VIDEO Vladimir Putin a anunțat posibila locație pentru summitul cu Donald Trump. Ce spune despre o întâlnire cu Zelenski

Președintele rus Vladimir Putin a afirmat joi că Emiratele Arabe Unite (EAU) reprezintă “unul dintre locurile potrivite” pentru o viitoare întâlnire cu liderul american Donald Trump. “Avem mulți prieteni care sunt gata să ne ajute să organizăm evenimente de acest fel. Unul dintre prietenii noștri este președintele Emiratelor Arabe Unite”, a declarat Putin jurnaliștilor de la Kremlin, în urma unei întâlniri cu omologul său din EAU, șeicul Mohammed bin Zayed Al Nahyan, care a sosit la Moscova într-o vizită oficială, potrivit Anadolu, transmite Digi24.
“Cred că vom decide, dar acesta ar fi unul dintre locurile potrivite, chiar potrivite”, a spus Putin, completând că atât Moscova, cât și Washingtonul și-au manifestat interesul pentru o astfel de întâlnire, cine a inițiat-o “nefiind important în acest moment”.
În ceea ce privește o întâlnire trilaterală la care ar putea participa și președintele ucrainean Vladimir Zelenski, Putin a declarat că nu are nimic împotriva unei astfel de reuniuni, dar a reafirmat necesitatea creării condițiilor necesare pentru astfel de discuții.
Remarcile lui Putin au venit la doar câteva ore după ce consilierul Kremlinului, Iuri Ușakov, a anunțat că Moscova și Washingtonul au ajuns la un acord de principiu pentru a organiza o întâlnire între Putin și Trump “în următoarele zile”. Ușakov a declarat că cele două părți au convenit, în principiu, și asupra locului de desfășurare a discuțiilor, dar că detaliile vor fi furnizate ulterior.
El a subliniat în special săptămâna viitoare ca perioadă țintă pentru summit. Summitul dintre Putin și Trump ar fi prima întâlnire față în față între președinții în exercițiu al Rusiei și al SUA de la întâlnirea din iunie 2021 de la Geneva, Elveția, dintre Putin și președintele american de atunci, Joe Biden.
Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ 

ULTIMA ORĂ

Dan Dungaciu: „Maia Sandu e disperată. Vorbește tot mai des despre unirea cu România prin presa străină”

Într-o nouă ediție a emisiunii „Marius Tucă Show”, transmisă...

Oleg Ozerov: Presiunile Chișinăului asupra Transnistriei intensifică tensiunile

Presiunile exercitate de autoritățile de la Chișinău asupra regiunii...

VIDEO | Elena Drăgălin: „Condamnarea lui Plahotniuc nu înseamnă instaurarea statului de drept”

Condamnarea lui Vladimir Plahotniuc nu echivalează cu sfârșitul corupției...

ULTIMA ORĂ

Productivitatea R. Moldova sub nivelul european: Guvernul mizează pe investiții și import de lucrători

Deși convergența cu Uniunea Europeană (UE) este o prioritate, Republica Moldova se confruntă cu un deficit de forță de muncă, iar autoritățile caută soluții pentru...

VIDEO: Serghei Ivanov, deputat al Partidului Nostru: Întârzierile la subvenții subminează fiabilitatea agriculturii și afectează motorul economiei

Deputatul Partidului Nostru, Serghei Ivanov, președintele Comisiei agricultură și industrie alimentară, avertizează că agricultura Republicii Moldova se confruntă cu un risc major de pierdere...

Important

Productivitatea R. Moldova sub nivelul european: Guvernul mizează pe investiții și import de lucrători

Deși convergența cu Uniunea Europeană (UE) este o prioritate, Republica Moldova se confruntă cu un deficit de forță de muncă, iar autoritățile caută soluții pentru a susține creșterea economică. Sectoarele strategice în care se va investi sunt industria, tehnologiile informaționale și agricultura, susține viceprim-ministrul, ministrul Dezvoltării Economice și Digitalizării, Eugeniu Osmochescu.

Agenda evenimentelor, marți, 5 mai

09:30 Ședința Consiliului Superior al Magistraturii, proiectul ordinii de zi;  Chişinău, str. Mihai Eminescu, 5; 09:00 Ședința Curții de Conturi, examinarea auditului performanței asupra gestionării și valorificării platformei tehnologice guvernamentale...

Rusia anunță armistițiu unilateral cu Ucraina pe 8 și 9 mai, amenințând cu atacuri dacă este încălcat

Armata rusă va respecta un armistițiu unilateral cu Ucraina în zilele de 8 și 9 mai, cu ocazia marcării, la 9 Mai, a victoriei sovietice din 1945 împotriva Germaniei naziste, a anunțat luni Ministerul Apărării din Rusia, relatează news.ro cu referire la AFP și Reuters.

Zelenski îl depășește pe Putin, anunță un armistițiu din 6 mai: Viața umană este mai importantă decât orice aniversare

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a anunțat instaurarea unui „regim de liniște” începând cu ora 00:00, în noaptea de 5 spre 6 mai, scrie Unian.  Totodată, liderul de la Kiev a declarat că, până în prezent, Ucraina nu a primit nicio solicitare oficială privind condițiile de încetare a focului, în contextul unor anunțuri făcute anterior în surse rusești. „Considerăm că viața omului este incomparabil mai importantă decât celebrarea oricărei aniversări. Din...

Sandu, la reuniunea Coaliției Europene împotriva Drogurilor. Accent pe combaterea spălării banilor și a criminalității

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a participat la cea de-a doua reuniune a Coaliției Europene împotriva Drogurilor, desfășurată în marja summit-ului Comunității Politice Europene de la Erevan, unde liderii europeni au discutat măsuri comune pentru combaterea traficului de droguri și a criminalității organizate. Coaliția, lansată în octombrie 2025 la inițiativa președintelui francez Emmanuel Macron și a premierului italian Giorgia Meloni, reprezintă un răspuns coordonat al statelor europene la creșterea amenințărilor...

Ministrul Dezvoltării Economice și Digitalizării, detalii despre programul „Reușim”: „Economii de până la 5 miliarde de lei într-un an”

Programul guvernamental „Reușim” vizează în principal sectorul privat din Republica Moldova și are drept obiectiv principal simplificarea modului în care companiile intră, activează și ies de pe piață, a declarat viceprim-ministrul Eugeniu Osmoches...

Ucraina își întărește capacitatea de reacție la granița cu regiunea transistreană: „Trebuie să fim pregătiți pentru orice scenariu”

Ucraina își consolidează apărarea la frontiera cu regiunea transnistreană, prin fortificații, drumuri militare și măsuri sporite de securitate, în contextul prezenței trupelor ruse în stânga Nistrului și al riscurilor de destabilizare în zonă. Anunțul a fost făcut de Comandamentul Operațional „Vest”, după o vizită de lucru a generalului de brigadă Volodîmîr Șvediuk, la unitățile Forțelor de Apărare desfășurate pe direcția transnistreană.