Alexandru Tănase constată că nicio altă țară din lume nu-și sponsorizează ocupanții mai generos decât o face Republica Moldova. De ce ar mai trimite Rusia tancuri când lipsa noastră de viziune le cumpără gaze ca să nu înghețe structurile lor de ocupație?
În anumite situații, ajungi să înțelegi că adevărata măsură a unui popor nu constă în istoria și cultura sa, nici chiar în valorile proclamate, ci în capacitatea lui de a fi prostit. Știm încă din vremea lui Barabas că orice masă de oameni este manipulabilă, într-o măsură mai mare sau mai mică. Alegem răul evident, nu pentru că suntem forțați, ci pentru că prostia noastră nu ne lasă să vedem altceva.
Nu există ocupație mai eficientă decât cea pe care o facilitezi singur, din prostie și servilism. Nicio altă țară din lume nu-și sponsorizează ocupanții mai generos decât o face Republica Moldova. De ce ar mai trimite Rusia tancuri când lipsa noastră de viziune le cumpără gaze ca să nu înghețe structurile lor de ocupație?
Cetățenii Republicii Moldova, cei care plătesc taxe și susțin acest stat, au ajuns să achite tarife duble pentru energie de la 1 ianuarie. De ce? Pentru că, de-a lungul celor trei decenii de existență, guvernele Moldovei nu au construit nicio centrală electrică, preferând să cumpere energie de la centrala din Kuciurgan, controlată de administrația de ocupație rusă din Tiraspol. Această energie este produsă din gaze naturale, costul cărora este adăugat datoriilor Moldovei față de Gazprom. Orice om rațional s-ar întreba: de ce acumulăm datorii pentru gaze pe care nu le consumăm și, în plus, cumpărăm energie electrică din aceste gaze, alimentând conturile administrației de ocupație? Răspunsul ar fi ca în celebrul banc: „fie ești prost, fie îți place”.
Nu este pentru prima dată când călcăm pe această greblă. Rusia, cu acordul Chișinăului, ani la rând a „donat” așa „motorină umanitară” liderilor de la Komrat, iar antreprenorii din regiunea aveau dreptul să exporte vinuri și fructe în Rusia, în timp ce agricultorii din alte regiuni erau distruși de Rospotrbnadzor. Chișinăul oficial a fost cel care a acceptat aceste manipulări rusești și n-a învățat absolut nimic din aceste greșeli.
De aceasta data, Rusia a lansat diversiunea „gazului umanitar” pentru teritoriile ocupate de… aceeași Rusie în stânga râului Nistru. Este o diversiune evidentă pentru oricine vrea să înțeleagă contextul. Era de așteptat ca guvernul să fie precaut și să refuze orice joc al Moscovei pe acest subiect, dar n-a fost chiar așa.
Chișinău a folosit relațiile cu Bruxelles-ul pentru a atrage ajutor pentru „populația din stânga Nistrului”. Uniunea Europeană a oferit Moldovei un ajutor de 30 de milioane de euro pentru a depăși criza energetică provocată de Rusia, fondurile fiind destinate achiziției și transportului de gaze pentru regiunea Transnistria. Drept răsplată, conducătorul administrației de ocupație de la Tiraspol le mulțumește rușilor pentru un „credit” destinat plății acestui gaz, ignorând complet sursa reală a ajutorului.
Și de această dată, am ajuns să-i hrănim pe cei care ne scuipă în față. Moldova își asumă povara financiară, iar Rusia culege recunoștința. Fiecare cent european, care va ajunge în teritoriile ocupate, încălzește birourile celor care ne numesc dușmanii lor. Ne agățăm de ideea că ajutorul european va sprijini „bieții oameni” din stânga Nistrului, fără să analizăm unde ajung, de fapt, aceste resurse. Cine garantează că gazul nu alimentează clădirile MGB-ului sau cazărmele trupelor de ocupație rusești? Întrebarea nu este dacă se întâmplă, ci cât de mult ne prefacem că nu știm.
Am devenit maeștri ai văicărelii naționale: rușii sunt de vină, europenii sunt de vină, americanii ne controlează. De fapt, singurul lucru pe care refuzăm să-l controlăm este propria prostie.
Cu fiecare criză, facem aceleași greșeli. Ne uităm la Tiraspol și Komrat mirându-ne că liderii lor îș bat joc de noi. Noi, moldovenii, am creat o entitate autonomă populată cu o minoritate imperială, cărora chiar și sovieticii le-au refuzat orice formă de autonomie. Chișinăul a fos cel care le-a oferit-o pe tavă. Am direcționat fonduri uriașe pentru dezvoltarea regiunii, însă loialitatea găgăuzilor merge tot către Kremlin. În aceste condiții, întrebarea: „cine e mai prost: cel care cade prima dată în capcană sau cel care o face de zece ori?” este una retorică.
Degeaba construim drumuri și spitale, reparăm grădinițe pentru cei care spun mulțumesc Moscovei. Mulțumirile lor se îndreaptă spre Putin, nu spre contribuabilii moldoveni, români sau alte state europene. Noi, moldovenii, am ajuns în situația clasică celui care se plânge că a fost tras pe sfoară, dar care refuză să accepte că propria prostie l-a făcut vulnerabil.
Pe malurile Bâcului, lașitatea și prostia au devenit alegeri active, bazate pe refuzul de a vedea realitatea și de a ne asuma responsabilitatea. Nu Rusia, nu Uniunea Europeană și nici Transnistria nu sunt adevărata problemă a Moldovei. Problema suntem noi – un popor care preferă să arate cu degetul spre alții decât să se privească în oglindă.