Președintele Maia Sandu, a declarat miercuri, 30 iulie, că Federația Rusă intenționează să submineze alegerile prezidențiale și referendumul din această toamnă prin acțiuni de destabilizare, campanii de dezinformare, proteste plătite și finanțări ascunse.
Declarațiile au fost făcute în cadrul unei conferințe de presă susținute după ședința Consiliului Suprem de Securitate (CSS), care a avut ca temă combaterea ingerințelor străine și a manipulării informaționale în context electoral.
Potrivit Maiei Sandu, Kremlinul ar urma să aloce aproximativ 100 de milioane de euro – inclusiv prin criptomonede – pentru a susține candidați și grupări care ar putea destabiliza alegerile. Printre instrumentele identificate se numără gruparea “Șor”, așa-numitul “curent suveranist”, dar și candidați independenți care pretind a fi proeuropeni, deși ar avea legături cu Moscova.
Șeful statului a mai avertizat asupra unei campanii agresive de denigrare a liderilor politici, a unor oficiali europeni și a presei libere. În același timp, Rusia ar exploata rețelele sociale și platforme precum Telegram, care, potrivit președintelui, refuză cooperarea cu instituțiile din Republica Moldova.
Maia Sandu a transmis și un mesaj către preoţii care ar sprijini astfel de acțiuni:
“Vreau să amintesc preoţilor că să-ţi vinzi aproapele, să-ţi vinzi ţara nu este doar un abuz, dar este şi un mare păcat!” a declarat ea, denunțând implicarea Bisericii în tentativele de influențare a alegătorilor.
Alte metode de destabilizare menționate de președintă includ atacuri cibernetice asupra instituțiilor publice, trimiterea de emailuri false diasporei, microcreditare suspectă și promovarea curentelor populist-agresive.
Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ