Deficitul de lemne și prețurile majorate își vor avea impactul asupra alegerilor locale

În acest an, locuitorii Moldovei, în special cei din sate, se confruntă din nou cu un deficit acut de lemne, singura lor soluție de a-și încălzi case pe timp de iarnă, în urma creșterii dramatice a prețului gazelor naturale, transmite un comunicat de presă a Partidului Politic ”Șansă”.

Prețul gazului așa și nu a scăzut de la 18 lei la 13 lei pentru un metru cub, așa cum promitea conducerea “EnergoCom” și cum sugerau autoritățile. Cu toate acestea, autoritățile încă se tem să anunțe compensațiile mizere pentru sezonul rece, mai ales în timpul campaniei electorale.

Prețul lemnelor de foc a crescut cu 30%, dar această cifră este valabilă doar pentru stat. Pe piața liberă, prețul unei stive de lemne a ajuns la nivelul unei pensii medii – 1700 de lei și mai mult, fără a lua în considerare costurile de transport. Și trebuie să menționăm că pentru încălzirea unei case mici pe timp de iarnă sunt necesare cel puțin cinci stive de lemne.

Potrivit conducerii întreprinderi de stat, „Moldsilva” în cadrul întreprinderii mai sunt disponibile aproximativ 16.000 de stive de lemne, în timp ce în mod obișnuit se pun în vânzare aproximativ 600.000 de stive pe an, cu o cerere anuală de un milion.

Cetățenilor care solicită lemne de la „Moldsilva” li se spune să aștepte până la următoarea tăiere, însă transportarea lemnelor pe timpul toamnei care poate fi ploioasă este, la fel, dificil.

Alegătorii vor lua cel mai probabil în considerare deficitul de lemne, precum și prețurile ridicate ale gazului și ale produselor de primă necesitate la alegerile locale din 5 noiembrie, se mai spune în comunicatul de presă a Partidului Politic ”Șansă”.

ULTIMA ORĂ

Kremlinul reacționează la cele cinci condiții impuse de europeni pentru încheierea războiului din Ucraina

Kremlinul a respins luni recentele propuneri venite din partea...

Universități importante din România și Moldova cer de la viitorul Guvern 15% din buget pentru educație

Cele unsprezece universități membre ale Consorțiului Universitaria, care reunesc...

Ucraina dezvoltă sisteme autonome de interceptare a dronelor Shahed, cu automatizare de până la 95%

Ministrul ucrainean al transformării digitale, Mihailo Fedorov, a anunțat...

VIDEO | Vasile Costiuc susține că deține dovezi privind scheme de intermediari în recrutarea muncitorilor din Asia

Liderul partidului Democrația Acasă, Vasile Costiuc, acuză existența unor...

Victorie zdrobitoare la alegeri în Armenia. O țară întoarce spatele Rusiei și se apropie de UE

Victoria zdrobitoare a partidului „Acordul Cetățenesc”, din Armenia, a...

ULTIMA ORĂ

Xi Jinping și Kim Jong Un promit întărirea relațiilor China-Coreea de Nord la summitul de la Phenian

Xi Jinping a fost primit cu o ceremonie de amploare pe aeroportul internațional din Phenian, fiind întâmpinat de Kim Jong Un și de soția sa,...

Proiectul Partidului Nostru privind digitalizarea proceselor electorale, blocat în Parlament de către PAS. Alexandr Berlinschii acuză majoritatea de rea-voință

Deputatul Alexandr Berlinschii denunță blocarea intenționată de către majoritatea parlamentară a proiectului de hotărâre, inițiat de Partidul Nostru, privind crearea unui Grup de lucru...

Important

Xi Jinping și Kim Jong Un promit întărirea relațiilor China-Coreea de Nord la summitul de la Phenian

Xi Jinping a fost primit cu o ceremonie de amploare pe aeroportul internațional din Phenian, fiind întâmpinat de Kim Jong Un și de soția sa, Ri Sol Ju. Ceremonia a inclus gardă de onoare, mii de participanți, bannere, drapele și portrete ale celor doi lideri. În cadrul discuțiilor, Xi a declarat că Beijingul este dispus să extindă cooperarea în domenii precum comerțul, agricultura, construcțiile și tehnologia. El a subliniat necesitatea...

Pe podium, într-o confruntare ieșită din tipare. „Am fost un echipaj de șase. Am plecat de aici colegi și ne-am întors familie”

Elevii singurului liceu din Olt care are și profil pedagogic reușesc să urce an de an pe podium în cadrul unei confruntări mai puțin cunoscute. În 2026 s-au întors din nou de la Olimpiada Animatorilor cu premii.The post Pe podium, într-o confruntare ieșită din tipare. „Am fost un echipaj de șase. Am plecat de aici colegi și ne-am întors familie” first appeared on Nexta.ro.

Trei morți în urma unor atacuri rusești în regiunea Harkov, anunță autoritățile ucrainene

Oleh Syniehubov a anunțat că trei persoane au fost ucise în urma unui atac rusesc asupra orașului Chuhuiv din nord-estul Ucrainei, în regiunea Harkov. Mai multe persoane au fost rănite sau au suferit reacții acute de stres în orașul Harkov, unde au fost raportate incendii și pagube materiale. Potrivit autorităților locale, victimele din Chuhuiv sunt doi bărbați de 70 și 56 de ani și o femeie de 70 de ani....

Apple introduce o nouă funcție care va putea schimba automat parolele compromise ale utilizatorilor

Noua opțiune face parte din suita Apple Intelligence și extinde funcționalitățile existente care detectează parolele slabe sau expuse în breșe de securitate. Potrivit companiei, sistemul va putea utiliza capabilități de inteligență artificială pentru a accesa site-urile web relevante, a autentifica utilizatorul și a genera o nouă parolă în locul celei compromise. Parola actualizată va fi salvată automat în aplicația Passwords a Apple. Până acum, utilizatorii trebuiau să schimbe manual parolele pentru...

China a depășit compania lui Elon Musk în cursa pentru lansarea primului cip cerebral comercial din lume. Aplicații medicale și riscuri

China a aprobat primul dispozitiv de tip creier–computer destinat utilizării comerciale, într-un moment considerat semnificativ pentru un domeniu tehnologic aflat în rapidă dezvoltare la nivel global.The post China a depășit compania lui Elon Musk în cursa pentru lansarea primului cip cerebral comercial din lume. Aplicații medicale și riscuri first appeared on Nexta.ro.

Trump afirmă că SUA vor „declara victoria totală” asupra Iranului în următoarele două săptămâni

Preşedintele Donald Trump a sugerat luni că Statele Unite vor declara „victoria totală” asupra Iranului în următoarele două săptămâni, făcând această declaraţie la un miting televizat organizat pentru senatorul Lindsey Graham din Carolina de Sud, care candidează marţi în alegerile primare, relatează CNN.The post Trump afirmă că SUA vor „declara victoria totală” asupra Iranului în următoarele două săptămâni first appeared on Nexta.ro.

Trump afirmă că SUA vor „declara victoria totală” asupra Iranului în următoarele două săptămâni

Preşedintele Donald Trump a sugerat luni că Statele Unite vor declara „victoria totală” asupra Iranului în următoarele două săptămâni, făcând această declaraţie la un miting televizat organizat pentru senatorul Lindsey Graham din Carolina de Sud, care candidează marţi în alegerile primare, relatează CNN.The post Trump afirmă că SUA vor „declara victoria totală” asupra Iranului în următoarele două săptămâni first appeared on Nexta.ro.