În cea de-a cincea zi a armistițiului din Orientul Mijlociu, gruparea Hamas și forțele Israeliene urmează să realizeze cel de-al șaselea schimb de ostatici. Biroul prim-ministrului Benjamin Netanyahu a primit o listă cu numele israelienilor răpiți pe care Hamas urmează să-i elibereze azi, familiile celor de pe listă fiind deja informate.
Totodată, șefii serviciilor de informații din Israel, SUA și Egipt poartă discuții în Qatar pentru prelungirea actualului acord de armistițiu, care, pentru prima dată, ar putea include și eliberarea primilor bărbați sau membri ai personalului militar, răpiți în timpul atacului fulger comis de militanții Hamas în data de 7 octombrie.
Și miniștrii de externe ai Grupului celor Șapte (G7) au transmis, într-o declarație comună, că susțin prelungirea armistițiului, care să permită creșterea asistenței umanitare și eliberarea tuturor ostaticilor. G7 a subliniat „dreptul Israelului de a se apăra pe sine și pe poporul său”, dar a subliniat importanța „protejării civililor și respectării dreptului internațional”. De asemenea, a mai precizat că susține un stat palestinian ca parte a unei soluții cu două state.
Amintim, marți, în cea de-a cincea zi a armistițiului încheiat între Israel și Hamas, au fost eliberați alți 12 ostatici de către Hamas, 10 cetățeni israelieni și doi thailandezi. În schimbul eliberării lor au fost lăsați să iasă din captivitate 30 de palestinieni.
Articolul Război Israel-Hamas, ziua 54. Urmează al 6-lea schimb de ostatici. Taberele discută posibilitatea eliberării primilor prizonieri militari apare prima dată în Vocea Basarabiei.




