Doru Petruţi: Una din cauzele pentru care democrația moare cam prin toată Europa sunt și așa fake uri livrate fix după alegeri

Directorul Institutului de sondaje IMAS Moldova, Doru Petruţi, constată că sub ochii societății civile, a presei independente și a tuturor votanților, asistăm cu toții la piesa fake, tragi-comică, de prefăcătorie, mimare și punctare de standarde false numită proces democratic de numirea noului premier al Republicii Moldova.

Doru Petruţi observă că după ce doamna președintă a selectat deputați numai pentru un partid (ea fiind președinta Republicii Moldova, a tuturor, nu?), recent a selectat și candidatura pentru Premier. Dar, până ca totul să devină literă de lege, trebuie încă niște discuții despre căței, despre offshoruri care sunt pentru oamenii buni și altele pentru oamenii care nu sunt buni, despre patriotism, iar la un moment dat, se constată totuși poziția căruței în raport cu … știți voi.

Cum poate fi totul împachetat decât apelând la și mai mult ridicol și penibil? Ahh, o ședință Zoom făcută de partidul majoritar (atât s-a putut), continuată cu un material video între Grosu și Munteanu în care … hai să ne oprim noi, dacă nu se opresc ei.

În concluzie, susține Doru Petruţi, PAS “a luat decizia și va propune” candidatura dlui. Munteanu, dar președinta l-a sunat și selectat dinainte, apoi a făcut niște consultări ca să vadă dacă toți au înțeles ceea ce ea a decis … așa iese, nu? Așa arată începutul noului mandat, da?

Cum spunea dna, Gherman în prima ședință la Parlament … “fiecare decizie trebuie să ne aducă mai aproape de Uniunea Europeană”. Ce să zic, una din cauzele pentru care democrația moare cam prin toată Europa sunt și așa fake uri livrate fix după alegeri (care numai democratice nu au prea fost). Sper că dna. Gherman se referea la altfel de apropiere de UE, mai spune directorul IMAS Moldova, Doru Petruţi.

ULTIMA ORĂ

Renato Usatîi propune două soluții pentru recuperarea banilor pierduți de victimele escrocheriilor online

Liderul Partidului Nostru, Renato Usatîi, anunță două soluții prin...

VIDEO | Renato Usatîi cere investigarea unei rețele internaționale care ar fi prejudiciat mii de cetățeni moldoveni

Președintele Partidului Nostru, Renato Usatîi, a declarat că victime...

VIDEO | MAN a înregistrat în Parlament proiectul de hotărâre privind organizarea unui referendum

Mișcarea Alternativa Națională (MAN) a înregistrat în Parlament proiectul...

ULTIMA ORĂ

Trump spune că Starmer „va demisiona”, pe fondul speculaţiilor că premierul britanic ar putea părăsi Downing Street luni

Preşedintele SUA, Donald Trump, s-a exprimat cu privire la viitorul prim-ministrului britanic Keir Starmer, susţinând că acesta „va demisiona”, pe fondul speculaţiilor conform cărora liderul...

VIDEO | Ion Ceban atacă reforma fiscală a PAS: „Viața în Moldova se va scumpi cu 20%. Oamenii cu venituri mici nu vor face...

Primarul general al Chișinăului și liderul MAN, Ion Ceban, a atacat vehement pachetul de modificări fiscale propus de Guvernul PAS, avertizând că prețurile vor...

Important

Trump spune că Starmer „va demisiona”, pe fondul speculaţiilor că premierul britanic ar putea părăsi Downing Street luni

Preşedintele SUA, Donald Trump, s-a exprimat cu privire la viitorul prim-ministrului britanic Keir Starmer, susţinând că acesta „va demisiona”, pe fondul speculaţiilor conform cărora liderul britanic ar putea stabili un calendar pentru plecarea sa chiar luni, relatează CNN.The post Trump spune că Starmer „va demisiona”, pe fondul speculaţiilor că premierul britanic ar putea părăsi Downing Street luni first appeared on Nexta.ro.

Cercul vicios care îi afectează pe tot mai mulți tineri: singurătatea îi împinge să petreacă tot mai mult timp online, iar internetul îi izolează...

Suntem conectați aproape permanent. Vorbim mult mai des prin mesaje, participăm la meetinguri online, urmărim ce fac ceilalți pe rețelele sociale și avem acces instantaneu la informații. Cu toate acestea, sentimentul de singurătate continuă să fie o problemă tot mai frecventă.The post Cercul vicios care îi afectează pe tot mai mulți tineri: singurătatea îi împinge să petreacă tot mai mult timp online, iar internetul îi izolează și mai mult...

Caniculă în Franţa: Trei persoane au murit în regiunea Gironde

Trei persoane, cu vârste cuprinse între 80 şi 95 de ani, au murit, duminică, în departamentul Gironde, probabil din cauza căldurii extreme, a anunţat, duminică seara, prefectul departamentului, Sophie Brocas, relatează AFP.The post Caniculă în Franţa: Trei persoane au murit în regiunea Gironde first appeared on Nexta.ro.

Campionatul Mondial 2026: Uruguay-Capul Verde 2-2

Micul stat insular, Capul Verde, a preluat conducerea cu 1-0 în fața Uruguayului la începutul meciului, prin lovitura liberă a lui Kevin Lenini Pina în minutul 21. Reușita lui Kevin Pina a fost primul gol marcat vreodată de Capul Verde la Cupa Mondială. Maxi Araújo și Agustin Canobbio au marcat goluri la finalul primei reprize, la câteva minute distanță, în minutele 44, respectiv 45+6, aducând Uruguayul în avantaj, dar Varela,...

Bătălii electorale pe toate fronturile. Târg luat cu asalt de Călin Georgescu. „Să nu pierdem copilu’, cu ochii la Călin al nostru!”| REPORTAJ

Agitație în cel mai mare târg de săptămână din județul Olt, locul în care se adună, duminică de duminică, zeci de mii de oameni. Călin Georgescu a făcut, la prima oră, turul târgului, cei din staff anunțându-i pe simpatizanți că următoarea oprire este mânăstirea.The post Bătălii electorale pe toate fronturile. Târg luat cu asalt de Călin Georgescu. „Să nu pierdem copilu’, cu ochii la Călin al nostru!”| REPORTAJ first...

Cupa Mondială 2026: Selecţionerul Senegalului afirmă că problema contractului său este „rezolvată”

Antrenorul Senegalului, Pape Thiaw, a dezvăluit duminică, într-o conferinţă de presă, în ajunul meciului cu Norvegia de la Cupa Mondială, că problema contractului său este „rezolvată”.The post Cupa Mondială 2026: Selecţionerul Senegalului afirmă că problema contractului său este „rezolvată” first appeared on Nexta.ro.

Cupa Mondială 2026: Povestea frumoasă continuă – Capul Verde a remizat cu Uruguay, scor 2-2

Reprezentativa Capului Verde a reuşit încă un rezultat spectaculos la Cupa Mondială, după ce a remizat cu Uruguay, scor 2-2, luni, în grupa H de la Cupa Mondială.The post Cupa Mondială 2026: Povestea frumoasă continuă – Capul Verde a remizat cu Uruguay, scor 2-2 first appeared on Nexta.ro.