijloacele necesare pentru a distruge pe oricine încearcă să atace enclava rusă Kaliningrad, a declarat vineri preşedintele Vladimir Putin, subliniind că orice loc care ar reprezenta o ameninţare pentru Rusia este considerat de Moscova o ţintă legitimă, relatează Reuters.The post Putin avertizează că orice loc care reprezintă o ameninţare împotriva Rusiei este considerat de Moscova o ţintă legitimă first appeared on Nexta.ro.

VIDEO „Invitația” făcută de ministrul Apărării, după ce Vladimir Putin a pus la îndoială proveniența rusească a dronei

Drona care a căzut în noaptea de joi spre vineri pe un bloc din Galați este fără îndoială un produs de fabricație rusească, a declarat ministrul interimar al Apărării, Radu Miruță, care a respins categoric speculațiile cu privire la proveniența aparatului de zbor. Într-o conferință de presă vineri seară la Ministerul Apărării, la care a …The post VIDEO „Invitația” făcută de ministrul Apărării, după ce Vladimir Putin a pus...

Dronă prăbuşită în Galaţi – Ambasada Rusiei în România reclamă ”acuzaţii nefondate şi lipsite de obiectivitate”: Nu au fost oferite clarificări cu privire la...

Ambasada Rusiei la Bucureşti reclamă, vineri seară, că România a adus ”acuzaţii nefondate şi lipsite de obiectivitate la adresa Rusiei”, după ce o dronă rusească a lovit un bloc din Galaţi. Instituţia susţine că nu au fost oferite clarificări cu privire la modul în care experţii români au stabilit apartenenţa naţională a aparatului fără pilot şi acuză că nu au fost prezentate date concrete cu privire la punctul de...

Ultimele condiții puse de Donald Trump înainte de decizia finală privind acordul cu Iranul. Răspunsul Teheranului

Preşedintele american Donald Trump a anunţat vineri, 29 mai curent, în reţeaua sa Truth Social că începe o şedinţă în Situation Room, centrul de criză de la Casa Albă, pentru a lua o decizie finală privind acordul cu Iranul, transmit știrileprotv.ro. El a precizat câteva puncte care trebuie să fie incluse într-o eventuală înţelegere: Iranul să accepte că nu va dezvolta arme nucleare, Strâmtoarea Ormuz să fie redeschisă şi deminată,...

Imagini din apartamentul distrus de drona rusească în Galați, postate de Nicușor Dan. GALERIE FOTO

Președintele Nicușor Dan a mers vineri în Galați și a intrat în apartamentul distrus de drona rusească prăbușită pe blocul de 10 etaje. Șeful statului i-a vizitat și pe cei doi răniți, la spital.The post Imagini din apartamentul distrus de drona rusească în Galați, postate de Nicușor Dan. GALERIE FOTO first appeared on Nexta.ro.