Ședință în dosarul fostului primar de Boldurești, Nicanor Ciochină: Procurorii solicită prelungirea controlului judiciar

O nouă ședință de judecată în dosarul fostului primar de Boldurești, Nicanor Ciochină, are loc astăzi la Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani. Procurorii cer prelungirea controlului judiciar pe numele lui Ciochină, în condițiile în care măsura actuală expiră pe 9 august. Procurorii solicită ca inculpatul să rămână sub control judiciar pentru încă 60 de zile, din cauza mai multor riscuri. Judecătorii au examinat demersul procurorilor, însă nu au luat încă o decizie, transmite TVR Moldova.

ALEXANDRU BOTNARU, procuror PCCOCS: De a nu se eschiva de la examinarea cauzei penale şi a asigura prezenţa acestuia la şedinţă.
– Aţi solicitat inclusiv şi monitorizarea electronică a domnului Ciochină? 
– Nu. 
 – De ce? 
 
– Pentru că a fost anulată de Curtea de Apel anterior. 
– La ce etapă se află dosarul şi când am putea avea o finalitate? 
– Se examinează cauza penală. Examinăm mijloacele materiale de probă, probele acuzării.
Nicanor Ciochină a fost mai rezervat în comentarii şi a spus că decizia CEC-ului care i-a anulat mandatul de primar, este una politică.NICANOR CIOCHINĂ, învinuit: După ce s-a întâmplat cu mine, cum s-au comportat organele statului în campania electorală şi a anulat ilegal alegerile, nu mai pot comenta nimic. Deja e o justiţie televizată şi comandată politic. 
– Cu ce vă ocupaţi acum? Ce faceţi de când nu mai sunteţi primar? 
– Să dau statul în judecată mă ocup.
De menționat că Nicanor Ciochină se află sub control judiciar, însă nu este monitorizat electronic. Instanța i-a aplicat câteva interdicții, printre care să nu părăsească teritoriul raionului Nisporeni, să nu comunice cu martorii din dosar și să nu urce la volan.
Pe 19 februarie 2024, un copil și-a pierdut viața în urma unui accident rutier. Conform rechizitoriului, la volanul mașinii se afla Nicanor Ciochină, primarul comunei Boldurești, mașina fiind de serviciu. Acesta este învinuit de omor din imprudență și părăsirea locului accidentului. În aceeași cauză penală este pus sub învinuire Ion Andronache, pentru favorizarea infracțiunii.
Pentru că s-a aflat în arest preventiv, apoi în arest la domiciliu, fiind în incapacitate de a-și exercita atribuțiile de serviciu, Ciochină a rămas fără mandat de primar. Acesta a candidat pentru un nou mandat, pe care l-a și câștigat, însă în urma mai multor nereguli, alegerile au fost declarate nule, fiind organizat un nou scrutin. De data aceasta, însă, Ciochină a fost exclus din cursa electorală, scrutinul fiind câștigat de contracandidatul său – candidatul independent Sergiu Bulicanu.
Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ 

ULTIMA ORĂ

Dan Dungaciu: „Maia Sandu e disperată. Vorbește tot mai des despre unirea cu România prin presa străină”

Într-o nouă ediție a emisiunii „Marius Tucă Show”, transmisă...

Oleg Ozerov: Presiunile Chișinăului asupra Transnistriei intensifică tensiunile

Presiunile exercitate de autoritățile de la Chișinău asupra regiunii...

VIDEO | Elena Drăgălin: „Condamnarea lui Plahotniuc nu înseamnă instaurarea statului de drept”

Condamnarea lui Vladimir Plahotniuc nu echivalează cu sfârșitul corupției...

ULTIMA ORĂ

Sectorul zootehnic din R. Moldova va fi subvenționat anul acesta cu 100 de milioane de lei

Agenția de Intervenție și Plăți pentru Agricultură (AIPA) asigură crescătorii de animale că vor primi subvenții atât pentru produsele comercializate în semestrul al doilea al...

VIDEO: Serghei Ivanov, deputat al Partidului Nostru: Întârzierile la subvenții subminează fiabilitatea agriculturii și afectează motorul economiei

Deputatul Partidului Nostru, Serghei Ivanov, președintele Comisiei agricultură și industrie alimentară, avertizează că agricultura Republicii Moldova se confruntă cu un risc major de pierdere...

Important

Sectorul zootehnic din R. Moldova va fi subvenționat anul acesta cu 100 de milioane de lei

Agenția de Intervenție și Plăți pentru Agricultură (AIPA) asigură crescătorii de animale că vor primi subvenții atât pentru produsele comercializate în semestrul al doilea al anului 2025, cât și pentru 2026, odată cu aprobarea noii politici de subvenționare. Autoritățile vor anunța, în curând, apelurile necesare pentru ca toți producătorii să poată accesa sprijinul financiar.

Sectorul zootehnic din R. Moldova va fi subvenționat anul acesta cu 100 de milioane de lei

Agenția de Intervenție și Plăți pentru Agricultură (AIPA) asigură crescătorii de animale că vor primi subvenții atât pentru produsele comercializate în semestrul al doilea al anului 2025, cât și pentru 2026, odată cu aprobarea noii politici de subvenționare. Autoritățile vor anunța, în curând, apelurile necesare pentru ca toți producătorii să poată accesa sprijinul financiar.

FOTO // Ministrul Dorin Junghietu a discutat, la Bruxelles, despre întărirea securității energetice regionale: „Republica Moldova trebuie să fie parte a acestui efort comun”

Oportunitățile de colaborare pentru întărirea securității energetice regionale, avansarea reformelor din sector și aprofundarea cooperării instituționale au fost discutate, la Bruxelles, de ministrul Energiei, Dorin Junghietu, cu directorul general pentru vecinătat...

Parlamentari moldoveni și eurodeputați se reunesc la Bruxelles pentru discuții despre parcursul european al Moldovei

O delegație a Parlamentului Republicii Moldova participă la Bruxelles la cea de-a XVII-a reuniune a Comitetului Parlamentar de Asociere Republica Moldova – Uniunea Europeană (CPA RM–UE), un forum dedicat dialogului parlamentar pe marginea parcursului european al ț...

Doi copii au urcat pe acoperișul unei stații electrice din Chișinău: A intervenit serviciul de pază, după ce sistemele de securitate i-au detectat

Doi minori și-au pus viața în pericol după ce au pătruns ilegal pe teritoriul îngrădit al unei instalații electrice de tensiune înaltă din municipiul Chișinău și s-au urcat pe acoperișul edificiului stației electrice de transformare. Intervenția promptă a serviciului de pază a prevenit o posibilă tragedie.

VIDEO 31 de răniți, printre care doi salvatori uciși, în urma atacurilor rusești

Doi salvatori, printre care și alte trei persoane din regiunea Poltava, au murit în urma unui val de atacuri cu rachete și drone lansate de Rusia asupra Ucrainei. Totodată, alte 31 de persoane au fost rănite, transmite Unian. În acest context, un prim atac a vizat un obiectiv de extracție a gazului. Echipele de intervenție au ajuns rapid la fața locului și au început acțiunile de stingere a incendiului izbucnit...

Ce mesaj va purta Satoshi pe tricou la Eurovision: Mesaj transmis fanilor după prima repetiție

Organizatorii Eurovision Song Contest 2026 intensifică promovarea concurenților pe rețelele de socializare, publicând secvențe de la repetiții sau cu piesele acestora, pentru a crește interesul publicului înainte de prima semifinală din 12 mai. Reprezentantului R. Moldova, Satoshi, i-au fost dedicate deja trei postări, care au acumulat mii de vizualizări, comentarii și distribuiri.