Vladimir Putin și Donald Trump urmează să se întâlnească în zilele următoare, anunță Kremlinul

Preşedintele rus Vladimir Putin urmează să se întâlnească “în zilele următoare” cu omologul său american Donald Trump, după ce s-a întâlnit cu emisarul acestuia Steve Witkoff miercuri, anunţă joi Kremlinul, citat de agenţiile ruse de presă, relatează News.ro cu referire la AFP.
“La propunerea părţii americane, s-a încheiat un acord în vederea organizării unei reuniuni bilaterale la cel mai înalt nivel în zilele următoare, adică o întâlnire între preşedintele Vladimir Putin şi Donald Trump”, anunţă Iuri Uşakov.

 

Iuri Uşakov nu precizează însă locul acestui summit.
 
Pregătirea acestei reuniuni a început, anunţă consilierul diplomatic al liderului de la Kremlin.
 
O întâlnire la nivel de lideri este o ”prioritate foarte clară” şi poate ”conduce la o pace cu adevărat durabilă”, declara cu câteva minute mai înainte preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski.
Preşedintele ucrainean pledează de mai multe săptămâni în favoarea unei întâlniri cu omologii săi rus şi american.
 
Iuri Uşakov anunţă că Rusia nu a răspuns, pentru moment, ideii americane a unei întâlniri în trei între Volodimir Zelenski, Vladimir Putin şi Donald Trump.
Miercuri, preşedintele american Donald Trump s-a declarat “deschis” să se întâlnească cu liderul de la Kremlin în săptămânile viitoare.
Agenţiile ruse de presă scriu însă că acest summit urmează să aibă loc “în zilele următoare”.
Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ 

ULTIMA ORĂ

Dan Dungaciu: „Maia Sandu e disperată. Vorbește tot mai des despre unirea cu România prin presa străină”

Într-o nouă ediție a emisiunii „Marius Tucă Show”, transmisă...

Oleg Ozerov: Presiunile Chișinăului asupra Transnistriei intensifică tensiunile

Presiunile exercitate de autoritățile de la Chișinău asupra regiunii...

VIDEO | Elena Drăgălin: „Condamnarea lui Plahotniuc nu înseamnă instaurarea statului de drept”

Condamnarea lui Vladimir Plahotniuc nu echivalează cu sfârșitul corupției...

ULTIMA ORĂ

Petr Vlah, despre situația din Găgăuzia: „Există ceva ce-i dezbină pe găgăuzi şi acest ceva e politica”

Politicianul Petr Vlah urmărește cu mare atenţie situaţia din Autonomia Găgăuză şi constată cu regret că aceasta devine tot mai tensionată. De aceea, el...

VIDEO: Serghei Ivanov, deputat al Partidului Nostru: Întârzierile la subvenții subminează fiabilitatea agriculturii și afectează motorul economiei

Deputatul Partidului Nostru, Serghei Ivanov, președintele Comisiei agricultură și industrie alimentară, avertizează că agricultura Republicii Moldova se confruntă cu un risc major de pierdere...

Important

Petr Vlah, despre situația din Găgăuzia: „Există ceva ce-i dezbină pe găgăuzi şi acest ceva e politica”

Politicianul Petr Vlah urmărește cu mare atenţie situaţia din Autonomia Găgăuză şi constată cu regret că aceasta devine tot mai tensionată. De aceea, el a spus că a decis să vorbească „nu despre procese, evenimente şi tendinţe, ci despre ceea ce-i uneşte şi îi dezbină pe găgăuzi. Chiar dacă ar putea părea o temă mai filozofică, cred că ea e mai actuală decât oricând”.

Alertă alimentară în România: un produs contaminat a fost retras de pe piață din cauza unei bacterii

Un lot de salată de hering, ambalat la 150 de grame, este retras de producător dintr-un mare lanț de magazine din România, în urma depistării bacteriei Listeria monocytogenes. Potrivit informațiilor, magazinele vizate sunt cele din rețeaua Penny, unde produsul a fost comercializat. Conform unui anunț publicat pe site-ul ANSVSA, este retras de la vânzare produsul „GRAN MARE SALATĂ CU ICRE DE HERING 150G”, citează presa română. „Vă informăm că producătorul NEGRO...

Moment muzical neașteptat al președintelui Franței la Erevan: Macron a interpretat „La Bohème”, acompaniat la tobe de Pașinian

Președintele Franței, Emmanuel Macron, a oferit un moment neașteptat la dineul oficial din Erevan, unde a interpretat celebra piesă „La Bohème”, acompaniat la tobe de premierul armean Nikol Pașinian, în marja summitului Comunității Politice Europene.

CSM a aprobat raportul Comisiei Vetting privind reevaluarea judecătorului Petru Triboi

Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a acceptat raportul Comisiei de evaluare externă privind reevaluarea judecătorului Petru Triboi în funcția de președinte interimar al Judecătoriei Ungheni. Decizia a fost aprobată în cadrul ședinței CSM de marți, 5 mai. „În urma examinării documentelor și a audierii subiectului evaluării, Consiliul a constatat că magistratul Petru Triboi îndeplinește criteriile de etică prevăzute de Legea nr. 252/2023 privind evaluarea externă a judecătorilor și procurorilor. Procesul...

FOTO La volan fără permis și cu alcoolemie de 1,04 mg/l: Ce pedeapsă riscă un tânăr din Șoldănești

Un tânăr din raionul Șoldănești riscă închisoare de până la un an, muncă neremunerată în folosul comunității sau amendă de 35.000 – 40, 000 lei, pentru că a urcat la volan în stare de ebrietate și fără permis de conducere. Incidentul a avut loc luni seara, 4 mai, în satul Bardar, raionul Ialoveni. Potrivit Poliției Naționale, bărbatul de 26 de ani se afla la volanul unui BMW și a fost...

„Lipsa de intervenție costă vieți”. Până la 24 de femei își pierd viața anual din cauza violenței în familie

Peste 20 de mii de femei au raportat abuzuri în 2025, iar anual între 21 și 24 își pierd viața din cauza violenței în familie. Angelina Zaporojan, fondatoarea și directoarea executivă a Centrului de Drept al Femeilor, a atras atenția în cadrul emisiunii „Consens Național” de la Realitatea TV că, în pofida numărului mare de cazuri, intervențiile rămân insuficiente. „24-21 de femei anual își pierd viața în rezultatul actelor de...

Cronica ARHIVELOR // Ion Dumeniuc – 90 de ani de la nașterea apostolului alfabetului latin și gardianul limbii române

Astăzi, 5 mai, se împlinesc 90 de ani de la nașterea lui Ion Dumeniuc (1936–1992), personalitate marcantă a culturii naționale, lingvist, profesor și om de stat, care și-a dedicat întreaga energie revenirii la identitatea românească și oficializăr...