Guvernul PAS a cumpărat un teren la un preţ de 10.000 de dolari pentru un ar

Construcţia complexului Arenei Naționale, proiect iniţiat de guvernarea democrată în frunte cu Plahotniuc, continuă să necesite alocarea sume uriaşe de bani pentru a finaliza proiectul.

Astfel pentru construcţia căilor de acces la complexul Arenei dinspre drumul republican R6: Chișinău – Orhei – Bălți, autorităţile au fost nevoite să cumpere unele terenuri din faţa obiectivului sportiv, transmite Știri.md cu referire la Mold-street.com.

Cheltuieli neprevăzute

De exemplu pe 30 august 2023, SRL Arena Naţională, deţinută de Agenţia Proprietăţii Publice (APP), a cumpărat un teren de 15 ari, achitând un preţ de peste 2,63 milioane lei, sau circa 175.600 de lei pentru un ar (aproape 10.000 de dolari).

Potrivit datelor publice, terenul cumpărat aparţinea firmei Trivent Com SRL, aflate în procedură de faliment şi deţinută de Ion Triboi.

Maxim Timoșin, administratorul procedurii de faliment a Trivent Com a scos terenul la mezat pentru plata datoriilor, iar APP a cumpărat terenul.

Vânzarea terenului nu a salvat firma Trivent Com SRL de datorii şi în prezent doar faţă de bugetul de stat restanţele sunt de circa 800.000 de lei.

Autorităţile susţin că executarea lucrărilor de construcție a căii de acces din str. Bucovinei urmează a fi efectuată până la finele anului 2023. Ministerul Finanţelor susţine că finalizarea şi întreţinerea complexului Arena Naţională necesită noi alocaţii bugetare.

“Cu precădere, este evident și faptul că, întârzierea în darea în exploatare/folosință a Arenei Naționale nu scutește de necesitatea suportării anumitor costuri de întreținere, pentru a evita degradarea în special a sălii polivalente și elementelor acestei – cheltuieli neprevăzute în bugetul SRL Arena Națională”, se menţionează într-o notă a Ministerului Finanţelor.

Proiect de 45 milioane euro

Amintim că partenerul privat la acest proiect este firma Sam Investment Company SRL, deținută de turcii de la grupul Summa. Parteneriatul public-privat a fost anunțat în martie 2018 și a demarat în august 2018 și presupunea construcția sălii polivalente la Chișinău, care a costat până acum circa 45 de milioane de euro.

Chișinău Arena a fost un „proiect de suflet” al guvernării democrate, demarat în anul 2018, care a atras asupra sa mai multe critici ale opoziției, din cauza modului dubios în care a fost lansat.

După mai multe amânări, Arena a fost inaugurată oficial pe 24 decembrie 2022, la marea deschidere fiind invitată trupa rock „Okean Elzy” din Ucraina.

The post Guvernul PAS a cumpărat un teren la un preţ de 10.000 de dolari pentru un ar appeared first on Omniapres.

ULTIMA ORĂ

Platformele de taxi vor fi obligate să proceseze plățile prin bănci din Moldova

Platformele de taxi vor fi obligate prin lege să...

BREAKING NEWS: Ucigașul măturătorului riscă până la 15 ani închisoare

Ucigașul măturătorului de stradă de pe bulevardul Moscovei din...

O adolescentă dată dispărută, a fost găsită în viață după 9 ani

O adolescentă care a dispărut în 2017, pe când...

ULTIMA ORĂ | Președintele Poloniei vrea să-i retragă lui Zelenski cea mai înaltă distincție a statului

O decizie a președintelui ucrainean Volodimir Zelenski a declanșat...

ULTIMA ORĂ

Comisia Europeană avertizează: sute de mii de locuri de muncă vor dispărea în următorii ani

Țările UE riscă să se confrunte cu pierderi masive de locuri de muncă în următorii ani, în urma costurilor ridicate la energie, al restructurării industriei...

Ion Ceban anunță un nou proiect de infrastructură în sectorul Centru: reabilitarea străzii Gheorghe Asachi

Primăria Chișinău lansează un nou proiect de infrastructură în sectorul Centru, care vizează reabilitarea trotuarelor de pe strada Gheorghe Asachi. Potrivit primarului general Ion...

Important

Comisia Europeană avertizează: sute de mii de locuri de muncă vor dispărea în următorii ani

Țările UE riscă să se confrunte cu pierderi masive de locuri de muncă în următorii ani, în urma costurilor ridicate la energie, al restructurării industriei și al tranziției verzi, avertizează Comisia Europeană.The post Comisia Europeană avertizează: sute de mii de locuri de muncă vor dispărea în următorii ani first appeared on Nexta.ro.

Mai mulţi medici contestă desfiinţarea unei linii de gardă de la Secţia Obstretică-Ginecologie a Spitalului Judeţean Constanţa şi susţin că astfel este pusă în...

Mai mulţi medici de la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa contestă desfiinţarea unei linii de gardă de la Secţia Obstretică-Ginecologie şi susţin că prin această măsură este pusă în pericol viaţa mamelor şi a nou-născuţilor. Ei au transmis o scrisoare deschisă către preşedintele României, premier, ministrul Sănătăţii şi preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa în care explică pericolele reducerii la două linii de gardă şi în care solicită suspendarea hotărârii,...

Bărbatul care a luat ostatici într-o clădire din California a fost împușcat mortal de personalul FBI. Nu s-au raportat alte victime

Marți după-amiază, autoritățile din California au intrat în alertă în legătură cu luare de ostatici și amenințare cu bombă la o clădire care găzduiește o sucursală a băncii Chase și un birou al districtului școlar local, a anunțat Departamentul de Poliție din Bakersfield.  Un bărbat a luat ostatici într-o clădire din Bakersfield, California,  și s-a baricadat în interiorul clădirii împreună cu mai multe persoane. Desfășuarea operațiunii Două dintre acestea au fost eliberate...

„Jefuirea site-urilor de știri”. Cum au ajuns să se alieze zeci de mari companii de presă din lume împotriva AI

Aproximativ treizeci de companii media europene și nord-americane s-au alăturat miercuri unei coaliții cofondate de instituții de presă britanice precum BBC, Sky News și The Guardian, pentru a fi mai puternice în fața inteligenței artificiale (AI) și a asigura o compensație echitabilă pentru conținutul oferit de grupurile lor, au anunțat acestea în cadrul unei conferințe …The post „Jefuirea site-urilor de știri”. Cum au ajuns să se alieze zeci de...

Mină marină descoperită pe plaja dintre Vama Veche şi 2 Mai, detonată de scafandrii militari

O mină marină care a fost descoperită, miercuri după amiază, pe plaja dintre Vama Veche şi 2 Mai, fiind neutralizată de scafandrii militari.The post Mină marină descoperită pe plaja dintre Vama Veche şi 2 Mai, detonată de scafandrii militari first appeared on Nexta.ro.

Șeful Statului Major al Armatei s-a prevalat de dreptul la tăcere în fața anchetatorilor. Dosarul “Generalilor” a fost deschis în urmă cu nouă luni!

Date de ultimă oră legate de dosarul în care șeful Statului Major al Armatei, generalul cu 4 stele, Gheorghiță Vlad a primit calitatea de suspect, fiind pus sub acuzare de complicitate la uzurparea funcției dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, scot la iveală perioada de timp în care s-a lucrat pe cazul deschis la Secția Militară Anticorupție. Nouă luni! Surse judiciare au declarat...

Dragoș Pîslaru, concluzii de la Bruxelles: Ce se întâmplă cu PNRR, legea salarizării unitare și fondurile de coeziune

Dragoș Pîslaru, ministrul interimar al Muncii și al Investițiilor europene prezintă concluziile vizitei de lucru efectuate la Bruxelles, cu accent pe renegocierea și implementarea PNRR, discuțiile privind legea salarizării unitare, precum și atragerea fondurilor alocate Politicii de Coeziune.The post Dragoș Pîslaru, concluzii de la Bruxelles: Ce se întâmplă cu PNRR, legea salarizării unitare și fondurile de coeziune first appeared on Nexta.ro.