Oboroc, deja fostul director al 112, despre tragedia de la Căușeni: „Serviciul și-a îndeplinit întocmai atribuțiile”

Liviu Oboroc, deja fostul director al Serviciului unic 112, în contextul în care ministrul Economiei, Dumitru Alaiba, anunțase că l-a demis, a dezvăluit că a aflat despre situația din jurul său din presă și a evitat să comenteze declarațiile din spațiul public, inclusiv cele ale prim-ministrului Dorin Recean, dar a ținut să precizeze despre tragedia de la Căușeni că angajații săi și-a îndeplinit atribuțiile în conformitate cu legislația.

„Am aflat din presă despre solicitare. Eu nu sunt nicidecum în drept să comentez decizia prim-ministrului și respectiv, nu vă pot da niciun comentariu acum. Va fi emis un act administrativ în acest sens, asupra căruia promit că mă voi expune. Am mai văzut prin presă că se vehiculează că eu refuz, eu n-am spus nimănui că eu refuz, doar vreau să văd acel act sau dispoziția prim-ministrului. Serviciul 112 și-a îndeplinit întocmai atribuțiile sale de serviciu, conform legii, în situația creată”, a declarat Liviu Oboroc pentru tv8.md.

Prim-ministrul Dorin Recean a cerut demisia lui Liviu Oboroc la începutul ședinței Guvernului din 29 noiembrie. Se întâmplă după ce două persoane au fost găsite moarte luni, într-o mașină înzăpezită, la Căușeni. Persoanele au cerut ajutor la Serviciul 112, care a înregistrat 8 apeluri. Cazul este investigat de poliție, iar Inspectoratul General pentru Situații de Urgență a inițiat o anchetă pentru a stabili, dacă tragedia este consecința nepăsării celor care ar fi trebuit să intervină pentru salvarea oamenilor. Între timp, socialiștii au cerut demisia șefului Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, Alexandru Oprea, pe motiv că instituția nu ar fi intervenit prompt și eficient la deszăpezire, iar replica IGSU este că nu comentează declarațiile politice.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

STOP CADRU Condoleanțe, dar cei care au murit sunt de vină. Mesajul lui Recean, pentru familiile victimelor ninsorilor

Articolul Oboroc, deja fostul director al 112, despre tragedia de la Căușeni: „Serviciul și-a îndeplinit întocmai atribuțiile” apare prima dată în Realitatea.md.

MAI MULT REALITATEA

ULTIMA ORĂ

VIDEO „Creativitate aplicată la Tiraspol”. Chiveri, despre peste 36.000 de transnistreni care ar vrea cetățenie rusă

„Creativitate aplicată la Tiraspol”. Așa a numit Valeriu Chiveri...

Un copac a căzut pe carosabil în apropiere de Cantemir. Șoferii sunt îndemnați să circule cu prudență

Ploile și vântul puternic continuă să creeze probleme pe...

Carburanții se ieftinesc și joi. ANRE a anunțat noile tarife

Prețul carburanților continuă să scadă. Agenția Națională pentru Reglementare...

Pagubele provocate de ploi. Diaconu: „Nu există riscuri majore”. Problemele pe care s-au plâns cetățenii

Nu există riscuri majore pentru inundarea localităților, în contextul...

ULTIMA ORĂ

David Popovici susţine un atelier de lectură în Liziera de Lac. „Totul porneşte de la lucrurile simple: poveştile pe care le auzi, oamenii pe...

Multiplul campion la înot David Popovici susţine un atelier de lectură în ansamblul rezidenţial în care locuieşte, Liziera de Lac.The post David Popovici susţine un...

VIDEO: Ion Ceban: Grădinița nr. 3 din Buiucani, redeschisă după două decenii de abandon, demonstrează importanța investițiilor în educație

Primarul general al municipiului Chișinău, Ion Ceban, afirmă că redeschiderea Grădiniței nr. 3 din sectorul Buiucani reprezintă un exemplu al investițiilor realizate de municipalitate...

Important

David Popovici susţine un atelier de lectură în Liziera de Lac. „Totul porneşte de la lucrurile simple: poveştile pe care le auzi, oamenii pe...

Multiplul campion la înot David Popovici susţine un atelier de lectură în ansamblul rezidenţial în care locuieşte, Liziera de Lac.The post David Popovici susţine un atelier de lectură în Liziera de Lac. „Totul porneşte de la lucrurile simple: poveştile pe care le auzi, oamenii pe care îi admiri şi spaţiul în care creşti”, spune campionul first appeared on Nexta.ro.

„Planul B” al Chișinăului. Republica Moldova ia în calcul unirea cu România dacă aderarea la Uniunea Europeană se va împotmoli

Republica Moldova va lua în considerare unirea cu România în cazul în care parcursul său către aderarea la Uniunea Europeană va fi îngreunat sau blocat, a declarat Eugen Osmochescu, viceprim-ministrul țării vecine, într-un interviu acordat Euractiv. Unirea cu România, soluția „de avarie” pentru Republica Moldova Eugen Osmochescu, care și-a preluat funcția în noiembrie anul trecut, a descris unirea cu România drept un scenariu posibil în cazul în care procesul de aderare...

Percheziții la Cristian Pomohaci: fostul preot, vizat într-un dosar de viol asupra unui minor și agresiune sexuală – surse G4Media

Conform informațiilor obținute pe surse de G4Media, ancheta vizează fapte care ar fi început în anul 2022, fiind vorba despre presupuse relații sexuale cu minori de sex masculin, cu vârste de până la 16 ani. Sursele citate susțin că aceste relații ar fi fost consimțite, însă anchetatorii verifică încadrarea juridică exactă și circumstanțele în care s-ar fi produs faptele, inclusiv eventuale elemente de vulnerabilitate ale minorilor implicați. Dosarul se află în...

Avertismentele Rusiei semnalează pericolul extinderii conflictului. În țările baltice și la Kiev, riscurile unei escaladări majore sunt în creștere.

Statele Unite și Rusia au ajuns la puține acorduri în ceea ce privește războiul din Ucraina. Singurul lucru asupra căruia au căzut de acord este necesitatea existențială de a evita un război direct…The post Avertismentele Rusiei semnalează pericolul extinderii conflictului. În țările baltice și la Kiev, riscurile unei escaladări majore sunt în creștere. first appeared on Nexta.ro.

Pilotul american al F-15E doborât deasupra Iranului fusese doborât cu o luna în urma într-un incident de foc prieten al Kuweitului

Un pilot american de F-15E Strike Eagle a trecut printr-o experiență rar întâlnită chiar și în istoria războaielor moderne: a fost doborât de două ori în decurs de puțin peste o…The post Pilotul american al F-15E doborât deasupra Iranului fusese doborât cu o luna în urma într-un incident de foc prieten al Kuweitului first appeared on Nexta.ro.