Victor Parlicov: Noi nu am introdus sancțiuni împotriva gazului din Federația Rusă

Ministrul Energiei, Victor Parlicov, admite din nou că din luna mai Republica Moldova ar putea procura din nou gaze rusești de la Gazprom, dacă acestea vor fi mai ieftine.

Declarația a fost făcută la postul public de TV. Totodată, Parlicov a precizat că Republica Moldova nu a introdus sancțiuni în raport cu gazul rusesc.

„Noi nu am introdus sancțiuni împotriva gazului rusesc sau ceva de genul acesta. Nu există o decizie politică că noi nu vom lua gaze naturale din Federația Rusă. Altceva că noi anul trecut nu am luat gaze de la Gazprom pentru că erau mai scumpe și nu are rost să cumpărăm mai scump, când putem lua mai ieftin pe piața Internațională”, a declarat Victor Parlicov.

Amintim că, luni și șeful Moldovagaz, Vadim Ceban, a declarat la o emisiune de la TV8 că malul drept al Nistrului ar putea reveni la gazul rusesc în această primăvară.

Republica Moldova a renunțat la gazul rusesc de la sfârșitul anului 2022 și s-a reorientat pe piețele din vest, după ce Gazporm a redus cantitatea livrată Chișinăului la 5,7 milioane metri cubi/zi. Întreaga cantitate de metan a fost redirecționată către partea stângă a Nistrului în schimbul energiei electrice.

The post VIDEO Victor Parlicov: Noi nu am introdus sancțiuni împotriva gazului din Federația Rusă appeared first on Omniapres.

ULTIMA ORĂ

VIDEO: O nouă acțiune de salubrizare. Irina Vlah: „Am pus în ordine acest obelisc comemorativ înainte de Ziua Victoriei”

Irina Vlah, liderul Partidului Republican „Inima Moldovei”, după ce...

Blogul lui Luchianiuc: Epopeea Băncii de Economii SA – „pâine și circ”

Cum se distrage atenția publicului de la adevăratele probleme...

VIDEO | Comisia securitate națională a susținut un nou proiect al Partidului Nostru care vine în sprijinul diasporei

Comisia securitate națională, apărare și ordine publică a examinat...

ULTIMA ORĂ

Ancheta SIS pe cazul lui Balan a pornit de la suspiciuni interne și a fost confirmată de parteneri externi. Musteață: „Este un trădător

Ancheta în cazul fostului director adjunct al Serviciului de Informații și Securitate (SIS), Alexandru Balan, a fost declanșată după ce, încă din 2022–2023, în interiorul...

VIDEO | MAN a solicitat audierea în Parlament a Ministrului Mediului pe cazul catastrofei ecologice de la Sîngera

Deputata MAN, Olga Ursu a solicitat în plenul Parlamentului audierea Ministrului Mediului în contextul catastrofei ecologice de la Sîngera. Olga Ursu a declarat că situația...

Important

Ancheta SIS pe cazul lui Balan a pornit de la suspiciuni interne și a fost confirmată de parteneri externi. Musteață: „Este un trădător

Ancheta în cazul fostului director adjunct al Serviciului de Informații și Securitate (SIS), Alexandru Balan, a fost declanșată după ce, încă din 2022–2023, în interiorul instituției au apărut suspiciuni privind comportamentul său și posibile contacte cu servicii speciale străine, confirmate ulterior de parteneri externi, care au documentat legăturile acestuia cu structuri din Belarus, a declarat șeful SIS, Alexandru Musteață.

Israelul a refuzat să primească cerealele transportate de Rusia din teritoriile ocupate, după protestul Kievului

În urma protestului Kievului, Israelul a refuzat să descarce nava Panormitis cu cereale scoase ilegal de Rusia din teritoriile ocupate ale Ucrainei. Ministrul de externe al Ucrainei, Andrei Sibiga, a calificat acest lucru drept un „pas pozitiv”, care demonstrează eficacitatea măsurilor juridice și diplomatice, transmite Digi24. „Acesta este, de asemenea, un semnal clar pentru toate celelalte nave, căpitani, operatori, asiguratori și guverne: nu cumpărați cereale ucrainene furate. Nu deveniți complici...

Promo-LEX: Procuratura Generală, între testul independenței și restabilirea încrederii publice: Trebuie să demonstreze că nu este un instrument politic

Mandatul noului procuror general începe cu obligația de a livra rezultate concrete în combaterea corupției și consolidarea încrederii publice în justiție precum și cu necesitatea de a demonstra independența reală a Procuraturii Generale. Opinia aparține expertului Asociației Promo-LEX, Vadim Vieru și a fost făcută în cadrul emisiunii ÎN CONTEXT de la Moldova 1.

Marea Britanie ridică alerta teroristă la „sever” după atacul antisemit din Londra. Starmer, huiduit

Guvernul britanic a anunţat joi, 30 aprilie curent, că a ridicat nivelul de ameninţare teroristă cu o treaptă, la „sever”, al patrulea pe o scară de cinci în sistemul său de evaluare, după atacul antisemit care a avut loc cu o zi înainte în Londra, soldat cu doi răniți, transmit știrileprotv.ro. „Astăzi, nivelul naţional de ameninţare a fost ridicat la „sever”, ceea ce înseamnă că un atac terorist este considerat...

Regimul separatist are tot mai puține venituri în buget, dar menține cheltuielile pentru structurile paralele de forță

Regimul separatist are tot mai puține venituri în buget, dar menține cheltuielile pentru structurile paralele de forță la același nivel. În linii mari, 10 sau 15 la sută din bugetul separatist merge la așa-zisa apărare și întregul bloc de forță paralel: ceea ce numesc ei miliție și armată.

Regimul separatist are tot mai puține venituri în buget, dar menține cheltuielile pentru structurile paralele de forță

Regimul separatist are tot mai puține venituri în buget, dar menține cheltuielile pentru structurile paralele de forță la același nivel. În linii mari, 10 sau 15 la sută din bugetul separatist merge la așa-zisa apărare și întregul bloc de forță paralel: ceea ce numesc ei miliție și armată.

(foto) „Când feciorii vin acasă…”. Igor Dodon, emoții la Aeroport: Fiii ex-președintelui au revenit din Rusia, în ajun de 1 Mai

Fostul șef de stat, Igor Dodon a avut parte de momente pline de emoție la Aeroport, acolo unde și-a întâmpinat feciorii reveniți din Rusia, în ajun de 1 mai.