Autoritatea italiană pentru concurenţă a amendat cu 3,5 milioane de euro brandul Armani pentru practici comerciale înșelătoare

Autoritatea italiană pentru concurenţă a amendat grupul de modă Giorgio Armani şi una dintre diviziile sale cu suma de 3,5 milioane de euro pentru presupuse practici comerciale incorecte, a anunţat instituţia, citată de Reuters. Giorgio Armani a respins acuzaţiile şi a declarat că va contesta decizia în instanţă.
Potrivit autorităţii, companiile din grup ”au emis declaraţii înşelătoare privind etica şi responsabilitatea socială, aflate în contradicţie cu condiţiile reale de muncă constatate la furnizori şi subcontractori”.
Mai exact, producţia de genţi şi accesorii din piele a fost externalizată, iar subcontractorii au apelat, la rândul lor, la alte firme, unele dintre acestea angajând muncitori în condiţii ilegale şi nesigure din punct de vedere sanitar.
Deşi brandul a subliniat constant angajamentul său faţă de sustenabilitate, folosindu-l ca instrument de marketing, autoritatea consideră că această imagine a fost înşelătoare.
Într-un comunicat oficial, grupul Giorgio Armani s-a declarat „dezamăgit şi consternat” de decizia autorităţii, reiterând intenţia de a formula apel la un tribunal administrativ regional.

„Grupul a acţionat întotdeauna cu cea mai mare corectitudine şi transparenţă faţă de consumatori, piaţă şi toţi partenerii, aşa cum reiese din întreaga sa istorie”, se precizează în declaraţie.

Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ

ULTIMA ORĂ

VIDEO | Victoria Furtună: „Moldova nu mai este un exemplu de reforme, ci de probleme democratice”

Victoria Furtună afirmă că datele publicate de organizații internaționale...

Victor Osipov acuză dosar fabricat și arest abuziv: „Sunt nevinovat și mă voi apăra până la CtEDO”

Prin intermediul avocaților, Victor Osipov a declarat că măsura...

INTERPOL respinge cererea IGP: Valeriu Cojocaru nu va fi dat în urmărire internațională

Interpol a refuzat solicitarea Inspectoratului General al Poliției de...

HOT News | Finlanda avertizează dur Ucraina după incidente repetate cu drone la granița cu Rusia

Finlanda a avertizat Ucraina după mai multe incidente în...

Victoria Furtună pune sub semnul întrebării capacitatea Moldovei de a susține un mecanism de mobilizare

Legea mobilizării riscă să rămână o măsură formală dacă...

ULTIMA ORĂ

(video) „Spuneți-i Namaste”. Scandal în diplomația RM. Ex-ambasadoare Ana Taban l-a dat în judecată pe Mihai Popșoi, după concediere: „S-ar fi încercat fabricarea unui...

Fosta ambasadoare a Republicii Moldova în India, Ana Taban, anunță că a dat în judecată Ministerul Afacerilor Externe al Republicii Moldova și pe șeful...

Reacția lui Vlad Plahotniuc după sentință: „Judecătorii au fost ținuți în șah de vettingul PAS”

Vlad Plahotniuc a reacționat după sentința pronunțată în prima instanță în dosarul său, calificând decizia drept „un triumf al puterii politice asupra legii” și...

Important

(video) „Spuneți-i Namaste”. Scandal în diplomația RM. Ex-ambasadoare Ana Taban l-a dat în judecată pe Mihai Popșoi, după concediere: „S-ar fi încercat fabricarea unui...

Fosta ambasadoare a Republicii Moldova în India, Ana Taban, anunță că a dat în judecată Ministerul Afacerilor Externe al Republicii Moldova și pe șeful instituției, ministrul de Externe Mihai Popșoi, acuzându-l de abuzuri, sancțiuni disciplinare ilegale și tentativa de a-i fi fabricat un dosar penal pentru a justifica rechemarea sa din funcție. „Scopul meu este ca adevărul să iasă la lumină, să se facă dreptate și - cel...

„A descoperit apa caldă”. Grosu răspunde ironic declarațiilor lui Krasnoselski privind soluționarea conflictului transnistrean

Igor Grosu a reacționat ironic la declarațiile liderului nerecunoscut de la Tiraspol, Vadim Krasnoselski, care a spus recent că are încredere că autoritățile constituționale ale Republicii Moldova nu vor încerca o soluționare militară a conflictului transnistrean. Întrebat de jurnaliști, înaintea ședinței Parlamentului de astăzi, cum apreciază afirmațiile făcute de Krasnoselski, Igor Grosu a răspuns: „El a descoperit apa caldă, am impresia. Apa caldă a descoperit-o din robinet. Noi de 35 de...

Giganții bancari ai Chinei domină economia globală: Un sfert din activele lumii, concentrate în doar patru instituții

Cele mai mari 50 de bănci din lume dețin active cumulate de aproximativ 101,6 trilioane de dolari, o sumă apropiată de nivelul datoriei guvernamentale globale estimate la 111 trilioane de dolari în 2025, potrivit unei analize realizate pe baza datelor CompaniesMarketCap. Clasamentul este dominat categoric de băncile chineze, care ocupă primele patru poziții la nivel global: Industrial and Commercial Bank of China, Agricultural Bank of China, China Construction Bank și...

Șoferul care a provocat accidentul de la Strășeni, în urma căruia un copil a murit, plasat în arest la domiciliu

Tânărul de 19 ani care, în februarie, a provocat accidentul grav de la Strășeni, în urma căruia un băiat de 14 ani și-a pierdut viața, iar o fată de 12 ani a fost rănită grav, a fost transferat din penitenciar în arest la domiciliu. Decizia a fost pronunțată de Curtea de Apel, după examinarea unui recurs depus de avocații inculpatului. Informația a fost confirmată pentru Realitatea.md de purtătoarea de cuvânt...

(video) Accident în capitală: Un bărbat de 50 de ani, rănit după ce motocicleta pe care o conducea s-a lovit de un Nissan

Un bărbat de 50 de ani a fost rănit în urma unui accident produs în Capitală, după ce motocicleta pe care o conducea s-a ciocnit cu un Nissan. Autoritățile investighează circumstanțele producerii impactului.

Un fugar căutat de autoritățile din Germania a încercat să obțină azil politic în R. Moldova folosind acte false

Un bărbat dat în urmărire de către autoritățile din Germania a încercat să obțină azil politic pe teritoriul R. Moldova folosind acte neveridice. Instanța l-a condamnat la trei ani de închisoare pentru confecționarea și utilizarea documentelor oficiale false.

Mită pentru scutirea de serviciul militar: un ofițer ucrainean SBU și complicele său, reținuți cu zeci de mii de dolari

Un ofițer al Serviciului de Securitate al Ucrainei (SBU) a fost reținut după ce ar fi primit 34.000 de dolari mită în cadrul unei scheme prin care bărbaților li se oferea amânarea serviciului militar. Potrivit autorităților ucrainene, acesta acționa împreună cu un complice, om de afaceri, iar cei doi ar fi organizat angajări fictive pentru persoane care doreau să evite mobilizarea, citează Ukrainskaia Pravda. „Activitatea ilegală a unui angajat actual al...