Politicianul pro-rus este aproape de victorie în alegerile parlamentare din Slovacia

Fostul premier de stânga al Slovaciei, Robert Fico, este aproape de o victorie în alegerile parlamentare, după o campanie în care s-a angajat să pună capăt ajutorului militar pentru Ucraina, arată rezultatelor parţiale de duminică, relatează Reuters.

Cu 90% din circumscripţiile de vot raportate la alegerile de sâmbătă, partidul SMER al lui Fico conducea cu 23,3% din voturi. Partidul liberal Slovacia Progresistă (PS) urmează cu 17%, iar partidul HLAS, care ar putea deveni pivotul pentru formarea următorului guvern, este al treilea cu 15,43%.

Fostul coleg al lui Fico şi liderul HLAS, Peter Pellegrini, şi-a păstrat deschise opţiunile privind viitoarele coaliţii în comentarii televizate, pe măsură ce rezultatele deveneau mai clare.

Un guvern condus de Fico şi de partidul său SMER ar însemna că Slovacia, membră NATO, s-ar alătura Ungariei în contestarea consensului Uniunii Europene privind sprijinul acordat Ucrainei, chiar în momentul în care blocul încearcă să îşi menţină unitatea în opoziţia faţă de invazia Rusiei.

“Vrem să evaluăm totul, aşa că vom aştepta numărarea finală”, a declarat Robert Kalinak, un candidat SMER şi aliat de lungă durată al lui Fico, adăugând că partidul va comenta rezultatele complete mai târziu duminică.

Sondajele de la ieşirea de la urne au dat PS drept câştigător, dar proiecţiile a două site-uri de ştiri slovace, bazate pe rezultatele obţinute în 90% din districte, îl dau pe Fico drept câştigător cu o marjă de aproximativ 5 sau 6 puncte procentuale.

Partidul PS a pledat pentru menţinerea sprijinului puternic al Slovaciei pentru Ucraina şi, de asemenea, ar urma probabil o linie liberală în cadrul UE în chestiuni precum votul majoritar pentru a face blocul mai flexibil, politicile ecologice şi drepturile LGBT.

Discursul lui Robert Fico, înainte de alegeri

Fico a cerut guvernului slovac să înceteze furnizarea de arme Kievului și a spus că, dacă ar deveni prim-ministru, Slovacia “nu va trimite încă o rundă de muniție”. De asemenea, se opune aderării Ucrainei la NATO.

Grigorij Mesežnikov, analist politic și președintele Institutului pentru Afaceri Publice, un think-tank slovac, a spus că, la fel ca mulți simpatizanți ai Rusiei, Fico își prezintă sprijinul pentru Moscova drept o inițiativă de “pace”.

“El și aliații săi susțin că nu ar trebui să trimitem arme în Ucraina, deoarece asta va face războiul să dureze mai mult. Ei spun că “va fi pace dacă nu mai trimitem arme în Ucraina”, pentru că, dacă nu o facem, conflictul se va încheia mai devreme. Deci, în esență, ei nu sunt pro-pace, sunt pro-ruși”, a declarat analistul.

Fico a condus Guvernul Slovaciei timp de mai bine de un deceniu, mai întâi între 2006 și 2010 și apoi, din nou, din 2012 până în 2018. El a fost forțat să demisioneze în martie 2018, după săptămâni de proteste în masă pentru uciderea jurnalistului de investigație Jan Kuciak și a logodnicei sale, Martina Kušnírová. Kuciak a investigat corupția în rândul elitei țării, inclusiv a persoanelor conectate direct cu Fico și partidul său SMER.

ULTIMA ORĂ

Victoria Furtună: Este nevoie de o alternativă politică pregătită și profesionistă

Lidera Partidului „Moldova Mare”, Victoria Furtună, a anunțat inițiativa...

Grecia pregătește măsuri stricte privind plățile cash și evaziunea fiscală

Grecia va interzice plățile în numerar de peste 500...

VIDEO | Victoria Furtună: „Moldova nu mai este un exemplu de reforme, ci de probleme democratice”

Victoria Furtună afirmă că datele publicate de organizații internaționale...

Victor Osipov acuză dosar fabricat și arest abuziv: „Sunt nevinovat și mă voi apăra până la CtEDO”

Prin intermediul avocaților, Victor Osipov a declarat că măsura...

INTERPOL respinge cererea IGP: Valeriu Cojocaru nu va fi dat în urmărire internațională

Interpol a refuzat solicitarea Inspectoratului General al Poliției de...

ULTIMA ORĂ

Trafic aglomerat la PTF Sculeni pe sensul de ieșire din Republica Moldova

Traficul la Punctul de Trecere a Frontierei PTF Sculeni este aglomerat, sâmbătă dimineață, pe sensul de ieșire din Republica Moldova, anunță Poliția de Frontieră. Potrivit...

VIDEO | Ion Ceban, la Memorialul „Eternitate”: „Pacea trebuie apărată prin responsabilitatea fiecăruia”

De Ziua Victoriei, primarul capitalei, Ion Ceban, a participat la ceremonia de comemorare a victimelor războiului și a lansat un apel public pentru menținerea...

Important

Trafic aglomerat la PTF Sculeni pe sensul de ieșire din Republica Moldova

Traficul la Punctul de Trecere a Frontierei PTF Sculeni este aglomerat, sâmbătă dimineață, pe sensul de ieșire din Republica Moldova, anunță Poliția de Frontieră. Potrivit instituției, la frontieră se înregistrează un flux majorat de călători și mijloace de transport.

Ministerul Mediului de la București: Incendiul din zona Cernobîl, fără impact asupra Republicii Moldova și României

Norul de fum provocat de incendiul izbucnit în zona Cernobîl, Ucraina, unde acum 40 de ani a avut loc catastrofa nucleară, nu va afecta Republica Moldova sau România. Asigurările vin din partea autorităților române de mediu, care anunță că monitorizează permanent evoluția situației și nivelul radioactivității.

(live) Membri și susținători ai PSRM, la Marșul Victoriei în centrul capitalei: Igor Dodon, însoțit de Galina Dodon, deputați și veterani de război

Membri și susținători ai PSRM, în frunte cu liderul formațiunii, Igor Dodon, au pornit într-un Marș al Victoriei, în centrul capitalei. Urmăriți live, pe UNIMEDIA.

Igor Dodon: Felicitări de Ziua Victoriei! Astăzi îi comemorăm pe cei datorită cărora putem trăi, iubi și ne putem crește copiii sub un cer...

Liderul PSRM, Igor Dodon, a venit cu un mesaj de felicitare de 9 Mai, pentru cetățeni. „Felicitări cu prilejul Zilei Victoriei! Astăzi, cu recunoștință și căldură în suflet, îi comemorăm pe cei datorită cărora putem trăi, iubi și ne putem crește copiii sub un cer pașnic”, a menționat fostul șef de stat.

VIDEO // Președintele Consiliului European, António Costa, mesaj de Ziua Europei: „Viitorul Moldovei este în UE. Se depun multe eforturi pentru ca acest lucru...

Viitorul Republicii Moldova este în Uniunea Europeană. Se depun multe eforturi pentru ca acest lucru să devină realitate. Mesajul a fost transmis astăzi de președintele Consiliului European, António Costa, cu prilejul marcării Zilei Europei, informează MOLDPRE...

O fetiță de aproape cinci kilograme s-a născut la maternitatea „Gheorghe Paladi” din Chișinău

O fetiță cu o greutate de 4.800 de grame și 56 de centimetri lungime a venit pe lume la IMSP Spitalul Clinic Municipal „Gheorghe Paladi”, un caz rar, potrivit medicilor. Mama, o femeie de 34 de ani din raionul Strășeni, a născut pe cale naturală. Atât ea, cât și bebelușul sunt în stare bună și se află sub supravegherea medicilor. Este cea de-a treia fetiță a familiei. Medicul neonatolog Ana Bantea...

Hantavirus: Șase cazuri au fost confirmate oficial, anunță OMS

Șase cazuri de hantavirus au fost confirmate din cele opt cazuri suspecte semnalate după apariția unui focar la bordul unei nave de croazieră în Oceanul Atlantic, a anunțat, vineri, 8 mai, Organizația Mondială a Sănătății (OMS).