ANRE: Actualmente, nu există motive pentru intervenții asupra prețurilor reglementate la gazele naturale

Actualmente, nu există motive pentru intervenții asupra prețurilor reglementate la gazele naturale, susține directorul Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică, Alexandru Ursu. Potrivit lui, o eventuală schimbare a prețului ar depinde de volumul de gaze ce urmează a fi procurate până la finalul anului, transmite IPN.
Într-o conferință de presă, Alexandru Ursu a declarat că o parte din cantitățile necesare de gaze au fost deja achiziționate și stocate de compania Energocom. Contractele încheiate sunt preponderent flexibile, cu prețuri corelate cu indicele TTF, plus o marjă. În opinia sa, nu va fi nevoie de ajustări ale tarifelor în acest an.

El a adăugat că pentru iarna viitoare, Republica Moldova ar trebui să dețină un stoc de aproximativ 200 de milioane de metri cubi de gaze naturale.

În altă ordine de idei, directorul ANRE a declarat că, dacă până pe 31 iulie Moldovagaz nu va îndeplini condițiile privind separarea operatorului de transport, responsabilitatea furnizării gazelor către anumite categorii de consumatori – inclusiv furnizarea de ultimă opțiune – va fi preluată de compania de stat Energocom.

În acest sens, susține Alexandru Ursu, Legea privind gazele naturale a fost modificată, astfel încât tranziția să se facă treptat și fără impact asupra consumatorului final. “De la 1 septembrie, în cazul în care tranziția se confirmă, facturile consumatorilor vor indica Energocom drept noul furnizor de gaze naturale”, a precizat Alexandru Ursu. Pentru consumatorii din stânga Nistrului va fi desemnată o entitate separată, la propunerea ministerului de resort.
Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ 

ULTIMA ORĂ

Victoria Furtună: Este nevoie de o alternativă politică pregătită și profesionistă

Lidera Partidului „Moldova Mare”, Victoria Furtună, a anunțat inițiativa...

Grecia pregătește măsuri stricte privind plățile cash și evaziunea fiscală

Grecia va interzice plățile în numerar de peste 500...

VIDEO | Victoria Furtună: „Moldova nu mai este un exemplu de reforme, ci de probleme democratice”

Victoria Furtună afirmă că datele publicate de organizații internaționale...

Victor Osipov acuză dosar fabricat și arest abuziv: „Sunt nevinovat și mă voi apăra până la CtEDO”

Prin intermediul avocaților, Victor Osipov a declarat că măsura...

INTERPOL respinge cererea IGP: Valeriu Cojocaru nu va fi dat în urmărire internațională

Interpol a refuzat solicitarea Inspectoratului General al Poliției de...

ULTIMA ORĂ

Marșul Victoriei la Chișinău. Dodon: „Zeci de mii de oameni, în pofida interdicțiilor”

Igor Dodon, liderul PSRM, alături de Diana Caraman, Vlad Bătrîncea, Vasile Tarlev, Zinaida Greceanîi și alți deputați au participat astăzi la Marșul Victoriei din Chișinău. „Zeci...

VIDEO: Irina Vlah, la Marșul Victoriei: Le spunem mulțumesc eroilor care au învins fascismul!

Politiciana Irina Vlah, alături de sustinatorii ei, participă la Marșul Victoriei, care se desfășoară în capitală. "Dragi prieteni, sărbătorim 9 Mai cu lacrimi în ochi...

Important

Marșul Victoriei la Chișinău. Dodon: „Zeci de mii de oameni, în pofida interdicțiilor”

Igor Dodon, liderul PSRM, alături de Diana Caraman, Vlad Bătrîncea, Vasile Tarlev, Zinaida Greceanîi și alți deputați au participat astăzi la Marșul Victoriei din Chișinău. „Zeci de mii de oameni la Marșul Victoriei în Chișinău — în pofida interdicțiilor și restricțiilor. Ținem minte, ne mândrim”, a scris Dodon. Și deputatul Ion Chicu, alături de colegii săi din Partidul Dezvoltării și Consolidării Moldovei, a adus astăzi un omagiu victimelor celui de-Al Doilea...

VIDEO: Irina Vlah, la Marșul Victoriei: Le spunem mulțumesc eroilor care au învins fascismul!

Politiciana Irina Vlah, alături de sustinatorii ei, participă la Marșul Victoriei, care se desfășoară în capitală. "Dragi prieteni, sărbătorim 9 Mai cu lacrimi în ochi și cu o imensă recunoștință în suflet. Împreună cu mii de oameni ne alăturăm Marșului Victoriei. Le spunem mulțumesc eroilor care au învins fascismul și ne-au dăruit viața. Nu vom permite ca nazismul să prindă rădăcini pe pământul nostru. Vom face totul pentru ca deasupra...

Peste 190 de elevi din întreaga țară participă la Olimpiada Republicană la Istoria românilor și universală

Peste 190 de elevi din diverse raioane ale Republicii Moldova participă, în perioada 8–10 mai 2026, la Olimpiada Republicană la Istoria românilor și universală, una dintre cele mai importante competiții academice la nivel national, comunică MOLDPRES. Ev...

Președintele Consiliului European, mesaj pentru cetățenii R. Moldova, de Ziua Europei: „Viitorul dumneavoastră este în UE”

„Viitorul Republicii Moldova este în Europa”, iar autoritățile de la Bruxelles și de la Chișinău trebuie să depună „multe eforturi” pentru ca acest lucru „să devină realitate”. Mesajul a fost transmis, pe 9 mai, de Ziua Europei, cetățenilor R. Moldova de către președintele Consiliului European, António Costa.

(foto) Aglomerație la Vama Sculeni: Zeci de mașini au format cozi pe sensul de ieșire din Moldova

Trafic intens de mașini se înregistrează, la această oră, la PTF Sculeni, pe sensul de ieșire din Republica Moldova, anunță Poliția de Frontieră, venind și cu recomandări pentru participanții la traficul transfrontalier.

Cu steaguri sovietice și panglici interzise, participanții la Marșul Victoriei au pornit spre Memorialul „Eternitate”

Cu steaguri sovietice, flori și portrete ale veteranilor celui de-al Doilea Război Mondial, participanții la „Marșul Victoriei” au pornit sâmbătă din centrul capitalei spre Complexul Memorial „Eternitate”, pentru a marca cea de-a 81-a aniversare a Victoriei în Marele Război pentru Apărarea Patriei. În fruntea coloanei sunt liderii partidelor Socialiștilor și Comuniștilor, alături de alți reprezentanți ai opoziției.

Trafic sporit de călători la postul vamal Sculeni, pe sensul de ieșire din țară

Serviciul Vamal anunță trafic sporit de călători și mijloace de transport la postul vamal de frontieră Sculeni, pe sensul de ieșire din țară, comunică MOLDPRES. În prezent, autoritățile vamale întreprind măsuri pentru fluidizarea traficului transfronta...