Unul dintre vicepreședinții raionului Orhei a fost documentat de poliție pentru coruperea participanților la protestul care a avut loc sâmbăta trecută în Chișinău. Conform oamenilor legii, bărbatul a oferit recompense financiare unor persoane chiar în sediul unui partid politic din Orhei.
În cadrul cercetărilor, mai mulţi participanţi la manifestaţi au declarat că, așa cum li s-a promis, au fost remuneraţi cu câte 300 de lei fiecare la întoarcerea de la protest.
Poliția continuă investigațiile pentru stabilirea tuturor circumstanțelor:
“Reamintim cetățenilor că, raportul dintre cele câteva sute de lei primite și cele câteva mii cât valorează amenda este colosal. Nici o remunerare nu costă cât demnitatea și propriile viziuni”, menţionează oamenii legii.
Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ