Un italian a fost ucis și tranșat de mama și iubita lui, într-o pivniță. Ce au mǎrturisit cele douǎ femei

Un bărbat a fost găsit tranșat în pivnița sa, iar potrivit presei italiene, mama și iubita acestuia ar fi mărturisit deja crima.
Rămășițele lui Alessandro Venier au fost descoperite joi în localitatea Gemona del Friuli, în nord-estul Italiei. Potrivit postului Sky TG24, surse apropiate anchetei spun că cele două femei și-ar fi asumat responsabilitatea pentru fapta comisă, scrie Sky News.
Bărbatul în vârstă de 35 de ani ar fi fost drogat înainte de a fi ucis, iar corpul său a fost pus într-un tomberon și acoperit cu var nestins, pentru a masca mirosul.
Poliția a ajuns la locuință în jurul orei 10:30 dimineața, după ce una dintre suspecte a sunat la autorități. Se crede că victima ar fi fost ucisă cu câteva zile înainte de descoperire.
Alessandro Venier avea o fetiță de doar șase luni cu partenera sa, o columbiancă în vârstă de 30 de ani. Mama bărbatului este o fostă asistentă medicală cunoscută în zonă, potrivit Corriere della Sera.
Primarul din Gemona del Friuli, Roberto Revelant, a scris pe Facebook că este o „veste înfiorătoare care a șocat întreaga comunitate”.
Motivul crimei rămâne deocamdată necunoscut, iar primarul a îndemnat populația să evite speculațiile.
Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ 

ULTIMA ORĂ

Grecia pregătește măsuri stricte privind plățile cash și evaziunea fiscală

Grecia va interzice plățile în numerar de peste 500...

VIDEO | Victoria Furtună: „Moldova nu mai este un exemplu de reforme, ci de probleme democratice”

Victoria Furtună afirmă că datele publicate de organizații internaționale...

Victor Osipov acuză dosar fabricat și arest abuziv: „Sunt nevinovat și mă voi apăra până la CtEDO”

Prin intermediul avocaților, Victor Osipov a declarat că măsura...

INTERPOL respinge cererea IGP: Valeriu Cojocaru nu va fi dat în urmărire internațională

Interpol a refuzat solicitarea Inspectoratului General al Poliției de...

HOT News | Finlanda avertizează dur Ucraina după incidente repetate cu drone la granița cu Rusia

Finlanda a avertizat Ucraina după mai multe incidente în...

Victoria Furtună pune sub semnul întrebării capacitatea Moldovei de a susține un mecanism de mobilizare

Legea mobilizării riscă să rămână o măsură formală dacă...

ULTIMA ORĂ

Mai multe străzi din Chișinău vor rămâne fără apă caldă: Vezi lista adreselor vizate

Mai multe adrese din sectoarele Botanica, Centru și Rîșcani ale Capitalei vor rămâne temporar fără apă caldă menajeră, în contextul desfășurării unor lucrări planificate de...

VIDEO | Ion Ceban, mesaj tranșant pentru deputați: „Să fie în rând cu toată lumea și să voteze Legea parcărilor”

Primarul general al Chișinăului, Ion Ceban, solicită deputaților să voteze Legea parcărilor și să renunțe la facilitățile de care beneficiază în prezent, după ce...

Important

Mai multe străzi din Chișinău vor rămâne fără apă caldă: Vezi lista adreselor vizate

Mai multe adrese din sectoarele Botanica, Centru și Rîșcani ale Capitalei vor rămâne temporar fără apă caldă menajeră, în contextul desfășurării unor lucrări planificate de testare a rețelelor termice și de reparație curentă a utilajului termotehnic. Potrivit companiei Termoelectrica, intervențiile sunt necesare pentru asigurarea funcționării eficiente și sigure a sistemului centralizat de termoficare în sezonul rece 2026–2027. Astfel, în perioada 11-15 mai 2026, vor fi afectați consumatorii de pe strada...

Accident la Ungheni! Un automobil a fost grav avariat după impactul cu un camion cisternă

Un accident rutier s-a produs astăzi, 7 mai, pe strada Ștefan cel Mare din municipiul Ungheni. În coliziune a fost implicate un camion cisternă și un BMW. Conform informațiilor preliminare, camionul se deplasa pe a doua bandă de circulație și ar fi încercat să efectueze un viraj la dreapta, spre zona rezervoarelor de carburanți ale unei stații Rompetrol. În același timp, pe prima bandă s-ar fi deplasat autoturismul BMW, iar...

Portugalia și-a epuizat toate resursele naturale pentru 2026. De acum consumă din „bugetul” anului viitor

Portugalia și-a epuizat miercuri, 7 mai, toate resursele naturale disponibile pentru 2026. Asta înseamnă că, dacă fiecare om de pe planetă ar trăi precum un cetățean portughez obișnuit, omenirea ar avea nevoie de 2,9 planete pentru a se susține. Potrivit ONG-ului portughez de mediu ZERO, în 2025 țara și-a epuizat resursele pe 5 mai, ceea ce înseamnă că amprenta sa ecologică s-a îmbunătățit ușor. Cu toate acestea, începând de astăzi,...

„Ostaticul propriei sale dictaturi”: Cum se va sfârși domnia lui Putin și de ce tot mai mulți foști aliați prezic un „colaps iminent”

Dacă va respecta constituția țării, Vladimir Putin nu va mai avea voie să fie președintele Rusiei după anul 2036. Până atunci, însă, rămân multe neclarități: Va fi dispus Putin să predea ștafeta la vârsta de 83 de ani sau va încerca să rămână lider pe viață ca țarii ruși de altădată? Pe măsură ce războiul din Ucraina provoacă tot mai multe probleme economice și sociale în Rusia, va mai...

(video) „Dezinformarea rusească nu lucrează cu falsuri spectaculoase, ci cu dezamăgire”. Directoarea „PATRIOT”: Dezangajarea cetățenilor e un obiectiv concret

Directoarea Centrului pentru Comunicare Strategică și Combatere a Dezinformării, Ana Revenco, susține că dezinformarea rusească nu se bazează în principal pe „falsuri spectaculoase”, ci pe cultivarea dezamăgirii și a lipsei de speranță în rândul cetățenilor. „Scopul în principal este să te facă fiecare să nu mai crezi suficient de puternic în ceva ca să acționezi”, a declarat acesta la Reinvent Moldova.

Hajder răspunde amenințărilor lui Ceban: „Veți fi primul primar care își îngroapă orașul în gunoi”

Ministrul Mediului, Gheorghe Hajder, îl acuză pe primarul capitalei, Ion Ceban, de politizarea crizei deșeurilor și lipsa unor soluții concrete, afirmând că edilul „nu face decât să caute gunoiști neautorizate pentru PR politic”, în timp ce statul derulează un proiect național de modernizare a gestionării deșeurilor.

Noi reguli pentru admiterea temporară a mașinilor în Republica Moldova

Procedura de vămuire a mijloacelor de transport introduse temporar în Republica Moldova a fost simplificată. Un proiect de lege în acest sens a fost aprobat astăzi de Legislativ, comunică MOLDPRES. Inițiativa, elaborată de un grup de deputați din Fracțiunea...