Unele case unifamiliale fără etaj ar putea să nu mai necesite autorizaţie de construire

Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, anunţă că viitorul Cod al urbanismului, care se află în procedură de adoptare, ar urma să simplifice considerabil procesul privind obţinerea autorizaţiilor de construire, iar pentru unele tipuri de construcţii, precum case unifamiliale, terase, garaje, ar putea să nu mai fie necesară toată procedura aflată în vigoare acum pentru obţinerea de avize necesare construirii.

”Noi suntem în procedura de adoptare a Codului urbanismului. Am discutat foarte mult despre partea asta de reglementări şi de lucrări publice, pentru că primarii, evident, sunt cei care pun în aplicare aceste reglementări”, a afirmat Cseke Attila, într-o declaraţie făcută, marţi după-amiază, în judeţul Prahova.

Ministrul Dezvoltării a precizat că viitorul Cod al urbanismului ar urma să simplifice mult procedurile necesare edificării anumitor tipuri de construcţii.

”Am vorbit (cu primarii din Prahova – n.r.) despre categorii de construcţii, unele dintre ele care n-ar mai necesita autorizare de construire, pe baza unui simplu amplasament. Să vă dau un exemplu, o staţie de încărcare electrică a maşinilor. Astăzi, practic, trebuie să-l autorizez pentru că îl pui pe domeniul public, dar ştim despre ce este vorba în practică şi atunci trebuie să simplificăm procedurile, nu să le încurcăm. Alte tipuri de construcţii care vor putea fi construite pe baza unei notificări la primărie – terase, garaje, bucătării de vară, chiar şi case de o dimensiune mai mică în mediul rural, pe baza unui proiect întocmit de un specialist, adică de un proiectant sau de un arhitect, nu vorbim despre după cum vrea cetăţeanul, dar dacă ai un proiect de acest fel, cu semnătura specialistului şi aşa mai departe, notifici primăria, primăria se uită în planul urbanistic zonal şi de detaliu şi vede că se încadrează, adică acolo se pot construi case şi îmi doresc să construiesc case acolo, atunci îi dau liber şi nu mai fac actuala… această procedură de certificat de urbanism şi autorizaţie de construire, care ţine luni întregi şi intră într-o birocratie inevitabilă”, a explicat ministrul Dezvoltării.

El a precizat că, potrivit propunerii din Codul Urbanismului, aşa cum aceasta a fost formulată în Parlament, pentru o casă unifamilială, ridicată în mediul rural, cu o suprafaţă de maximum 150 de metri pătraţi şi cu un singur nivel, ar putea să nu mai fie nevoie de autorizaţii, dacă aceasta este ridicată pe baza unor proiecte întocmite de un specialist.

”Ai proiectul, ai venit la primărie, primăria se uită dacă se încadrează în tot ceea ce se doreşte a se construi în zona respectivă, se dă drumul. Dacă primăria nu este de acord, are posibilitatea în 15 zile să spună: nu sunt de acord, trebuie să fii la certificat de urbanism sau autorizaţie de construire, urmărind procedura, hai să zic, mai amplă, mai complexă. Deci autorităţile locale vor avea nişte pârghii pentru a mai degreva din această birocraţie”, a mai afirmat Cseke.

Ministrul a subliniat că şi în cazul planurilor urbanistice ale localităţilor se vor implementa proceduri simplificate.

”Noi, prin acest Cod al urbanismului, propunem nişte mecanisme prin care planurile urbanistice generale ale localităţilor, care astăzi, de la 4, 5, până la 7, 8 ani până obţii toate avizele pentru că trebuie să obţin toate avizele de la toate ministerele de resort, vom elimina această avizare în cascadă, în care te duci separat după fiecare aviz, te duci la următorul şi la al cincilea îţi expiră primul aviz, pentru că se întâmplă, din păcate, acest lucru. Va fi o avizare unică, deodată, la toate ministerele, să reducem timpul de avizare”, a mai afirmat Cseke Attila

The post Unele case unifamiliale fără etaj ar putea să nu mai necesite autorizaţie de construire first appeared on Roimobil.ro.

ULTIMA ORĂ

Ambasada Rusiei de la București susține că e o dronă ucraineană

Ambasada Rusiei la București a declarat într-un comunicat că...

Vești proaste pentru iarna viitoare: toate facturile la încălzire se vor scumpi

Contextul geopolitic, dar și gradul redus de umplere a...

HOT News | Laura Codruța Kovesi, atac la Nicușor Dan: „Îi doresc președintelui mult somn, un somn bun”

Laura Codruța Kovesi, șefa Parchetului European, a afirmat, într-un...

Diana Șoșoacă, prezentă la recepția de 9 Mai de la Ambasada Rusiei: „Act de demnitate națională”

Europarlamentarul Diana Șoșoacă a participat la recepția organizată de...

NEWS ALERT | O dronă a căzut în orașul Galați

În Galați au fost găsite mai multe resturi de...

Oana Țoiu: România poate proteja regiunea de folosirea prețurilor la energie ca armă de șantaj politic

Ministra Afacerilor Externe din România, Oana Țoiu, a transmis...

ULTIMA ORĂ

Ce spun 10 europarlamentari despre premierul desemnat Eugen Tomac, coleg cu ei în Parlamentul European. De la „iubește România” la „încă un yesman”

Care este drumul de la „decent”, „iubește România” până la „inofensiv”? Pe această plajă de trăsături de lider îl descriu pe Eugen Tomac europarlamentari de...

Ion Ceban, după ce a pierdut în primă instanță procesul cu Oana Țoiu: „Vreau doar să le aduc aminte că această imunitate nu va...

Primarul municipiului Chișinău, Ion Ceban, a declarat că va continua demersurile judiciare în România după ce a pierdut în primă instanță procesul intentat împotriva...

Important

Ce spun 10 europarlamentari despre premierul desemnat Eugen Tomac, coleg cu ei în Parlamentul European. De la „iubește România” la „încă un yesman”

Care este drumul de la „decent”, „iubește România” până la „inofensiv”? Pe această plajă de trăsături de lider îl descriu pe Eugen Tomac europarlamentari de la PSD, PNL, AUR sau USR pe care HotNews i-a rugat să-i contureze profilul politic, să-i analizeze activitatea din Parlamentul European. HotNews a vorbit cu 10 europarlamentari români din toate …The post Ce spun 10 europarlamentari despre premierul desemnat Eugen Tomac, coleg cu ei...

Ce spun 10 europarlamentari despre premierul desemnat Eugen Tomac, coleg cu ei în Parlamentul European. De la „iubește România” la „încă un yesman”

Care este drumul de la „decent”, „iubește România” până la „inofensiv”? Pe această plajă de trăsături de lider îl descriu pe Eugen Tomac europarlamentari de la PSD, PNL, AUR sau USR pe care HotNews i-a rugat să-i contureze profilul politic, să-i analizeze activitatea din Parlamentul European. HotNews a vorbit cu 10 europarlamentari români din toate …The post Ce spun 10 europarlamentari despre premierul desemnat Eugen Tomac, coleg cu ei...

Spania, o țară cu aproape 50.000.000 de locuitori, cu o infrastructură destinată pentru 40.000.000: „Încep să apară fisurile”

Presiunea schimbărilor demografice și a turismului asupra serviciilor publice este resimțită tot mai mult în statele europene. În Spania, fenomenul a transformat succesul economic și demografic într-o provocare majoră de gestionare. Situația din Spania nu este izolată, probleme similare fiind întâlnite și în alte colțuri ale Europei. În Elveția, populația a crescut accelerat tot din …The post Spania, o țară cu aproape 50.000.000 de locuitori, cu o infrastructură destinată...

O singură căpșună și 16 restaurante. Ce provocare au primit bucătarii și barmanii din noua generație a gastronomiei

O singură căpșună, 16 restaurante, zeci de idei. Aceasta este provocarea lansată în cadrul Bucharest Food Culture, unde bucătari și barmani din noua generație a gastronomiei au primit aceeași temă și libertatea de a o interpreta cum au vrut.The post O singură căpșună și 16 restaurante. Ce provocare au primit bucătarii și barmanii din noua generație a gastronomiei first appeared on Nexta.ro.

Kovesi anunță „o hotârâre de referință” a Curții de Justiție UE. Succes al Parchetului european într-o dispută cu Curtea de Conturi a Uniunii

Curtea de Justiţie a Uniunii Europene anulează refuzul Curţii de Conturi Europene de a autoriza audierea personalului propriu în cadrul unei anchete a Parchetului European (EPPO). Procurorul-şef al Parchetului European, Laura Codruţa Kovesi, apreciază că este o hotărâre de referinţă întrucât stabilește că anchetele EPPO sunt în interesul Uniunii Europene, informează News.ro. Parchetul European (EPPO) …The post Kovesi anunță „o hotârâre de referință” a Curții de Justiție UE. Succes...

„Inimile noastre nu mai pot aștepta”. Pacienții cu o boală cardiacă rară cer compensarea singurului tratament din lume care-i poate ajuta

Într-o scrisoare deschisă adresată ministrului Sănătății, Cseke Attila, asociația CardioGen – care reunește pacienți cu boli cardiovasculare genetice și familiile acestora – solicită includerea mavacamtenului (Camzyos) pe lista medicamentelor compensate. Organizația descrie dificultățile cu care se confruntă persoanele diagnosticate cu această boală cardiacă și avertizează că întârzierea deciziei privind compensarea tratamentului poate avea consecințe grave. Singurul tratament care acționează asupra bolii „Solicităm de urgență includerea necondiționată a MAVACAMTEN pe lista de medicamente...

Au trecut de 90 de ani, dar nu renunță la studii. Seniorii revin în universități

Învățarea nu se termină niciodată, nu este o afirmație banală pentru unele persoane care își continuă studiile chiar dacă au ajuns la 90 de ani.The post Au trecut de 90 de ani, dar nu renunță la studii. Seniorii revin în universități first appeared on Nexta.ro.