Divorț în showbizul românesc: Fiica lui Adrian Minune, Karmen și soțul său s-au despărțit, după cinci ani de căsnicie

Fiica lui Adrian Minune, Karmen Simionescu a anunțat că divorțează de tată fiicei sale, Bogdan, după cinci ani de relație, transmite protv.ro.

Karmen Simionescu a fost cea care a dat vestea cu privirea la separarea de partenerul ei de viață, Bogdan Căplescu. Cei doi au trăit o frumoasă poveste de dragoste timp de cinci ani și au o fetiță împreună, pe Sofia.

„Cu siguranță nu e momentul potrivit pentru o astfel de veste, dar prefer să fiu eu cea care vă anunță lucrul ăsta (…) De ceva timp eu și soțul meu am decis să mergem pe drumuri separate, am ajuns la concluzia că nu a fost să fie, sau că nu suntem făcuți unul pentru celălalt, suntem construiți total diferit. Suntem doi oameni care s-au iubit enorm și care se vor respecta pentru tot restul vieții și vor avea o relație cât se poate de normală pentru că există Sofi în viața noastră și nu e decât un motiv de bucurie faptul că există Sofi. Aș vrea ca toți cei care ne cunosc, dar și cei care nu ne cunosc să se abțină de la comentarii.”, a spus Karmen Simionescu.

Karmen nu își dorește ca fiica ei să aibă de suferit

Fiica cea mare a lui Adrian Minune a ținut să facă publică decizia pe care a luat-o împreună cu partenerul ei, asta pentru fiica lor.

Aceasta a mai precizat că atât ea, cât și bărbatul alături de care a trăit o frumoasă poveste de dragoste vor fi implicați în creșterea si educație fiicei lor.

„Fetița noastră are deja 5 anișori, face parte dintr-o comunitate, copiii vorbesc și nu aș vrea să aibă ea de suferit din cauza a ceea ce se întâmplă în presă, sau a ceea ce se spune. Scopul meu și al soțului meu este ca fetița noastră să fie bine și să treacă ușor peste perioada care urmează pentru că se întâmplă schimbări în viața ei și nu e ușor pentru niciun copil care trece prin așa ceva. Sofi va face parte, în continuare, și din viața mea și din viața tatălui ei.”, a spus Karmen Simionescu.

Motivul care ar fi dus la divorțul dintre Karmen și partenerul ei

În trecut, Karmen declara că ea și soțul ei au ajuns să facă terapie de cuplu, dorindu-și ca relația lor să funcționeze.

„Am fost la terapie de cuplu și am stat la povești, pentru că la noi s-a întâmplat totul pe repede înainte, amândoi eram destul de tineri și ne doream foarte mult să continuăm relația, însă eu treceam printr-o perioadă foarte dificilă cu depresia postnatală, el le avea pe ale lui și presiunea de a întreține o familie – fiindcă a trecut foarte repede de la stadiul de puști la stadiul de tată și soț”, a declarat artista pentru viva.ro.

La un moment dat, Karmen a declarat că a reușit cu greu să treacă peste neînțelegerile cu partenerul său.

„Cu greu am trecut peste, dar iată că am reușit și în momentul de față pot spune că lucrurile sunt super OK. Cred că pentru orice cuplu venirea unui copil creează o schimbare în viață și nu știi cum să te pregătești, n-ai de unde să știi cum e să ai un copil. Sper să nu trec și la următorul prin depresie postnatală”, a mai adăugat ea.

Deși nu au făcut public motivul divorțului, cel mai probabil neînțelegerile i-ar fi adus în punctul în care să își dorească ca fiecare să meargă pe propriul drum.

MAI MULT UNIMEDIA

ULTIMA ORĂ

Igor Grosu pleacă pentru 3 zile la Copenhaga: Care este scopul deplasării președintelui Parlamentului

Președintele Parlamentului, Igor Grosu, va participa la Conferința...

ULTIMA ORĂ

Protecție pentru culturile pomicole. Fermierii spun că folosesc preparate pentru rezistența la ger

Protejarea caișilor de îngheț este doar una dintre lucrările de primăvară. Dumitru Orescu are 1.500 de hectare de teren arabil și livezi de cireș, vișin,...

VIDEO | Ion Ceban acuză o „catastrofă ecologică” la Sîngera și un business ilegal cu gunoiul

Primarul General al municipiului Chișinău și președintele MAN, Ion Ceban, susține că situația legată de depozitarea deșeurilor la Sîngera reprezintă o „catastrofă ecologică” și...

Important

Protecție pentru culturile pomicole. Fermierii spun că folosesc preparate pentru rezistența la ger

Protejarea caișilor de îngheț este doar una dintre lucrările de primăvară. Dumitru Orescu are 1.500 de hectare de teren arabil și livezi de cireș, vișin, cais, prun și măr. El spune că fiecare cultură are nevoie de îngrijire la timp.

Zeci de pisici de rasă au atras privirile vizitatorilor la Chișinău. Unele valorează mii de euro și sunt premiate la concursuri europene

Zeci de pisici de rasă au atras privirile vizitatorilor la Expoziția Internațională de Pisici din capitală. Unele exemplare valorează mii de euro și sunt deja premiate la concursuri europene. Stăpânii spun că îngrijirea lor cere timp, atenție și bani, dar pasiunea pentru aceste animale cântărește mai mult decât cheltuielile.

Zeci de pisici de rasă au atras privirile vizitatorilor la Chișinău. Unele valorează mii de euro și sunt premiate la concursuri europene

Zeci de pisici de rasă au atras privirile vizitatorilor la Expoziția Internațională de Pisici din capitală. Unele exemplare valorează mii de euro și sunt deja premiate la concursuri europene. Stăpânii spun că îngrijirea lor cere timp, atenție și bani, dar pasiunea pentru aceste animale cântărește mai mult decât cheltuielile.

Pictorul și regizorul Igor Isac-Olișcănescu a revenit acasă cu primul său roman

Igor Isac-Olișcănescu, cunoscut ca pictor și regizor, a revenit acasă cu primul său roman. Cartea se numește „Ivoria Belova. Patimile după Heidegger” și pornește de la un episod real legat de minele de uraniu din Banatul Montan. Autorul, originar din Republica Moldova și stabilit de mai mulți ani în România, a lansat volumul la Muzeul Național al Literaturii Române.

VIDEO Ion Ceban: „Am semnat un grant de aproximativ 30 milioane de lei pentru reabilitarea străzii Mircea cel Bătrân.”

Primarul municipiului Chișinău, Ion Ceban, a prezentat retrospectiva săptămânii 27 aprilie – 3 mai, evidențiind principalele proiecte de infrastructură și acțiunile desfășurate în capitală. Edilul a anunțat semnarea unor finanțări importante pentru modernizarea orașului. „Am semnat un grant de aproximativ 30 milioane de lei pentru reabilitarea străzilor Mircea cel Bătrân, Industrială și Mesager. Alt acord semnat este vorba de 80 de milioane de lei pentru finalizarea Stației de epurare, un proiect...

Los Angeles Lakers s-au calificat în turul următor al play-off-ului NBA

Echipa Los Angeles Lakers s-a calificat în semifinalele Conferinței de Vest ale Ligii nord-americane de baschet masculin. Franciza din statul California a ajuns prima la 4 victorii în seria cu Houston Rockets. În al 6-lea meci, Lakers au câștigat în deplasare cu 98:78 și i-au eliminat pe Rockets cu scorul general de 4:2. Superstarul LeBron James a marcat 28 de puncte, a izbutit 7 recuperări și a dat 8...

Los Angeles Lakers s-au calificat în turul următor al play-off-ului NBA

Echipa Los Angeles Lakers s-a calificat în semifinalele Conferinței de Vest ale Ligii nord-americane de baschet masculin. Franciza din statul California a ajuns prima la 4 victorii în seria cu Houston Rockets. În al 6-lea meci, Lakers au câștigat în deplasare cu 98:78 și i-au eliminat pe Rockets cu scorul general de 4:2. Superstarul LeBron James a marcat 28 de puncte, a izbutit 7 recuperări și a dat 8...