Curtea UE se pronunță asupra SMS-urile Ursulei von der Leyen din „Pfizergate”

Moștenirea Ursulei von der Leyen ca președintă a Comisiei Europene se confruntă cu o provocare majoră săptămâna aceasta, când Curtea de Justiție a Uniunii Europene va decide asupra legalității refuzului de a publica mesajele text pe care aceasta le-a schimbat cu directorul general al unei companii farmaceutice care a semnat un contract de miliarde de euro pentru vaccinuri cu Bruxelles-ul, scrie Politico

Într-o hotărâre ce se anunță definitorie pentru reputația sa, Curtea va stabili dacă, prin refuzul de a face public conținutul conversației cu CEO-ul Pfizer, Albert Bourla, Comisia a încălcat regulile privind transparența instituțională.

Decizia de miercuri în cazul supranumit „Pfizergate” ar putea avea implicații majore asupra modului în care oficialii de rang înalt ai Uniunii Europene desfășoară afaceri în spatele ușilor închise. Totodată, ea riscă să umbrească cel de-al doilea mandat de cinci ani al Ursulei von der Leyen la conducerea Comisiei, care a început abia la 1 decembrie. În timp ce încearcă să mențină relevanța Comisiei într-un climat european dominat de discursuri naționaliste, von der Leyen a fost deja criticată pentru tendința de a concentra puterea în mâinile sale și pentru renunțarea treptată la angajamentele ecologice.

Miezul chestiunii îl reprezintă statutul mesajelor text: pot acestea fi considerate documente oficiale și, ca atare, publicate în numele transparenței? Militanții pentru transparență și mulți observatori externi susțin că mesajele trebuie tratate la fel ca orice altă formă de comunicare oficială legată de elaborarea politicilor publice. Comisia, în schimb, susține contrariul.

Un eșec jenant

Cazul este deosebit de delicat din punct de vedere juridic pentru Ursula von der Leyen, întrucât ea nu doar că a aprobat personal cel mai mare contract de vaccinuri încheiat de Uniunea Europeană — în valoare de miliarde de euro —, ci conduce și instituția responsabilă cu aplicarea legii europene, inclusiv a principiilor transparenței și răspunderii publice. O eventuală decizie nefavorabilă din partea Curții ar reprezenta nu doar o înfrângere juridică, ci și un cartuș politic oferit criticilor săi din toate taberele.

Ar fi, de asemenea, o lovitură majoră de imagine, survenind la doar câteva luni după ce von der Leyen a declarat public că, în cel de-al doilea mandat, va apăra standardele de transparență, eficiență și integritate.

„Această hotărâre ar putea marca un moment de cotitură pentru transparența în UE”, a declarat Shari Hinds, responsabilă de politici europene privind integritatea politică la organizația Transparency International. „Când vine vorba de decizii esențiale, mai ales cele care afectează sănătatea publică, secretomania nu-și are locul.”

Procesul a fost inițiat de The New York Times și de fosta sa corespondentă-șefă la Bruxelles, care au atacat în instanță decizia Comisiei din 2022 de a nu publica mesajele text.

Existența acestor mesaje a fost dezvăluită într-un interviu publicat în aprilie 2021 de New York Times, în care Albert Bourla descria schimbul de mesaje cu von der Leyen drept un factor esențial în construirea unei „încrederi profunde” și în facilitarea negocierii unui contract major pentru vaccinuri. Acordul, finalizat în mai 2021, prevedea achiziționarea de până la 1,8 miliarde de doze de vaccin Pfizer-BioNTech împotriva Covid-19 — de departe cel mai amplu dintre toate contractele semnate de Bruxelles. Acesta presupunea cumpărarea inițială a 900 de milioane de doze, cu opțiunea de a comanda alte 900 de milioane pentru anii 2022 și 2023.

Un semnal de alarmă

Avocatul Poporului European a constatat în 2022 că refuzul Comisiei de a căuta efectiv mesajele text în cauză echivalează cu un caz de administrare defectuoasă. Emily O’Reilly, care a deținut funcția de ombudsman între 2013 și 2025, a calificat situația drept „un semnal de alarmă” pentru instituțiile europene.

Ea a susținut că, sub conducerea Ursulei von der Leyen, nivelul de transparență în UE a regresat.

Într-un interviu acordat publicației POLITICO anul trecut, O’Reilly a lansat critici directe la adresa președintei Comisiei, acuzând-o că a creat o cultură instituțională a „reținerii informației” din motive politice.

Ani de ambiguitate

În cadrul procesului care urmează să fie tranșat miercuri, Curtea a organizat o audiere la Luxemburg în luna noiembrie. Marea Cameră a Curții de Justiție a UE a dat deja semne de scepticism față de refuzul Comisiei de a publica mesajele text.

După ani de ambiguitate cu privire chiar la existența acestor mesaje, avocații Comisiei au recunoscut în cele din urmă că ele există — recunoaștere care a stârnit râsete în sală, dar și nerăbdare în rândul judecătorilor.

„Nu negăm că ele [mesajele] există”, a declarat în timpul audierii avocatul Comisiei, Paolo Stancanelli.

Totuși, avocatul Comisiei a minimalizat importanța mesajelor, afirmând că, dacă acestea ar fi fost relevante pentru negocierile contractului cu Pfizer, ar fi fost păstrate — și, eventual, puse la dispoziția publicului.

Judecătorii au părut iritați de faptul că reprezentanții Comisiei nu au putut explica criteriile prin care au decis ce este relevant și ce nu. Aceștia au formulat întrebări tehnice precise la care oficialul Comisiei nu a putut răspunde: A fost întrebată direct von der Leyen despre aceste mesaje? A fost verificat telefonul ei sau facturile? A fost chestionat șeful cabinetului său?

După mai bine de trei ore de dezbateri, judecătorii au criticat deschis poziția Comisiei și modul în care a tratat cererea The New York Times.

Judecătorul José Martín y Pérez de Nanclares a afirmat că executivul european nu a demonstrat „măsuri adecvate și diligente” pentru a justifica refuzul de a dezvălui mesajele. La rândul său, Paul Nihoul a denunțat un „dosar relativ confuz”.

Bondine Kloostra, avocată a New York Times, a declarat că prestația reprezentantului Comisiei a fost „profund dezamăgitoare”.
„Nu știm nici acum ce s-a întâmplat cu telefonul Ursulei von der Leyen, dacă mesajele sau mesajele Signal au fost trimise prin laptop sau alt dispozitiv; nu știm nici unde a căutat exact Comisia”, a spus ea.

Presiune în creștere

Presiunea asupra Ursulei von der Leyen nu se limitează însă la această decizie judecătorească. Parchetul European (EPPO), instituția însărcinată cu investigarea fraudelor și a infracțiunilor financiare grave care afectează bugetul UE, a confirmat că derulează o anchetă cu privire la modul în care Comisia a gestionat achizițiile de vaccinuri.

În luna martie, șefa EPPO, Laura Codruța Kövesi, a confirmat că biroul său a intervievat oficiali ai Comisiei în legătură cu modul în care au decurs negocierile privind vaccinurile.

Parchetul European a precizat că nu comentează investigațiile în curs.r pentru viitorul Ursulei von der Leyen.

 

ULTIMA ORĂ

Grecia pregătește măsuri stricte privind plățile cash și evaziunea fiscală

Grecia va interzice plățile în numerar de peste 500...

VIDEO | Victoria Furtună: „Moldova nu mai este un exemplu de reforme, ci de probleme democratice”

Victoria Furtună afirmă că datele publicate de organizații internaționale...

Victor Osipov acuză dosar fabricat și arest abuziv: „Sunt nevinovat și mă voi apăra până la CtEDO”

Prin intermediul avocaților, Victor Osipov a declarat că măsura...

INTERPOL respinge cererea IGP: Valeriu Cojocaru nu va fi dat în urmărire internațională

Interpol a refuzat solicitarea Inspectoratului General al Poliției de...

HOT News | Finlanda avertizează dur Ucraina după incidente repetate cu drone la granița cu Rusia

Finlanda a avertizat Ucraina după mai multe incidente în...

Victoria Furtună pune sub semnul întrebării capacitatea Moldovei de a susține un mecanism de mobilizare

Legea mobilizării riscă să rămână o măsură formală dacă...

ULTIMA ORĂ

Dosarul de spionaj în favoarea Rusiei, aproape de final: Soții Ivanița și Ion Creangă pledează nevinovați

Dosarul în care fostul polițist de frontieră, Igor Ivanița, și soția acestuia învinuiți de spionaj în favoarea Federației Ruse este pe ultima sută de metri....

VIDEO | Ion Ceban, mesaj tranșant pentru deputați: „Să fie în rând cu toată lumea și să voteze Legea parcărilor”

Primarul general al Chișinăului, Ion Ceban, solicită deputaților să voteze Legea parcărilor și să renunțe la facilitățile de care beneficiază în prezent, după ce...

Important

Dosarul de spionaj în favoarea Rusiei, aproape de final: Soții Ivanița și Ion Creangă pledează nevinovați

Dosarul în care fostul polițist de frontieră, Igor Ivanița, și soția acestuia învinuiți de spionaj în favoarea Federației Ruse este pe ultima sută de metri. Aceștia au fost reținuți în 2024 și figurează în ancheta în care și fostul șef al Direcției juridice a Parlamentului, Ion Creangă, este învinuit de trădare de patrie. Joi, soții Ivanița au compărut din nou în fața magistraților. Cu toții se declară nevinovați.

Republica Moldova a inaugurat primul pavilion național la Bienala de Artă de la Veneția

Republica Moldova și-a inaugurat oficial pavilionul național în cadrul celei de-a 61-a ediții a La Biennale di Venezia, marcând prima participare oficială a țării la prestigiosul eveniment internațional de artă contemporană, transmite MOLDPRES. Potrivit Mi...

(video) Melania Trump a spus într-un discurs că soțul ei este empatic: Audiența a izbucnit în râs

Un moment bizar a avut loc miercuri seara la Casa Albă. În timpul unui discurs, prima doamnă a SUA, Melania Trump, a spus despre soțul ei că este „un lider atent și empatic”. Deși până atunci audiența fost tăcută, afirmația a provocat hohote de râs. Inclusiv Donald Trump s-a amuzat, scrie digi24.ro.

METEO // Cer variabil și ploi slabe de scurtă durată, vineri, 8 mai

Meteorologii anunță că pe parcursul nopții vremea va fi în general fără precipitații, însă pe timpul zilei, izolat, sunt așteptate ploi slabe de scurtă durată. În unele regiuni, precipitațiile ar putea fi însoțite de descărcări electrice, tr...

Zelenski îi avertizează pe liderii străini să nu participe la parada de 9 mai de la Moscova

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski i-a avertizat joi pe reprezentanții țărilor aliate ale Rusiei să nu participe la parada de 9 mai de la Moscova, care marchează victoria URSS în cel de-Al Doilea Război Mondial, relatează MOLDPRES cu referire la Agerpres și ...

O fostă candidată la CSJ a câștigat concursul pentru funcția de membru în Inspecția Procurorilor: Despre cine este vorba

Diana Ioniță a fost desemnată câștigătoare a concursului public pentru selectarea inspectorilor în cadrul Inspecției procurorilor, fiind numit în funcție pentru un mandat de șase ani. La proba interviu au participat doi candidați.

Republica Moldova a inaugurat oficial primul său pavilion la Bienala de Artă de la Veneția

Joi, 7 mai, a avut loc deschiderea oficială a Pavilionului Republicii Moldova în cadrul celei de-a 61-a ediții a La Biennale di Venezia, prin proiectul „În a mia și a doua noapte”, realizat de artistul Pavel Brăila și curatoriat de Adelina Luft. Participarea marchează prima prezență oficială a Republicii Moldova la La Biennale di Venezia și reprezintă un moment important pentru consolidarea prezenței culturale a țării pe scena internațională. Evenimentul...