BREAKING NEWS: Un fost angajat al Băncii Naționale, condamnat la cinci ani de închisoare

Fostul angajat al Băncii Naționale, Ruslan Grate, a fost recunoscut de prima instanță de abuz în serviciu și a fost condamnat la cinci ani de închisoare, cu executarea pedepsei în penitenciar de tip semiînchis.

Totodată, acesta a fost obligat să achită prejudicii de peste 75 de milioane de lei și nu va putea ocupa funcții publice timp de 15 ani. Până la o decizie definitivă, Grate nu poate părăsi Republica Moldova. Hotărârea a fost pronunțată pe 16 iunie și poate fi contestată în termen de 15 zile, relatează anticoruptie.md.

Ruslan Grate este învinuit că, în 2015, ar fi închis ochii la eliberarea a 78 milioane lei de la UNIBANK către entitatea Fortex Opportunities LP, ce ar fi fost afiliată grupului Ilan Șor. Acuzatorii declară că administratorul ar fi comis fapta în condițiile în care informația cu privire la „frauda bancară” era deja cunoscută în aprilie 2015 din raportul „Kroll I”, în timp ce deblocarea și ridicarea banilor a avut loc în luna mai 2015.

Deoarece Grate deținea funcția de șef adjunct de Direcție în domeniul prevenirii și combaterii spălării banilor în cadrul Băncii Naționale a Moldovei (BNM), în calitate de administrator special al Unibank era obligat să informeze Comisia specială în scopul analizei soldurilor din conturile persoanelor fizice și juridice cu capital privat despre tranzacția dubioasă. El însă, conform acuzatorilor, a ignorat cerințele impuse și „intenționat a tăinuit faptul că mijloacele bănești de pe conturile unei persoane juridice nerezidente, care erau blocate, provin atât de la persoane afiliate băncii, cât și din „frauda bancară” de la Banca de Economii”.

Fostul şef de la Banca Naţională pledează nevinovat.

În decembrie 2024, instanța de fond a respins ca fiind neîntemeiată cererea fostului șef de la Banca Națională și ex-administrator special la Unibank, Ruslan Grate. Învinuit de conexiuni cu scheme puse în aplicare de Ilan Șor, acesta a contestat decizia șefei de la Banca Națională a Moldovei (BNM) de a-i suspenda contractul de muncă. Anca Dragu a comentat că a fost o decizie de principiu, pentru că nu poți „să ai un angajat care este inculpat și este în proces împotriva instituției și acela să aibă în continuare acces în instituție”. Hotărârea, pronunțată în data de 18 decembrie, este cu drept de atac la Curtea de Apel Chişinău, în termen de 30 zile de la data pronunţării dispozitivului hotărârii.

ULTIMA ORĂ

ULTIMA ORĂ | Inculpatul în cazul crimei de la Beriozchi a fost condamnat la 20 de ani de închisoare

Procuratura Căușeni, Oficiul Anenii Noi, anunță pronunțarea la 18...

BREAKING NEWS | Doi decani ai unei Universități au fost reținuți într-o cauză penală de corupție

Ofițerii CNA și procurorii au desfășurat percheziții într-o cauză...

ULTIMA ORĂ

Mașinile second-hand aduse din străinătate sunt mai riscante decât cele rulate doar în România

Piața mașinilor second-hand din România continuă să fie dominată de importuri, însă datele recente indică diferențe clare de risc între vehiculele aduse din străinătate și...

VIDEO | Ion Ceban atacă reforma fiscală a PAS: „Viața în Moldova se va scumpi cu 20%. Oamenii cu venituri mici nu vor face...

Primarul general al Chișinăului și liderul MAN, Ion Ceban, a atacat vehement pachetul de modificări fiscale propus de Guvernul PAS, avertizând că prețurile vor...

Important

Mașinile second-hand aduse din străinătate sunt mai riscante decât cele rulate doar în România

Piața mașinilor second-hand din România continuă să fie dominată de importuri, însă datele recente indică diferențe clare de risc între vehiculele aduse din străinătate și cele utilizate exclusiv pe piața locală.The post Mașinile second-hand aduse din străinătate sunt mai riscante decât cele rulate doar în România first appeared on Nexta.ro.

Căldura, vântul și seceta au declanșat incendii de vegetație în vestul Statelor Unite

Incendiul de tip „Iron Fire” din comitatul Juab din Utah a fost detectat pentru prima dată sâmbătă și a cuprins o suprafață de 87 de kilometri pătrați, au declarat autoritățile, potrivit AP. Incendiul, aflat la aproximativ 113 kilometri sud-vest de Salt Lake City, a forțat evacuarea orașului Eureka, cu o populație de 1.000 de locuitori, și a locuitorilor unei ferme din apropiere. Nicio casă nu a fost distrusă, iar UTAH Fire...

INTERVIU Vladimir Tismăneanu atac la „Pădurea” și „Virusul” care au provocat criza politică: „Cine conduce România? Lucian Pahonţu sau Nicuşor Dan?”

„Care este controlul politic, democratic, asupra serviciilor secrete, când şeful unui serviciu secret participă la alcătuirea guvernului?”, se întreabă profesorul de ştiinţe politice Vladimir Tismăneanu din SUA, într-un interviu pentru publicul HotNews.  Pentru Vladimir Tismăneanu, criza politică din România e semnul unei slăbiri mai profunde a instituţiilor democratice, în care serviciile secrete şi reţelele de …The post INTERVIU Vladimir Tismăneanu atac la „Pădurea” și „Virusul” care au provocat criza...

Aripa socialistă din Partidul Democrat a cucerit Primăria New Yorkului. Acum își îndreaptă atenția către alte orașe și Congresul SUA

După ce au contribuit decisiv la alegerea lui Zohran Mamdani în funcția de primar al orașului New York, scialiștii din Partidul Democrat (DSA) încearcă acum să își extindă influența la nivel federal și statal, contestând pozițiile unor aleși democrați cu experiență, scriu The New York Times și WashiThe post Aripa socialistă din Partidul Democrat a cucerit Primăria New Yorkului. Acum își îndreaptă atenția către alte orașe și Congresul SUA...

Negocierile dintre Iran şi SUA continuă pe tot parcursul nopţii – diplomat

Negocierile din Elveţia dintre Iran şi Statele Unite, care vizează încheierea definitivă a războiului din Orientul Mijlociu, vor continua în noaptea de duminică până luni, a indicat un diplomat american implicat în discuţii.The post Negocierile dintre Iran şi SUA continuă pe tot parcursul nopţii – diplomat first appeared on Nexta.ro.