Vladimir Plahotniuc acuză guvernarea de "acrobații juridice" în procesul de extrădare: "Frica lor este mai mare decât curajul de a spune adevărul"

Vladimir Plahotniuc a publicat luni, 4 august, un nou mesaj pe rețelele de socializare în care acuză guvernarea de la Chișinău că tergiversează intenționat procesul extrădării sale din Grecia. Potrivit fostului lider democrat, autoritățile moldovenești ar fi încercat să convingă alte state, precum Franța, să inițieze cereri de extrădare, în scopul tergiversării revenirii sale în țară.
“Vă îndemn, stimați cetățeni, să-i întrebați pe guvernanți când totuși au fost ei sinceri: • Atunci când, începând cu vara anului 2019, au promis că vor face tot posibilul și imposibilul să mă aducă acasă, indiferent unde mă aflu, ca să răspund pentru pretinsele fapte invocate în dosarele fabricate de ei? • Ori recent, când, după reținerea mea, au declarat că vor face tot posibilul ca extrădarea mea să se producă cât mai repede, dar, de fapt, au „uitat” să trimită documentele necesare în Grecia și suplimentar au solicitat de la autoritățile elene să nu se grăbească cu extrădarea, căci nu vor să mă vadă în Republica Moldova până la alegeri? • Ori poate sunt sinceri abia acum, când au solicitat câtorva țări europene, precum Franța, ca ele să caute urgent posibilitatea să mă asocieze cu vreun dosar din țara lor și, în baza acestuia, să trimită și ele în Grecia cerere pentru extrădarea mea pe teritoriul lor, doar ca să tergiverseze extrădarea și revenirea mea în Moldova? Să stau departe, oriunde, numai nu în Moldova, asta e ceea ce vrea guvernarea. Frica față de prezența mea în Republica Moldova este atât de mare pentru guvernarea galbenă, încât ei au ales să mai mintă o dată cetățenii și să facă înțelegeri ascunse cu alte țări, încercând să paseze extrădarea mea către ele, doar ca să nu revin în Moldova. Cel puțin nu până la alegerile din luna septembrie “, a transmis Plahotniuc.
 
Acesta mai afirmă că guvernarea actuală ar evita trimiterea documentelor necesare autorităților elene și că, de fapt, ar dori ca el să rămână în afara țării cel puțin până la alegerile din septembrie. Totodată, el reiterează intenția de a reveni în Republica Moldova și de a “lupta pentru acest drept legal”:
“Să vedem care vor fi acțiunile PAS în acest proces, însă la moment deruta și spaima puterii de la Chișinău sunt atât de mari, încât autoritățile caută orice posibilitate să tergiverseze revenirea mea în Moldova și pentru asta nu ezită să sfideze obraznic procedurile legale care se impun în condițiile actuale. Paradoxal, dar ei sunt singurii care se opun revenirii mele în țară.
Le este frică și din motivul că acuzațiile lor împotriva mea sunt fără dovezi și se vor nărui în cadrul procesului de judecată, dar și din cauză că au trecut 6 ani de când guvernarea PAS a preluat puterea în Republica Moldova, promițând să aducă vremurile bune pentru toți cetățenii, dar, de fapt, în această perioadă, ei au reușit doar să ruineze țara, s-o „îngloade” în datorii enorme, iar pe oameni i-a divizat și învrăjbit, i-a sărăcit cu prețuri și tarife exagerate, făcându-i pe mulți să plece din țară. Vremurile bune au venit doar pentru guvernarea galbenă. Dar le este frică și din motivul că, odată cu prezența și vocea mea, cetățenii se vor convinge în mod repetat că guvernarea actuală este slabă și a promovat în acești ani o politică a minciunii, a cenzurii și a terorii împotriva propriului popor”, a mai transmis politicianul.
Acesta a mai menționat că va lupta pentru dreptul legal de a reveni acasă și a transmis un mesaj direct guvernării:
“Dar toate sunt până la o vreme și se vor încheia: și minciunile lor, și puterea lor, și abuzurile, și răbdarea cetățenilor din Moldova, care s-au convins deja că, în comparație cu dezastrul în care s-a scufundat țara în așa-numitele “vremuri bune”, perioada de până la 2019 a oferit mai multă libertate, bunăstare și viață normală. Dar despre asta vom mai discuta. Eu sunt hotărât să revin acasă și voi lupta pentru acest drept legal, chiar dacă guvernarea galbenă nu mă vrea în țară și se simte neputincioasă în fața argumentelor și adevărurilor pe care le voi prezenta”, a conchis Vladimir Plahotniuc.
Precizăm că, contactat de TV8, Ministerul Justiției al Republicii Moldova a declarat că cererea de extrădare în privința lui Vladimir Plahotniuc este în curs de pregătire și nu a fost încă transmisă autorităților elene.
Totuși, potrivit Procuraturii Generale, dosarul și cererea de extrădare au fost transmise oficial pe 24 iulie, iar autoritățile din Grecia au confirmat recepționarea acestora pe 25 iulie.
 
Guvernarea de la Chișinău a declarat anterior că va face tot posibilul pentru ca Plahotniuc să fie extrădat și să răspundă în fața justiției.
Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ 
 

ULTIMA ORĂ

VIDEO | Victoria Furtună: „Moldova nu mai este un exemplu de reforme, ci de probleme democratice”

Victoria Furtună afirmă că datele publicate de organizații internaționale...

Victor Osipov acuză dosar fabricat și arest abuziv: „Sunt nevinovat și mă voi apăra până la CtEDO”

Prin intermediul avocaților, Victor Osipov a declarat că măsura...

INTERPOL respinge cererea IGP: Valeriu Cojocaru nu va fi dat în urmărire internațională

Interpol a refuzat solicitarea Inspectoratului General al Poliției de...

HOT News | Finlanda avertizează dur Ucraina după incidente repetate cu drone la granița cu Rusia

Finlanda a avertizat Ucraina după mai multe incidente în...

Victoria Furtună pune sub semnul întrebării capacitatea Moldovei de a susține un mecanism de mobilizare

Legea mobilizării riscă să rămână o măsură formală dacă...

ULTIMA ORĂ

Paris Saint-Germain s-a calificat din nou în finala Ligii Campionilor

Paris Saint-Germain este a doua finalistă a Ligii Campionilor la fotbal și are șansa să-și apere trofeul cucerit anul trecut. După ce au învins acasă...

Reacția lui Vlad Plahotniuc după sentință: „Judecătorii au fost ținuți în șah de vettingul PAS”

Vlad Plahotniuc a reacționat după sentința pronunțată în prima instanță în dosarul său, calificând decizia drept „un triumf al puterii politice asupra legii” și...

Important

Paris Saint-Germain s-a calificat din nou în finala Ligii Campionilor

Paris Saint-Germain este a doua finalistă a Ligii Campionilor la fotbal și are șansa să-și apere trofeul cucerit anul trecut. După ce au învins acasă pe Bayern Munchen cu 5:4, parizienii au remizat în deplasare, scor 1:1. PSG a marcat la prima acțiune periculoasă: în minutul 3 Hvicia Kvarațhelia a fost lansat de Fabián Ruiz și i-a pasat lui Ousmane Dembélé, care a deshis scorul.

Propaganda online împotriva integrării europene se amplifică în Republica Moldova: TikTok și Facebook, principalele platforme vizate

Propaganda și dezinformarea online devin tot mai agresive în Republica Moldova, iar rețelele sociale sunt folosite pentru a alimenta fricile populației și pentru a submina susținerea față de integrarea europeană. TikTok, Facebook și Telegram sunt principalele platforme prin care sunt promovate narațiuni false despre Uniunea Europeană, NATO, valorile europene sau războiul din Ucraina, au declarat invitații emisiunii „Eu și Uniunea Europeană” de la Moldova 1.

Parlamentul se întrunește în ședință. Pe agenda, proiecte privind funcționarea Legislativului și gestionarea deșeurilor

Deputații se întrunesc astăzi, 7 mai, în ședință plenară, după ce Biroul permanent al Parlamentului a aprobat ordinea de zi a reuniunii. Ședința va începe la ora 10:00. Pe agenda Parlamentului figurează mai multe proiecte de lege cu impact asupra administrației publice, infrastructurii și domeniului social. În prima lectură, deputații vor examina proiectele privind organizarea și funcționarea Parlamentului, precum și declararea utilității publice de interes național pentru lucrările de dezvoltare...

Sutele de miliarde de euro din fondurile UE post-COVID, cheltuite netransparent. Raport al Curții de Conturi Europene

Curtea de Conturi a Uniunii Europene critică lipsa de transparență în utilizarea miliardelor de euro din fondul european de redresare post-COVID și atrage atenția, în special, asupra Franței, care nu a putut furniza numele unei părți dintre beneficiarii finali ai banilor, relatează AFP. Raportul publicat miercuri vizează modul în care au fost folosite fondurile din planul lansat de UE în 2020, după pandemia de COVID-19. Programul includea 577 de miliarde...

Rusia cere evacuarea ambasadelor din Kiev înainte de 9 mai: avertisment privind posibile lovituri de represalii

Rusia a îndemnat miercuri ambasadele străine să asigure „evacuarea la timp” a personalului şi a cetăţenilor lor din Kiev înaintea unor „lovituri de represalii” inevitabile în cazul în care Ucraina ar perturba sărbătoarea Zilei Victoriei pe 9 mai, scrie digi24.ro.

Zi blândă de primăvară: Meteorologii anunță soare și maxime de până la 25 de grade

Astăzi, în Republica Moldova, vremea va fi stabilă și uscată, cu cer predominant senin în prima parte a zilei, înnorări trecătoare spre seară și temperaturi ridicate pentru această perioadă, de până la 25 de grade la Chișinău.

IGP, după ce 3 părinți din Vadul lui Vodă au fost reținuți că au distrus drogurile unui traficant: Au intrat în casă, au luat...

Cazul din Vadul lui Vodă, dezvăluit de avocata Violeta Gașițoi, în care trei părinți au fost reținuți după ce au distrus drogurile unui traficant, este investigat de Poliție ca o tâlhărie. Potrivit IGP, suspecții ar fi pătruns într-o locuință, de unde ar fi sustras circa 10 mii de lei și alte bunuri.