Viktor Orban: „Poate că Europa va rămâne în afară, dar Ungaria va fi întotdeauna acolo”

Prim-ministrul Viktor Orban s-a arătat de părere că interesele europenilor nu se vor reflecta în acordul de pace ruso-ucrainean, pentru că „nimeni nu va lupta pentru o comunitate care nu ia poziție”, și a vorbit despre schimbările de pe scena globală, arătându-se de părere că „viitorul se află în zona arabă, în China sau în Asia Centrală, nu în Uniunea Europeană”.

„Noi trebuie acum să ataşăm Ungaria acestui viitor, nu putem rămâne doar în sistemul-cadru al Uniunii Europene. Iar Ungaria este pregătită, deschisă, a sosit, este aici (…). Noi, ungurii, suntem încă înglobaţi în istoria europeană, despre care credem că este principalul curent al istoriei mondiale. Pe atunci, Europa era încă cea mai mare economie a lumii, astăzi este doar a treia”, a declarat premierul Ungariei într-un interviu publicat duminică pe site-ul Mandiner, potrivit MTI, transmite News.ro.

Ce a spus despre războiul din Ucraina și negocierile de pace

Viktor Orban consideră că președintele SUA, Donald Trump, poate aduce pacea în viitorul apropiat și a făcut un pas decisiv când l-a contactat pe omologul său rus, Vladimir Putin.

În opinia premierului ungar, negocierile nu trebuie să se rezume la perfectarea unui acord de pace pentru războiul din Ucraina, ci să vizeze întreaga ordine mondială, inclusiv locul Rusiei în economia mondială, în sistemul energetic mondial, în sistemul militar şi de securitate mondial, în arhitectura de securitate europeană.

El consideră că liderii europeni vor rata trenul, în condițiile în care aceștia „se află strânşi în cleşte, deoarece, pe de o parte, SUA, actorul dominant în cooperarea transatlantică, a luat o poziţie fruntaşă în schimbarea valorilor şi a gândirii, iar cealaltă falcă a cleştelui este populaţia însăşi, oamenii care sunt de acord cu acest lucru”.

Viktor Orban a fost întrebat dacă „interesele europenilor vor putea fi implicate în acordul de pace ruso-ucrainean”.

„Nu, pentru că nimeni nu va lupta pentru noi. Nimeni nu va lupta pentru o comunitate care nu ia poziţie, care nu luptă pentru ea însăşi. Dacă liderii vest-europeni nu înţeleg ce se întâmplă, dacă nu se implică, vor rămâne în afara aranjamentelor. Iar dacă rămân pe dinafară, nu va fi nimeni care să le reprezinte interesele”, a răspuns liderul ungar.

„Noi, ungurii, vom fi acolo, conform greutăţii pe care o avem. Poate că Europa va rămâne în afară, dar Ungaria va fi întotdeauna acolo, ea menţine relaţii, iar eu voi obţine de fiecare dată ceea ce este important pentru unguri”, a mai declarat Viktor Orban.

Liderii europeni nu au fost invitați la tratativele pe care le vor purta SUA și Rusia în Arabia Saudită, însă câțiva dintre ei vor participa la un summit despre Ucraina, luni, la Paris. Șeful diplomației americane, Marco Rubio, susține că atât reprezentanții Europei, cât și cei ucraineni vor fi chemați la discuții atunci când vor începe tratativele propriu-zise.

ULTIMA ORĂ

BREAKING NEWS | Un diplomat american a fost găsit mort

Un diplomat american a fost găsit mort în cel...

Olga Ursu: MAN propune un mecanism clar pentru ridicarea vehiculelor abandonate de pe domeniul public

Partidul Mișcarea Alternativa Națională (MAN) a înregistrat în Parlament...

ULTIMA ORĂ | Alexei Codreanu părăsește PAS: „Valorile care m-au adus în partid nu mai coincid cu realitatea”

Fostul președinte al organizației teritoriale PAS Orhei, Alexei Codreanu,...

ULTIMA ORĂ

Scandalul Gutnic-Ceban: tatăl ex-viceprimarei capitalei a părăsit fracțiunea MAN Durlești

Consilierul local Andrei Paladi a părăsit miercuri, 10 iunie, fracțiunea Mișcării Alternative Naționale – formațiune condusă de primarul Chișinăului, Ion Ceban – din cadrul Consiliului...

Partidul Nostru propune ca autoritățile locale să stabilească tarifele de acces la infrastructura publică pentru operatorii de comunicații

Partidul Nostru a înaintat un amendament la proiectul Legii privind accesul pe proprietăți al furnizorilor de rețele publice de comunicații electronice și utilizarea infrastructurii,...

Important

Scandalul Gutnic-Ceban: tatăl ex-viceprimarei capitalei a părăsit fracțiunea MAN Durlești

Consilierul local Andrei Paladi a părăsit miercuri, 10 iunie, fracțiunea Mișcării Alternative Naționale – formațiune condusă de primarul Chișinăului, Ion Ceban – din cadrul Consiliului Local Durlești. Acesta nu își va depune însă mandatul și va rămâne consilier. Anunțul a fost făcut de fiica funcționarului, ex-viceprimara capitalei, Irina Gutnic, care se află în conflict cu The post Scandalul Gutnic-Ceban: tatăl ex-viceprimarei capitalei a părăsit fracțiunea MAN Durlești appeared first...

Agricultori din mai multe raioane se alătură protestelor din 12 iunie: Fermierii din Rezina și-au anunțat participarea

Fermierii din Rezina se alătură protestelor anunțate pentru vineri, 12 iunie, de către agricultori din mai multe raioane ale țării. Protestatarii din Rezina vor staționa cu tehnica agricolă pe drumul Orhei–Rezina, în apropierea intrării în satul Bușăuca, în intervalul orelor 09:00–14:00.

Bani din elicoptere. Dividende de la IAR Brașov

După ce la AGA de bilanț din aprilie, acționarii au “trântit” propunerea pentru repartizarea a 90% din profitul net al anului trecut, acum o nouă variantă cu un randament net de 3,5%.The post Bani din elicoptere. Dividende de la IAR Brașov first appeared on Nexta.ro.