Daniel Vodă promite că Telegram și TikTok NU vor fi blocate: „Este protecție, nu cenzură. Restul e zgomot electoral”

Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Daniel Vodă, a respins categoric informațiile apărute recent în spațiul public privind o presupusă intenție a autorităților de a bloca platformele Telegram sau TikTok înainte de alegerile parlamentare din 28 septembrie.
„S-a pornit o nouă ‘temă’ cu ‘închiderea Telegram sau TikTok’, intens speculată, prezentată pe unele surse ca fiind intenția guvernării. Vreau să fie clar: nu este vorba de interdicții, ci de protecție”, a declarat Vodă.
El a explicat că autoritățile continuă un dialog activ cu marile platforme digitale pentru eliminarea conținutului dăunător – fie că este vorba despre manipulare informațională străină, promovarea drogurilor sau conținuturi periculoase pentru copii. Acesta a subliniat că subiectul este tratat cu maximă seriozitate și responsabilitate.
Vodă a amintit și declarația făcută de președinta Maia Sandu într-o emisiune la Jurnal TV, în care șefa statului a afirmat clar: „Nu vrem să recurgem la măsuri extreme și încercăm alte soluții”.
„Este o temă speculativă, lansată probabil cu scopul de a agita spiritele înainte de alegeri. Autoritățile nu caută cenzură, ci colaborare pentru siguranța cetățenilor. Restul – e zgomot electoral”, a concluzionat purtătorul de cuvânt.
Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa calitativ şi rapid

ULTIMA ORĂ

Grecia pregătește măsuri stricte privind plățile cash și evaziunea fiscală

Grecia va interzice plățile în numerar de peste 500...

VIDEO | Victoria Furtună: „Moldova nu mai este un exemplu de reforme, ci de probleme democratice”

Victoria Furtună afirmă că datele publicate de organizații internaționale...

Victor Osipov acuză dosar fabricat și arest abuziv: „Sunt nevinovat și mă voi apăra până la CtEDO”

Prin intermediul avocaților, Victor Osipov a declarat că măsura...

INTERPOL respinge cererea IGP: Valeriu Cojocaru nu va fi dat în urmărire internațională

Interpol a refuzat solicitarea Inspectoratului General al Poliției de...

HOT News | Finlanda avertizează dur Ucraina după incidente repetate cu drone la granița cu Rusia

Finlanda a avertizat Ucraina după mai multe incidente în...

Victoria Furtună pune sub semnul întrebării capacitatea Moldovei de a susține un mecanism de mobilizare

Legea mobilizării riscă să rămână o măsură formală dacă...

ULTIMA ORĂ

(video) Jaf cu luare de ostatici la sucursala unei bănci din Germania: Poliția a intervenit masiv

Poliția germană a anunțat vineri că intervine în urma unei luări de ostatici la o sucursală a unei bănci de economii din orașul Sinzig,...

Irina Vlah: E clar că PAS ţinteşte ultima resursă a statului pe care încă nu a „consumat-o” – proprietatea de stat

Irina Vlah, liderul Partidului Republican „Inima Moldovei”, afirmă că guvernarea PAS trece la vânzarea ultimelor bunuri care au mai rămas în proprietatea statului și...

Important

(video) Jaf cu luare de ostatici la sucursala unei bănci din Germania: Poliția a intervenit masiv

Poliția germană a anunțat vineri că intervine în urma unei luări de ostatici la o sucursală a unei bănci de economii din orașul Sinzig, situat în vestul landului Renania-Palatinat, notează Reuters, la care face referire Hotnews.

Grigore Guzun: „UE consolidează forțele defensive ale Republicii Moldova”

În contextul vulnerabilităților regionale, Uniunea Europeană (UE) intensifică sprijinul acordat Republicii Moldova pe dimensiunea securității și apărării. Actualul context geopolitic obligă Chișinăul să își consolideze arhitectura de securitate și să accelereze reformele necesare integrării europene, susține expertul în relații internaționale, Grigore Guzun.

Peste 1.500 de voluntari au marcat Ziua Mondială a Crucii Roșii în Republica Moldova

Republica Moldova a marcat pe 8 mai Ziua Mondială a Crucii Roșii și a Semilunii Roșii printr-o serie de evenimente dedicate solidarității, voluntariatului și sprijinului acordat persoanelor vulnerabile, comunică MOLDPRES. Societatea de Cruce Roșie din Moldova, care re...

Șoferița care a lovit pe trotuar o fetiță de trei ani, la Comrat, condamnată cu suspendare. Ce spun părinții

Șoferița din Comrat care, pe 5 noiembrie 2025, a lovit cu mașina o fetiță de trei ani ce se deplasa pe trotuar alături de mama sa, a fost condamnată la trei ani și șase luni de închisoare cu suspendare, transmite Unimedia.info. Părinții copilului au declarat că nu sunt de acord nici cu sentința pronunțată, nici cu valoarea prejudiciului stabilit și intenționează să conteste decizia. Potrivit acestora, în urma accidentului,...

„Un dosar cu evident caracter politic, construit pe abuzuri.” Sergiu Sîrbu, prima reacție după ce PA a anunțat că l-a trimis pe banca acuzaților

Ex-deputatul Sergiu Sîrbu, trimis pe banca acuzaților alături fratele său, pentru îmbogățire ilicită, a venit cu o reacție, după anunșul făcut de procurori. „Resping ferm acuzațiile formulate și consider că acest dosar are un evident caracter politic, fiind construit pe interpretări forțate, abuzuri și concluzii speculative, bazate pe cifre care nu reflectă situația reală. Sper că astfel de dosare nu sunt folosite pentru demonstrații de loialitate instituțională sau...

Președintele rus transmite că este dispus să discute cu UE, dar nu va face primul pas

Kremlinul a comunicat vineri că președintele rus Vladimir Putin este gata să negocieze cu 'toată lumea', inclusiv cu europenii, după ce Financial Times a scris că liderii Uniunii Europene se pregătesc pentru un eventual dialog, informează Reuters, preluat de AGERP...

Transfer aero-medical de urgență: Pacientă de 40 de ani, preluată de la Chișinău și transportată la București pentru îngrijiri medicale

Un transfer aero-medical între Chișinău și București a fost realizat în regim de urgență pentru salvarea unei femei de 40 de ani cu o afecțiune gravă, care avea nevoie de tratament de specialitate într-un centru medical din România.