Breaking News. Decizie BEC. Candidatura lui Călin Georgescu a fost respinsă

Biroul Electoral Central a respins toate contestațiile și a fost validată candidatura lui Nicușor Dan la alegerile prezidențiale din 4 și 18 mai 2025. Cea mai așteptată decizie este cea legată de candidatura lui Călin Georgescu, iar la ora transmiterii acestei știri sute de oameni protestează în fața BEC, potrivit Nexta.ro.

Biroul Electoral Central s-a întrunit duminică, de la ora 18.00, pentru a decide asupra validării sau invalidării candidaturilor depuse pentru alegerile prezidenţiale din luna mai. Potrivit legii, în cazul lui Călin Georgescu şi al lui Nicuşor Dan, membrii BEC trebuie să ia o hotărâre până la miezul nopţii de duminică. În cazul candidaturii lui Crin Antonescu, decizia poate fi luată până marţi, la ora 24.00. La ora transmiterii acestei ştiri, în faţa sediului BEC se află câteva zeci de simpatizanți ai lui Călin Georgescu.

Primul care și-a depus candidatura

Primul prezidenţiabil care şi-a depus candidatura, ca independent, a fost actualul primar general al Capitalei, Nicuşor Dan. Acesta s-a prezentat, vineri, la ora 12.00, la BEC, având şi cele peste 200.000 de semnături necesare înscrierii în cursa prezidenţială. După depunerea candidaturii, Dan a declarat că este rolul preşedintelui să adune toate energiile pentru a face din România acea ţară care să conteze în Europa şi în lume. Potrivit edilului, la alegerile de acum trei luni, mesajul românilor a fost că aşa nu se mai poate, că România este o ţară coruptă şi că instituţiile statului sunt confiscate de găşti.

Tot în cursul zilei de vineri, patru ore mai târziu, şi-a depus candidatura şi controversatul candidat suveranist Călin Georgescu, tot ca independent, în prezenţa a câtorva sute de simpatizanţi care au adus cu ei portrete ale sale şi care i-au scandat numele, dar şi alte lozinci, creând haos în faţa sediului BEC şi obligându-i pe jandarmi să înconjoare zona cu garduri de protecţie.

Cu un sfert de oră înaintea independentului Călin Georgescu, la sediul BEC au ajuns liderul AUR, George Simion, şi preşedinta POT, Anamaria Gavrilă, care au declarat că îl susţin pe Georgescu. Întrebat, la ieşirea din sediul Biroului Electoral Central, după ce şi-a depus candidatura, ce va face dacă nu se va regăsi pe buletinul de vot, Georgescu a răspuns: „Este imposibil!”Duminică, la ora 13.00, şi-a depus candidatura la Preşedinţia României Crin Antonescu, susţinut de coaliţia de guvernare, iar la ieşirea de la Biroul Electoral Central acesta a declarat că nu se clatină, mulţumind soţiei sale şi celor care l-au susţinut. ”Voi uni această naţiune, voi întări aceată naţiune”, a dat el asigurări.

Încă de duminică dimineaţă, în faţa sediului BEC, din Centrul Vechi al Capitalei, s-au adunat atât simpatizanţi ai lui Crin Antonescu, cu pancarte pe care scria ”Crin preşedinte”, dar şi simpatizanţi ai lui Călin Georgescu, în aşteptarea deciziei de duminică seară, a BEC, în privinţa validării sau invalidării candidaturilor.

 

ULTIMA ORĂ

Dan Dungaciu: „Maia Sandu e disperată. Vorbește tot mai des despre unirea cu România prin presa străină”

Într-o nouă ediție a emisiunii „Marius Tucă Show”, transmisă...

Oleg Ozerov: Presiunile Chișinăului asupra Transnistriei intensifică tensiunile

Presiunile exercitate de autoritățile de la Chișinău asupra regiunii...

VIDEO | Elena Drăgălin: „Condamnarea lui Plahotniuc nu înseamnă instaurarea statului de drept”

Condamnarea lui Vladimir Plahotniuc nu echivalează cu sfârșitul corupției...

ULTIMA ORĂ

Protecție pentru culturile pomicole. Fermierii spun că folosesc preparate pentru rezistența la ger

Protejarea caișilor de îngheț este doar una dintre lucrările de primăvară. Dumitru Orescu are 1.500 de hectare de teren arabil și livezi de cireș, vișin,...

VIDEO | Ion Ceban acuză o „catastrofă ecologică” la Sîngera și un business ilegal cu gunoiul

Primarul General al municipiului Chișinău și președintele MAN, Ion Ceban, susține că situația legată de depozitarea deșeurilor la Sîngera reprezintă o „catastrofă ecologică” și...

Important

Protecție pentru culturile pomicole. Fermierii spun că folosesc preparate pentru rezistența la ger

Protejarea caișilor de îngheț este doar una dintre lucrările de primăvară. Dumitru Orescu are 1.500 de hectare de teren arabil și livezi de cireș, vișin, cais, prun și măr. El spune că fiecare cultură are nevoie de îngrijire la timp.

Zeci de pisici de rasă au atras privirile vizitatorilor la Chișinău. Unele valorează mii de euro și sunt premiate la concursuri europene

Zeci de pisici de rasă au atras privirile vizitatorilor la Expoziția Internațională de Pisici din capitală. Unele exemplare valorează mii de euro și sunt deja premiate la concursuri europene. Stăpânii spun că îngrijirea lor cere timp, atenție și bani, dar pasiunea pentru aceste animale cântărește mai mult decât cheltuielile.

Zeci de pisici de rasă au atras privirile vizitatorilor la Chișinău. Unele valorează mii de euro și sunt premiate la concursuri europene

Zeci de pisici de rasă au atras privirile vizitatorilor la Expoziția Internațională de Pisici din capitală. Unele exemplare valorează mii de euro și sunt deja premiate la concursuri europene. Stăpânii spun că îngrijirea lor cere timp, atenție și bani, dar pasiunea pentru aceste animale cântărește mai mult decât cheltuielile.

Pictorul și regizorul Igor Isac-Olișcănescu a revenit acasă cu primul său roman

Igor Isac-Olișcănescu, cunoscut ca pictor și regizor, a revenit acasă cu primul său roman. Cartea se numește „Ivoria Belova. Patimile după Heidegger” și pornește de la un episod real legat de minele de uraniu din Banatul Montan. Autorul, originar din Republica Moldova și stabilit de mai mulți ani în România, a lansat volumul la Muzeul Național al Literaturii Române.

VIDEO Ion Ceban: „Am semnat un grant de aproximativ 30 milioane de lei pentru reabilitarea străzii Mircea cel Bătrân.”

Primarul municipiului Chișinău, Ion Ceban, a prezentat retrospectiva săptămânii 27 aprilie – 3 mai, evidențiind principalele proiecte de infrastructură și acțiunile desfășurate în capitală. Edilul a anunțat semnarea unor finanțări importante pentru modernizarea orașului. „Am semnat un grant de aproximativ 30 milioane de lei pentru reabilitarea străzilor Mircea cel Bătrân, Industrială și Mesager. Alt acord semnat este vorba de 80 de milioane de lei pentru finalizarea Stației de epurare, un proiect...

Los Angeles Lakers s-au calificat în turul următor al play-off-ului NBA

Echipa Los Angeles Lakers s-a calificat în semifinalele Conferinței de Vest ale Ligii nord-americane de baschet masculin. Franciza din statul California a ajuns prima la 4 victorii în seria cu Houston Rockets. În al 6-lea meci, Lakers au câștigat în deplasare cu 98:78 și i-au eliminat pe Rockets cu scorul general de 4:2. Superstarul LeBron James a marcat 28 de puncte, a izbutit 7 recuperări și a dat 8...

Los Angeles Lakers s-au calificat în turul următor al play-off-ului NBA

Echipa Los Angeles Lakers s-a calificat în semifinalele Conferinței de Vest ale Ligii nord-americane de baschet masculin. Franciza din statul California a ajuns prima la 4 victorii în seria cu Houston Rockets. În al 6-lea meci, Lakers au câștigat în deplasare cu 98:78 și i-au eliminat pe Rockets cu scorul general de 4:2. Superstarul LeBron James a marcat 28 de puncte, a izbutit 7 recuperări și a dat 8...