(ACUM 1 AN) Iurie Păsat a decedat 

TRIBUNA continuă proiectul în care vă prezentăm evenimentele politice ce au avut loc exact acum 1 an. De data aceasta vă propunem să vă amintiţi ce s-a întâmplat pe 5 august 2024. 

Iurie Păsat a decedat 

Deputatul Iurie Păsat a decedat în dimineața zilei. Într-un comunicat al Partidului Acțiune și Solidaritate a fost anunțat că decesul a survenit din cauza unui șoc anafilactic provocat de înțepături de viespe. Parlamentul a publicat un necrolog în care deplângea trecerea subită în eternitate a deputatului, iar mai mulți deputați și fruntași ai PAS au transmis condoleanțe celor apropiați.

Rugămintea lui Ion Ceban

Primăria Chișinău a condamnat acțiunile electorale ale unor partide pe teritoriul terenurilor/spațiilor publice reabilitate de municipalitate. Primarul Ion Ceban a rugat, în context, pe toată lumea să fie precaută, iar cei care încercau să tragă foloase din banul public și din activitățile municipalității – să fie sancționați în conformitate cu legislația în vigoare.

Demersul lui Andrei Năstase 

Andrei Năstase, ex-ministru al Afacerilor Interne, pretendent la șefia statului și fost coleg de bloc politic cu Maia Sandu, în cadrul unei conferințe de presă, a reiterat invitația sa către președintele țării, Maia Sandu – la dezbateri pe tema democrației, subliniind că „cetățenii noștri merită un președinte care nu se teme de dezbateri și care nu se ascunde de oameni”. În acest sens, politicianul a depus și un demers oficial la Președinție, dar și a anunțat că, lunea viitoare, 12 august, o va aștepta pe Maia Sandu pe scările Președinției, la ora 11.00.

Regulament aprobat de CEC

Comisia Electorală Centrală (CEC) a aprobat, în cadrul ședinței, Regulamentul privind particularitățile organizării și implementării votului prin corespondență. Acesta stabilea specificul organizării și desfășurării votării prin corespondență a cetățenilor Republicii Moldova cu drept de vot aflați peste hotarele țării, precum și responsabilitățile organelor electorale și altor entități implicate în organizarea acestui proces.

sursa: Almanah Politic 2024

ULTIMA ORĂ

VIDEO | Victoria Furtună: „Moldova nu mai este un exemplu de reforme, ci de probleme democratice”

Victoria Furtună afirmă că datele publicate de organizații internaționale...

Victor Osipov acuză dosar fabricat și arest abuziv: „Sunt nevinovat și mă voi apăra până la CtEDO”

Prin intermediul avocaților, Victor Osipov a declarat că măsura...

INTERPOL respinge cererea IGP: Valeriu Cojocaru nu va fi dat în urmărire internațională

Interpol a refuzat solicitarea Inspectoratului General al Poliției de...

HOT News | Finlanda avertizează dur Ucraina după incidente repetate cu drone la granița cu Rusia

Finlanda a avertizat Ucraina după mai multe incidente în...

Victoria Furtună pune sub semnul întrebării capacitatea Moldovei de a susține un mecanism de mobilizare

Legea mobilizării riscă să rămână o măsură formală dacă...

ULTIMA ORĂ

Hantavirus a ajuns în Europa. Un pasager care părăsise nava Hondius a fost testat pozitiv

Hantavirus a ajuns în Europa, după ce un pasager care părăsise deja nava de croazieră MV Hondius a fost testat pozitiv la întoarcerea acasă,...

Reacția lui Vlad Plahotniuc după sentință: „Judecătorii au fost ținuți în șah de vettingul PAS”

Vlad Plahotniuc a reacționat după sentința pronunțată în prima instanță în dosarul său, calificând decizia drept „un triumf al puterii politice asupra legii” și...

Important

Hantavirus a ajuns în Europa. Un pasager care părăsise nava Hondius a fost testat pozitiv

Hantavirus a ajuns în Europa, după ce un pasager care părăsise deja nava de croazieră MV Hondius a fost testat pozitiv la întoarcerea acasă, au anunțat autoritățile într-o actualizare miercuri, scrie observatornews.ro.

Germania înăsprește regulile de 9 mai: Fără simboluri sovietice sau rusești în spațiile publice

Berlinul a reintrodus interdicția simbolurilor sovietice pe 8 și 9 mai din cauza războiului Rusiei împotriva Ucrainei, transmite DW.

Chișinăul se alătură apelului de boicot al prezenței Rusiei la Bienala de la Veneția. Ministrul Culturii: „Cultura nu poate fi separată de război și...

Republica Moldova a semnat o declarație comună prin care condamnă participarea Federației Ruse la Bienala de la Veneția, alăturându-se Ucrainei și unor state europene precum Polonia, Lituania și Estonia. Anunțul a fost făcut de ministrul Culturii, Cristian Jardan,...

Vreme frumoasă, fără precipitații și maxime de până la 27 de grade Celsius, prognozate pentru joi

Meteorologii prognozează pentru ziua de joi, 7 mai, vreme frumoasă, fără precipitații și maxime de până la +27 de grade Celsius, transmite MOLDPRES. Potrivit Serviciului Hidrometeorologic de Stat, mâine cerul va fi senin pe întreg teritoriul țării, i...

Ministrul Infrastructurii: „Podul de Flori” și primul tronson de autostradă vor fi gata în 2026

Podul de la Ungheni, parte a proiectului denumit simbolic „Podul de Flori”, va fi dat în exploatare în toamna anului 2026, a declarat ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Vladimir Bolea, în cadrul emisiunii „În Context&rd...

Nistrul, fără viitură ecologică al treilea an la rând: Nivel istoric scăzut al apei

Ministrul Mediului, Gheorghe Hajder, confirmă că nici în acest an nu s-a realizat viitura ecologică de primăvară pe Nistru, din cauza precipitațiilor scăzute în Carpați. Situația se repetă pentru al treilea an consecutiv, ultima viitură de acest tip fiind înregistrată în perioada aprilie–mai 2023. Potrivit autorităților, contextul hidrologic este unul alarmant. Nivelul apei în lacul de acumulare al Centralei Hidroelectrice nr. 1 din cadrul Nodului Hidroenergetic Nistrean a ajuns la...

(video) „- Veronica, ridică mâna. – De ce dați indicații?!” Scandal la Comisia pentru protecție socială, pe un proiect privind drogurile. Verșinin: Așa „luptă”...

Scandal la Comisia pentru protecție socială, sănătate și familie. Deputatul Democrația Acasă Alexandru Verșinin s-a arătat indignat de modul în care au avizat aleșii PAS din comisie proiectul său de lege privind pedepsele pentru funcționarii cu epoleți prinși că vând droguri sau iau mită pentru a-i proteja pe traficanții de produse interzise. „Iată așa luptă PAS cu narcotraficul, 5 pasiști împotriva a 4 din opoziție pro”, a comentat...