
Directorul adjunct al Departamentului European al Fondul Monetar Internațional (FMI), Mark Horton și pe directorul executiv al instituției, Paul Hilbers se află în vizită la Chișinău. Miercuri, 29 noiembrie, Maia Sandu i-a primit la Președinție.
În cadrul întrevederii s-a discutat despre situația din țară și regiune și evoluțiile recente economice, notează administrația prezidențială. La fel, s-a vorbit despre susținerea oferită de FMI pentru relansarea economică, dezvoltarea unui mediu economic stabil și previzibil. în procesul de aderare la UE.
Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!
„Maia Sandu le-a mulțumit reprezentanților FMI pentru parteneriatul și susținerea permanentă acordată pentru menținerea stabilității economice a Moldovei. Un mediu economic stabil și sustenabil contribuie la dezvoltarea economică, asigură bunăstarea oamenilor și facilitează procesul de aderare la Uniunea Europeană”, transmite Președinția.
Pe lângă Programul de politici existent cu FMI, Moldova urmează să beneficieze de un nou mecanism de finanțare și susținere pentru Reziliență și Facilitarea Sustenabilității (RFS). Acesta va sprijini eforturile autorităților în gestionarea provocărilor climatice, inclusiv creșterea rezistenței la șocurile legate de climă și sporirea securității energetice. Negocierile sunt finalizate, iar decizia Consiliului director al FMI este așteptată la început lunii decembrie 2023.
[bzplayer youtube=”https://youtu.be/X7pTzhrifxs” muted=”false”]
Articolul FOTO, VIDEO Doi șefi de la FMI, în vizită la Chișinău. Maia Sandu i-a primit la Președinție. Ce au discutat? apare prima dată în Realitatea.md.
MAI MULT REALITATEA








