Pe parcursul zilei de ieri, Comisia Electorală Centrală a recepționat cereri de înregistrare a listelor de candidați la funcția de deputat în Parlamentul Republicii Moldova din partea a trei formațiuni politice, o solicitare de înregistrare a unui bloc electoral, informează TRIBUNA.
Cererea de înregistrare a listei de 56 de candidați a fost depusă de către Partidul politic Partidul Național Moldovenesc. O altă cerere de înregistrare a listei de 64 de candidați a fost depusă de către Partidul Politic Partidul Social Democrat European. A treia cerere a fost depusă de către Partidul Politic Partidul „RENAȘTERE”, care a solicitat înregistrarea a 100 de candidați pe listă.
Conform procedurii, CEC a stabilit ordinea prealabilă de înscriere în buletinul de vot a formațiunilor:
– Partidul Politic Partidul „RENAȘTERE” – poziția a șaptea;
– Partidul Politic Partidul Social Democrat European – poziția a opta;
– Partidul politic Partidul Național Moldovenesc – poziția a noua.
Conform procedurilor stabilite, CEC va examina, în decurs de 7 zile, dosarele depuse privind înregistrarea sau neînregistrarea candidaților la funcția de deputat.
Tot ieri, CEC a recepționat o cerere de înregistrare a blocului electoral „Blocul Unității Naționale”, format din Partidul Național Liberal și Partidul Politic Partidul Reîntregirii Naționale „ACASĂ”. Dosarul va fi examinat de către CEC în decurs de 5 zile.