VIDEO Veronica Dragalin: În ultimii ani, PAS tot taie și taie din capacitățile Procuraturii Anticorupție ca să-și facă treaba

Fosta șefă a Procuraturii Anticorupție, Veronica Dragalin, spune că Partidul Acțiune și Solidaritate, „tot taie și tot taie din capacitățile PA ca să-și poate face treaba, să poată asigura că se opresc schemele de corupție la nivel înalt și că sunt trași la răspundere penală persoanele care au deținut sau care dețin în prezent putere”. Declarațiile au fost făcute în cadrul unui interviu cu Gheorghe Gonța.

„Parlamentul poate demite procurorul-șef anticorupție printr-o simplă lege, votată prin ridicarea mâinii. Asta demonstrează că nimeni nu are vreo garanție de stabilitate în funcție. Eu, de exemplu, nu am nicio afiliere cu vreun oligarh, nu am luat mită niciodată în viața mea și nu există nimic compromițător la adresa mea. Nu ai cu ce să mă șantajezi sau să pui presiune asupra mea, transmite UNIMEDIA.

Și totuși, s-a demonstrat că, chiar și așa, un procuror integru poate fi scos din funcție. Asta s-a demonstrat. Și atunci, cum putem să ne așteptăm la procurori curajoși? Pentru că un procuror curajos înseamnă, de fapt, un procuror care aplică legea în mod egal față de toți – atât față de cei din opoziție, cât și, poate și mai important, față de cei de la guvernare. Cei care gestionează miliarde de euro și care ar trebui să administreze acești bani în interesul cetățenilor.

Procuratura Anticorupție există tocmai pentru acest scop: să asigure că banii publici sunt folosiți în interesul cetățenilor și nu ajung în buzunarele unui grup mic de persoane. Însă, toate mișcările făcute în ultimii ani de acest parlament, de partidul PAS, care tot taie și tot taie din capacitățile Procuraturii Anticorupție ca să-și poate face treaba, să poată asigura că se opresc schemele de corupție la nivel înalt și că sunt trași la răspundere penală persoanele care au deținut sau care dețin în prezent puterea”, a precizat fosta șefă PA.

Fosta șefă a Procuraturii Anticorupție, Veronica Dragalin, spune că după ce a demisionat de la PA a plecat din Republica Moldova, pentru că „totul s-a încheiat într-un mod așa de urât”, încât asta a făcut-o să se urce „în avion” și să meargă în Statele Unite ale Americii.

Fosta șefă a Procuraturii Anticorupție, Veronica Dragalin și mama acesteia, Elena, au venit în Republica Moldova. Acestea au postat mai multe imagini dintr-un local din capitală.

Completul B al Comisiei de evaluare a procurorilor a aprobat joi, 12 iunie 2025, raportul de evaluare în privința ex-șefei Procuraturii Anticorupție, Veronica Dragalin. În urma circumstanțelor intervenite în procesul de evaluare, și anume demisia din funcția deținută, raportul prevede nepromovarea evaluării de către subiect, se menționează în comunicatul Comisiei.

La sfârșitul lunii martie, Veronica Dragalin a revenit în Statele Unite ale Americii, după demisia de la șefia Procuraturii Anticorupție (PA).

 

MAI MULT UNIMEDIA

ULTIMA ORĂ

ULTIMA ORĂ

Doi traficanți de persoane prin România și Moldova condamnați la pedepse lungi

Doi traficanți de persoane au fost condamnați la câte 19 ani de închisoare de o instanță din Țara Galilor, după ce au condus o rețea...

Cele mai bogate și cele mai sărace țări din UE în 2025: doar 10 state peste medie, Estul rămâne în urmă

PIB-ul pe cap de locuitor exprimat în standarde de putere de cumpărare (SPC) arată diferențe majore între statele europene. În 2025, Luxemburg și Irlanda...

Important

Doi traficanți de persoane prin România și Moldova condamnați la pedepse lungi

Doi traficanți de persoane au fost condamnați la câte 19 ani de închisoare de o instanță din Țara Galilor, după ce au condus o rețea complexă de migrație ilegală care a transportat sute de persoane din Orientul Mijlociu către Europa, inclusiv prin Republica Moldova și România, scrie rfi.ro. Dilshad Shamo și Ali Khdir, în vârstă de 43 și respectiv 42 de ani, au fost descriși de instanță ca fiind organizatorii...

Peter Magyar: Ungaria ar putea continua importurile de petrol și gaze din Rusia. „Nimeni nu poate schimba geografia”

Peter Magyar a declarat luni, 13 aprilie curent, că Ungaria va continua să caute cele mai ieftine surse de energie, inclusiv din Rusia. Declarația sa pare să se contrazică cu promisiunile anterioare de a elimina treptat importurile de energie din Rusia până în 2035, transmite antena3.ro. Viitorul premier al Ungariei, Peter Magyar, a declarat la prima sa conferință de presă după câștigarea alegerilor din 12 aprilie că țara va continua...

Interdicția nu a oprit totul: O cincime dintre copiii din Australia, încă pe rețelele sociale

O cincime dintre adolescenții cu vârsta sub 16 ani din Australia folosesc în continuare rețelele sociale, în ciuda interdicției impuse de guvernul australian în decembrie 2025. Datele unui raport publicat recent ridică semne de întrebare în privința eficienței metodelor de verificare a vârstei, scrie mediafax.ro. Numărul adolescenților cu vârste între 13 și 15 ani din Australia, care folosesc aplicații populare precum TikTok și Snapchat, a scăzut în perioada decembrie 2025-februarie...

Sute de zboruri anulate şi zeci de mii de pasageri afectaţi după o grevă la Lufthansa. Noi proteste zilele viitoare

Sindicatul piloţilor de la Lufthansa a declanşat luni o nouă grevă care a dus la anularea a sute de zboruri şi a afectat zeci de mii de pasageri, în timp ce un alt sindicat, care reprezintă personalul de cabină, a anunţat o nouă grevă de două zile mai târziu în această săptămână, transmite adevărul.ro. Sindicatul piloţilor Vereinigung Cockpit le-a cerut membrilor săi de la brandul principal Lufthansa şi de la...

A doua zi de Paște la pensiune: Familiile redescoperă farmecul sărbătorilor de altădată

Sărbătorile aduc familiile împreună. De pe ambele maluri ale Prutului, familia Bostan a sărbătorit a doua zi de Paște la o pensiune turistică din Mileștii Mici. Turiștii și-au dorit o atmosferă rustică, autentică, ca altădată. Așa că au ales o pensiune amenajată într-o casă bătrânească.

Producția divinului moldovenesc a crescut cu 8 milioane de litri în ultimii trei ani

Producția de divin în Moldova a înregistrat o creștere semnificativă în ultimii trei ani. Dacă în 2023 s-au produs peste 1 milion de litri, în 2025 volumul a depășit 9 milioane de litri. Anul trecut, peste 2 milioane de litri au fost exportați, principale piețe fiind Ucraina, Belarus și Franța, transmite IPN. Potrivit Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor în 2023, în Moldova au fost produse aproximativ 1,4 milioane de litri...

Nucile: Beneficii pentru sănătate și o dietă echilibrată

Miezul de nucă, bogat în acizi grași, proteine și vitamine, aduce beneficii semnificative sănătății, în special pentru inimă și creier. Specialiștii recomandă un consum zilnic de aproximativ 30-40 de grame, echivalentul a cinci-șase nuci, pentru a sprijini digestia, a preveni bolile cardiovasculare și a menține o dietă echilibrată.