Dezvăluiri: Ce i-au cerut liderii NATO lui Trump la dineul informal

Ce i-au cerut liderii NATO lui Trump la dineul informal găzduit de regele Ţărilor de Jos. Dezvăluirile făcute de către preşedintele ceh

La dineul cu uşile închise al liderilor NATO de săptămâna trecută, găzduit de regele olandez Willem-Alexander, liderii europeni i-au cerut insistent lui Donald Trump să fie mai dur cu Rusia, dar preşedintele american a rămas ezitant, a dezvăluit preşedintele ceh Petr Pavel într-un interviu acordat duminică postului CNN Prima NEWS.

„Am vorbit cu el foarte consistent şi colectiv, convingându-l că a venit timpul să crească semnificativ presiunea economică asupra Rusiei”, a spus Pavel, descriind o conversaţie la cină la care au participat regele Willem-Alexander şi şeful NATO, Mark Rutte. „Nu cu scopul de a provoca colapsul economic al Rusiei – acest lucru nu este în interesul nostru – ci pentru a-l face să realizeze (pe Putin – n.r.) că pur şi simplu nu există alternativă la negociere”, a adăugat Pavel. „El (Donald Trump – n.r.) a rămas rezervat pentru moment, dar ştie că acesta este un instrument foarte eficient”, a spus Petr Pavel.

Când Donald Trump a subliniat în timpul dineului succesul său avut cu China – susţinând că tarifele ridicate au forţat Beijingul să îşi schimbe poziţia – Pavel a folosit argumentul pentru a-şi susţine cauza. „Am spus: ”Vedeţi, acesta este exact tipul de abordare decisivă de care avem nevoie acum faţă de Rusia. Dacă China a simţit-o într-o lună, atunci Rusia, cu economia sa, ar putea-o simţi într-o săptămână sau două”, a dezvăluit preşedintele ceh că i-a spus lui Trump.

Preşedintele SUA a întrebat, de asemenea, de ce Europa nu poate creşte masiv cheltuielile pentru apărare, a povestit Pavel. „A fost surprins de ce Europa nu poate investi 5% din PIB în apărare încă de anul viitor”, a spus preşedintele ceh. Dar aliaţii au fost uniţi în răspunsul lor, explicându-i că industria europeană nici măcar nu este capabilă să producă asemenea cantităţi de materiale militare. „I-am explicat în unanimitate că, chiar dacă am ajunge la un consens politic şi am cheltui acei 5% pentru apărare începând de anul viitor, nu am avea ce să cumpărăm, deoarece industria nu este capabilă să producă, dar nici nu ar avea cine să opereze echipamentele, deoarece nu avem infrastructura necesară. Este necesară o creştere treptată a cheltuielilor”, a relatat Pavel.

Preşedintele american este un om care simte nevoia să „provoace” în felul său, în timp ce Europa are nevoie să fie împinsă de la spate, a mai explicat preşedintele Petr Pavel în emisiunea de la postul ceh de televiziune. El este de aceeaşi părere cu şeful Casei Albe, că Europa a subevaluat propria securitate. Angajamentul sporit pentru investiţii în apărare, solicitat de preşedintele american Donald Trump, a fost criticat de Spania, Slovacia şi Belgia, dar majoritatea ţărilor sunt în favoarea acestuia. Potrivit preşedintelui ceh, nu este vorba doar de o simplă încercare de a-i face pe plac şefului Casei Albe.

„Consensul de la Haga a fost cu adevărat unanim, chiar dacă unele state au mai mult sau mai puţin obiecţii faţă de acest lucru. Dacă ne uităm, de exemplu, la est de graniţele noastre sau la nord, polonezii cheltuiesc deja semnificativ peste patru procente”, a continuat şeful statului ceh. Pavel a menţionat şi alte ţări care nu vor să subestimeze apărarea lor, cum ar fi statele baltice sau scandinave. Apoi a subliniat de ce Rusia reprezintă un mare pericol. „Este suficient să-l ascultăm pe preşedintele Vladimir Putin, pe ministrul său de externe sau pe unii ideologi ruşi, pe care publicul de acolo îi ascultă. Putin a repetat recent ceea ce răsună în Rusia de secole – unde pune piciorul un soldat rus, acolo este al Rusiei; că îşi rezervă dreptul de a-şi proteja cetăţenii, oriunde s-ar afla în lume. Dacă ne uităm, de exemplu, la statele baltice, unde populaţia vorbitoare de limbă rusă reprezintă între 15 şi 25 la sută, s-ar putea spune că, potrivit lui Putin, ruşii au dreptul legitim de a intra pe teritoriul acestor ţări şi de a proteja minorităţile, dacă consideră că este necesar. Nu este lumea în care vrem să trăim”, a subliniat Petr Pavel.

În timpul dineului de la palatul regal, preşedintele Pavel, care a fost cândva preşedintele Comitetului militar al NATO, a ocupat un loc de onoare, la aceeaşi masă cu gazda Willem-Alexandr, cu şeful NATO Mark Rutte şi cu preşedintele american Donald Trump. Pavel a spus că a discutat cu Trump şi despre relaţia sa personală cu Cehia şi Cehoslovacia avută prin prima sa soţie, Ivana, mama a trei dintre copiii preşedintelui american. Ivana Trump a murit pe neaşteptate în iulie 2022.

 

ULTIMA ORĂ

Detalii despre drona MAGURA V5, model similar celei care a explodat în Portul Constanța

O dronă maritimă ucraineană a explodat astăzi în dana...

Ambasada Rusiei de la București susține că e o dronă ucraineană

Ambasada Rusiei la București a declarat într-un comunicat că...

NEWS ALERT | O dronă marină a explodat în Portul Constanța

Este alertă în Portul Constanța, unde a fost raportată...

Ion Ceban: Începerea negocierilor de aderare trebuie să determine autoritățile să accelereze reformele

Primarul general al municipiului Chișinău și liderul Mișcării Alternativa...

ULTIMA ORĂ

Mii de persoane au protestat în Albania împotriva unui proiect imobiliar de lux asociat familiei lui Donald Trump. FOTO

Mii de persoane au protestat la Tirana împotriva unui proiect de construire a unei staţiuni de lux asociate familiei preşedintelui american Donald Trump într-o rezervaţie...

VIDEO | Maia Sandu: Moldova trebuie să dezvolte capacități proprii de producere a dronelor și sistemelor antidrone

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a anunțat că autoritățile lucrează la consolidarea sistemelor de apărare împotriva dronelor și la dezvoltarea capacităților de producere a...

Important

Mii de persoane au protestat în Albania împotriva unui proiect imobiliar de lux asociat familiei lui Donald Trump. FOTO

Mii de persoane au protestat la Tirana împotriva unui proiect de construire a unei staţiuni de lux asociate familiei preşedintelui american Donald Trump într-o rezervaţie naturală de pe coasta Albaniei.The post Mii de persoane au protestat în Albania împotriva unui proiect imobiliar de lux asociat familiei lui Donald Trump. FOTO first appeared on Nexta.ro.

Reacția BNR la amenzile record împotriva băncilor pentru ROBOR

Purtătorul de cuvânt al Băncii Naționale a României, Dan Suciu, a transmis că regulile de tranzacționare agreate la nivelul băncii centrale nu fac obiectul sancțiunilor anunțate de Consiliul Concurenței în cazul investigației privind stabilirea ROBOR.The post Reacția BNR la amenzile record împotriva băncilor pentru ROBOR first appeared on Nexta.ro.

Igor Grosu a vizitat satele din Ialoveni afectate de ploi: Peste 100 de gospodării au fost avariate

Igor Grosu a vizitat satele afectate de ploile puternice din raionul Ialoveni, unde a constatat pagube la peste 100 de gospodării și pe sectoare de drum. Salvatorii, drumarii și autoritățile locale continuă intervențiile pentru remedierea consecințelor intemperiilor.

Igor Grosu a vizitat satele din Ialoveni afectate de ploi: Peste 100 de gospodării au fost avariate

Igor Grosu a vizitat satele afectate de ploile puternice din raionul Ialoveni, unde a constatat pagube la peste 100 de gospodării și pe sectoare de drum. Salvatorii, drumarii și autoritățile locale continuă intervențiile pentru remedierea consecințelor intemperiilor.

După ce s-a scris că 6 petroliere sub embargou UE, care transportau petrol din Rusia, au acostat în România, Ministrul Apărării spune că nicio...

„La ora 09.20, în dimineața zilei de 5 iunie, cu o oră și zece minute înainte de explozia din Constanța, din Portul Midia Năvodari pleacă petrolierul Safeen Elona, sub pavilionul  Insulelor Marshall”, a scris jurnalistul Emilian Isailă în SpotMedia, sâmbătă dimineață. Ucrainenii au vrut să distrugă petrolierul Safeen Elona „Destinația petrolierului era orașul Novorossiîsk. Distanța …The post După ce s-a scris că 6 petroliere sub embargou UE, care transportau...

OMS trage un semnal de alarmă: 860 de milioane de oameni se îmbolnăvesc anual din cauza alimentelor nesigure. Copiii mici, cei mai afectați

Peste 860 de milioane de persoane se îmbolnăvesc în fiecare an, iar aproximativ 1,5 milioane mor din cauza alimentelor contaminate sau manipulate necorespunzător, avertizează OMS.The post OMS trage un semnal de alarmă: 860 de milioane de oameni se îmbolnăvesc anual din cauza alimentelor nesigure. Copiii mici, cei mai afectați first appeared on Nexta.ro.

Franța și Cipru semnează un acord care permite desfășurarea trupelor franceze pe insulă

Documentul va fi semnat la Nicosia de ministrul francez al Forțelor Armate, Catherine Vautrin, și de ministrul cipriot al Apărării, Vasilis Palmas. Cei doi vor participa, în aceeași zi, la reuniunea informală a miniștrilor Apărării din UE, scrie Politico. Potrivit președintelui cipriot Nikos Christodoulides, acordul „va permite prezența forțelor franceze pe teritoriul Ciprului, strict în scopuri umanitare”, în cadrul cooperării consolidate dintre cele două guverne. Acordul va stabili condițiile în care...