Vlad Filat, președintele PLDM, vine cu o analiză politică a rezultatelor referendumului din 20 octombrie. Așa cum au transformat referendumul într-o campanie electorală de prost gust, la fel vor trata orice alt proces major, inclusiv aderarea la UE
Maia Sandu și echipa ei au transformat un simplu referendum într-un spectacol de prost gust. În loc de o dezbatere serioasă și o mobilizare masivă a alegătorilor, au reușit să organizeze un circ politic. Acum toată lumea stă și se întreabă: Cum e posibil să dai greș într-un mod atât de lamentabil?
Dacă Maia Sandu nu a fost în stare să organizeze un referendum, cu o participare decentă și o discuție reală în societate, ce capacitate și credibilitate mai are să ne conducă spre Uniunea Europeană? Acest referendum a fost transformat într-un dezastru politic folosit desigur, pentru propria campanie electorală.
Sergiu Mocanu declară că Maia Sandu nu a înțeles nimic din ce i s-a întâmplat
Dacă PAS nu poate organiza un referendum fără să facă o telenovelă din el, cum ar putea Sandu și echipa ei de „specialiști” să gestioneze procesul de aderare la UE? Cât de capabili sunt să asigure atragerea și utilizarea corectă a fondurilor europene?, se întreabă Vlad Filat.
Răspunsul e simplu: Nu pot. Așa cum au transformat referendumul într-o campanie electorală de prost gust, la fel vor trata orice alt proces major, inclusiv aderarea la UE. Dar, desigur, pe hârtie totul va arată bine, cu multe discursuri fastuoase și declarații mărețe.
În realitate va fi la același haos, aceleași „scăpări” și aceeași incompetență crasă.
Și dacă ne-am „făcut de râs” cu un referendum, imaginați-vă cum ne vom „evidenția” în procesul de aderare la Uniunea Europeană sub conducerea lor”, mai declară Vlad Filat, președintele PLDM

