Victoriabank, premiată de Casa Regală a României pentru curaj civic

Într-un efort continuu de a depăși bariere și de a contribui la o schimbare reală în societate, Victoriabank demonstrează că este mai mult decât o bancă. Pentru noi, a face parte dintr-o comunitate înseamnă responsabilitate și sprijin permanent pentru proiecte menite să îmbunătățească viața oamenilor. 

Implicarea Victoriabank în acte de caritate nu este doar o opțiune, ci o misiune. Suntem mândri să împărtășim un moment de recunoaștere din partea Casei Regale a României, care a oferit premii onorifice unor organizații-lider din România și din Republica Moldova ce inspiră respectul societății prin dedicare în susținerea comunității. Evenimentul dedicat curajului civic, aflat la a doua ediție, a avut loc la Palatul Regal din București.

Majestatea Sa Margareta Custodele Coroanei i-a înmânat lui Levon Khanikyan, președintele Victoriabank, diploma de recunoaștere, ca o confirmare a eforturilor de a fi parte activă a schimbărilor pozitive în societate. Aprecierile Casei Regale au venit și pentru promovarea în mod exemplar și original al patrimoniului lingvistic și cultural al României și al Republicii Moldova, ca indestructibilă punte identitară între cele două țări. 

„Ne onorează acest premiu prestigios, care reprezintă o recunoaștere a muncii și a angajamentului nostru față de comunitatea din care facem parte. Victoriabank este o bancă responsabilă, care își asumă un rol activ în dezvoltarea Republicii Moldova. Suntem bucuroși că putem ajuta categoriile cele mai vulnerabile și putem contribui la îmbunătățirea calității vieții cetățenilor”, a declarat Levon Khanikyan, președinte Victoriabank.

În ultimii ani, Victoriabank a desfășurat o serie de inițiative sociale și umanitare care au contribuit la dezvoltarea comunității. Printre ele se numără campania socială „Alături de Moldova, alături de fiecare”, lansată în 2022 în contextul pandemiei, al crizei refugiaților și al crizei energetice provocate de războiul din Ucraina. Victoriabank a oferit 10 milioane de lei pentru a sprijini cetățenii Republicii Moldova prin investiții în diverse domenii sociale. Un alt exemplu este parteneriatul de 9 ani cu CCF Moldova, menit să asigure suport financiar copiilor care trăiesc în sărăcie și a celor din orfelinate.

Articolul Victoriabank, premiată de Casa Regală a României pentru curaj civic apare prima dată în Realitatea.md.

MAI MULT REALITATEA

ULTIMA ORĂ

ULTIMA ORĂ „Moldova este suficient de pregătită”. UE ne invită să discutăm despre primul cluster de negocieri

Uniunea Europeană invită Moldova la discuții despre negocierea primului...

Comandantul rus al unui petrolier din flota-fantomă a lui Putin a fost reţinut de Franța

Comandantul rus al petrolierului Fagor, de asemenea rusesc, dar...

Ungaria a renunțat la veto-ul pentru aderarea Ucrainei la UE. Vor începe negocierile oficiale

Ungaria a ridicat veto-ul asupra candidaturii Ucrainei la aderarea...

FOTO Leonor, viitoarea regină a Spaniei, a obţinut insigna de paraşutist

Prinţesa moştenitoare a Spaniei, Leonor, a finalizat pregătirea de...

Trump va participa la summitul NATO în Turcia, confirmă Rubio şi cere o reformă profundă a organizaţiei

Preşedintele american, Donald Trump, va participa la următorul summit...

Strănut, tuse și crize de astm. Ambrozia intră din nou în atenția autorităților

Autoritățile atrag atenția asupra pericolului reprezentat de ambrozie și...

ULTIMA ORĂ

Kim Jong Un anunţă că a crescut ”exponenţial” puterea nucleară a Coreei de Nord

Dictatorul nord-coreean Kim Jong Un anunţă că ţara sa a finalizat un program menit să crească puternic Forţele Nucleare, anunţă joi agenţia sud-coreeană de presă...

Ion Ceban anunță un nou proiect de infrastructură în sectorul Centru: reabilitarea străzii Gheorghe Asachi

Primăria Chișinău lansează un nou proiect de infrastructură în sectorul Centru, care vizează reabilitarea trotuarelor de pe strada Gheorghe Asachi. Potrivit primarului general Ion...

Important

Kim Jong Un anunţă că a crescut ”exponenţial” puterea nucleară a Coreei de Nord

Dictatorul nord-coreean Kim Jong Un anunţă că ţara sa a finalizat un program menit să crească puternic Forţele Nucleare, anunţă joi agenţia sud-coreeană de presă Yonhap, citând agenţia oficială nord-coreeană de presă KCNA, relatează AFP.The post Kim Jong Un anunţă că a crescut ”exponenţial” puterea nucleară a Coreei de Nord first appeared on Nexta.ro.

Este sau nu momentul să cumperi un apartament? Explicațiile unui analist

Într-o perioadă în care România se află în recesiune, iar prețurile apartamentelor au crescut cu aproximativ 15% într-un singur an, tot mai mulți potențiali cumpărători se întreabă dacă nu cumva piața imobiliară se apropie de un punct de cotitură.The post Este sau nu momentul să cumperi un apartament? Explicațiile unui analist first appeared on Nexta.ro.

”Nicio cenzură nu poate şterge trecutul”, le transmite Rubio chinezilor, la marcarea a 37 de ani de la masacrul din Piaţa Tiananmen. ”Noi ne...

”Nicio cenzură nu poate şterge trecutul”, a denunţat miercuri secretarul de Stat american Marco Rubio, într-un mesaj adresat Chinei, cu o zi înaintea comemorării reprimării în sânge a revoltei studenţilor din Piaţa Tiananmen, relatează AFP.The post ”Nicio cenzură nu poate şterge trecutul”, le transmite Rubio chinezilor, la marcarea a 37 de ani de la masacrul din Piaţa Tiananmen. ”Noi ne amintim de ei şi aducem un omagiu moştenirii lor”...

Camera americană a Reprezentanţilor adoptă o rezoluţie prin care îi ordonă lui Trump să retragă forţele şi să pună capăt Războiului din Iran. Rezoluţia,...

Camera americană a Reprezentanţilor a adoptat miercuri o rezoluţie prin care ordonă retragerea trupelor americane din Războiul din Iran – o palmă usturătoare aplicată lui Donald Trump, care a angajat Statele Unite în acest conflict la 28 februarie, împreună cu Israelul, relatează AFP.The post Camera americană a Reprezentanţilor adoptă o rezoluţie prin care îi ordonă lui Trump să retragă forţele şi să pună capăt Războiului din Iran. Rezoluţia, adoptată...

Surpriză la ONU: Germania ratează locul în Consiliul de Securitate

Germania, care a făcut eforturi intense pentru obținerea unui loc, a ratat alegerea în grupa Europei Occidentale și a altor state. Berlinul a obținut 104 voturi, clasându-se pe locul al treilea, în urma Portugaliei, care a primit 134 de voturi, și Austriei, cu 131 de voturi. În grupa Asia-Pacific, competiția dintre Filipine și Kârgâzstan a avut nevoie de patru tururi de scrutin. Kârgâzstanul a obținut în cele din urmă majoritatea...

Surpriză la ONU: Germania ratează locul în Consiliul de Securitate

Germania, care a făcut eforturi intense pentru obținerea unui loc, a ratat alegerea în grupa Europei Occidentale și a altor state. Berlinul a obținut 104 voturi, clasându-se pe locul al treilea, în urma Portugaliei, care a primit 134 de voturi, și Austriei, cu 131 de voturi. În grupa Asia-Pacific, competiția dintre Filipine și Kârgâzstan a avut nevoie de patru tururi de scrutin. Kârgâzstanul a obținut în cele din urmă majoritatea...

Kaja Kallas: Rusia că „intră în panică” în fața atacurilor ucrainene cu drone și intensifică represaliile împotriva civililor

Șefa diplomației Uniunii Europene, Kaja Kallas, afirmă că Rusia se află într-o stare de „panică” în fața atacurilor recente cu drone ucrainene, inclusiv asupra unor ținte de pe teritoriul…The post Kaja Kallas: Rusia că „intră în panică” în fața atacurilor ucrainene cu drone și intensifică represaliile împotriva civililor first appeared on Nexta.ro.