De mâine intră în vigoare taxa vamală de 25% aplicată de SUA pentru produsele moldovenești

Începând cu 1 august taxa vamală aplicată de SUA pentru produsele din Moldova va constitui 25%. Noul regim tarifar a fost anunțat astă-primăvară de administrația americană, inițial cu 31% pentru loturile din țara noastră. Între timp, autoritățile de la Chișinău dau asigurări că vor mai negocia cu partenerii americani, pentru a obține condiții favorabile exportatorilor moldoveni, transmite IPN.
Cristina Ceban, secretar de stat la Ministerul Dezvoltării Economice și Digitalizării, a explicat, în cadrul unei emisiuni la Radio Moldova, modul în care s-au ajuns la aceste tarifări și, respectiv, provocările cu care se confruntă exportatorii.

“Dacă luăm ca referință anul 2023, în prima jumătate a acestui an, am avut o creștere de până la 10%. Totuși, chiar înainte de anunțarea taxelor de către SUA, în primul trimestru am observat o scădere de 40%. Aceasta s-a datorat în mare parte creșterii importurilor de vinuri dulci de desert pe piața americană, care în 2024 au avut o majorare de zece ori”, a declarat secretarul de stat.

Cristina Ceban a subliniat că incertitudinea creată de noile taxe a afectat încheierea de contracte comerciale: “După anunțarea tarifelor, exporturile noastre au scăzut mai mult, iar business-urile nu au avut predictibilitate, pentru a menține relațiile comerciale”.

Totodată, Ceban a comunicat că tarifele au fost reduse de la 31% la 25% ca urmare a dialogului tehnic purtat cu Departamentul de comerț al SUA, iar autoritățile moldovene continuă negocierile pentru a obține condiții avantajoase.

Guvernul a solicitat o perioadă de grație pentru aplicarea tarifelor, pentru a negocia un posibil acord bilateral cu SUA. “Încă nu avem un răspuns, dar există posibilitatea acestei prelungiri2, a spus secretarul de stat.

Noile taxe vamale impuse de SUA se vor aplica asupra la toate categoriile de produse moldovenești exportate în această piață, însă pot exista diferențe în funcție de negocierile bilaterale viitoare. “Pentru unele produse poate să fie o scădere a taxei, iar pentru altele să rămână aceeași”, a spus secretara de stat MDED.

Decizia SUA a fost comunicată printr-o scrisoare a președintelui SUA, Donald Trump, plasată pe contul său de Truth Social, adresată președintei Maia Sandu. Liderul american a menționat că taxele pot varia în funcție de evoluția relațiilor comerciale între țări și a avertizat asupra unor măsuri reciproce în cazul impunerii unor taxe similare de către Moldova.

În 2024, SUA s-au situat pe locul 14 în topul partenerilor comerciali ai Moldovei. În prezent autoritățile de la Chișinău explorează piețe alternative, în special în Uniunea Europeană, care acoperă 75% din exporturile moldovenești.

Exporturile moldovenești în SUA includ vinuri de desert, sucuri de fructe, dispozitive din plastic, alcool, produse de patiserie și confecții textile.
Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ 

ULTIMA ORĂ

Grecia pregătește măsuri stricte privind plățile cash și evaziunea fiscală

Grecia va interzice plățile în numerar de peste 500...

VIDEO | Victoria Furtună: „Moldova nu mai este un exemplu de reforme, ci de probleme democratice”

Victoria Furtună afirmă că datele publicate de organizații internaționale...

Victor Osipov acuză dosar fabricat și arest abuziv: „Sunt nevinovat și mă voi apăra până la CtEDO”

Prin intermediul avocaților, Victor Osipov a declarat că măsura...

INTERPOL respinge cererea IGP: Valeriu Cojocaru nu va fi dat în urmărire internațională

Interpol a refuzat solicitarea Inspectoratului General al Poliției de...

HOT News | Finlanda avertizează dur Ucraina după incidente repetate cu drone la granița cu Rusia

Finlanda a avertizat Ucraina după mai multe incidente în...

Victoria Furtună pune sub semnul întrebării capacitatea Moldovei de a susține un mecanism de mobilizare

Legea mobilizării riscă să rămână o măsură formală dacă...

ULTIMA ORĂ

Kaja Kallas, la Chișinău: Regiunea transnistreană nu va fi un obstacol în calea aderării la UE

Șefa diplomației europene, Kaja Kallas, a reconfirmat la Chișinău că regiunea transnistreană nu va constitui un obstacol în calea aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană....

Irina Vlah: E clar că PAS ţinteşte ultima resursă a statului pe care încă nu a „consumat-o” – proprietatea de stat

Irina Vlah, liderul Partidului Republican „Inima Moldovei”, afirmă că guvernarea PAS trece la vânzarea ultimelor bunuri care au mai rămas în proprietatea statului și...

Important

Kaja Kallas, la Chișinău: Regiunea transnistreană nu va fi un obstacol în calea aderării la UE

Șefa diplomației europene, Kaja Kallas, a reconfirmat la Chișinău că regiunea transnistreană nu va constitui un obstacol în calea aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană. În cadrul unei conferințe de presă susținute pe 7 mai, alături de președinta Maia Sandu, înalta reprezentantă a UE pentru Afaceri Externe și Politica de Securitate a declarat că trebuie valorificată actuala „fereastră de oportunitate” pentru a avansa cât mai rapid spre deschiderea oficială...

FOTO Intervenție SMURD la Chișinău: O femeie a fost transportată de urgență la București

O femeie de 40 de ani din Republica Moldova a fost transportată în dimineața zilei de 8 mai de o echipă aero-medicală SMURD la București. Aceasta avea nevoie de tratament specializat și terapie intensivă. „Persoana a fost preluată de la Institutul de Medicină Urgentă din municipiul Chișinău și transportată pe cale aeriană către o instituție medicală specializată din municipiul București, România. Pe parcursul zborului, pacienta va fi monitorizată permanent de...

Decizie neașteptată la Kremlin: Marșul „Regimentului Nemuritor”, desfășurat treadițional pe 9 mai, fost anulat

Marșul „Regimentului Nemuritor” de la Moscova, programat tradițional pe 9 mai, nu va mai avea loc în format fizic, a anunțat Kremlinul. Purtătorul de cuvânt al președintelui rus, Dmitri Peskov, a confirmat că evenimentul va fi organizat exclusiv online în acest an, fără participarea mulțimilor pe străzile capitalei ruse, scrie presa română.

Andrei Rațiu și Rayo Vallecano s-au calificat în finala Ligii Conferințelor

Rayo Vallecano de Madrid, echipă la care evoluează internaționalul român Andrei Rațiu, va juca în premieră într-o finală europeană. Formația spaniolă a învins pe Racing Club de Strasbourg cu 1-0 și s-a calificat în finala Ligii Conferințelor.

Realitatea Săptămânii: Copilărie sub camere – Siguranță sau control?

Ministerul Educației a venit cu inițiativa de a instala camere de supraveghere în grupele de grădiniță. Măsura promite mai multă transparență, dar ridică și întrebări sensibile despre cine va privi imaginile, cum vor fi protejate și cum va influența relația dintre educatori, copii și părinți.   La grădinițele private, camerele există deja. O educatoare care activează într-o astfel de instituție, Marina Mîțu, spune că s-a obișnuit cu supravegherea, dar recunoaște că...

Vicepreședinta CE, Kaja Kallas, la Chișinău: „Transnistria nu va deveni un obstacol pentru viitorul european al RM”

Înalta Reprezentantă a Uniunii Europene pentru afaceri externe și politică de securitate, Vicepreședinta Comisiei Europene, Kaja Kallas dă asigurări că, „Transnistria nu va deveni un obstacol pentru viitorul european al Republicii Moldova”. Declarația a fost făcută în cadrul conferinței de presă comune cu președinta Maia Sandu, susținută la Chișinău, cu puțin timp în urmă.

Spațiul aerian al R. Moldova, traversat ilegal de o altă dronă: Zborurile în sudul țării, suspendate temporar

O dronă a survolat neautorizat spațiul aerian al Republicii Moldova în dimineața zilei de 8 mai, la ora 09:35. Aceasta a fost detectată de Serviciul Operații Aeriene al Armatei Naționale inițial prin localitatea Valea Perjei din raionul Taraclia.