Zelenski, dupǎ declarațiile fǎcute de Trump: „Nu vom recompensa Rusia pentru acţiunile sale." „Cred în poporul nostru”

Președintele ucrainean Vladimir Zelenski a reacționat sâmbǎtǎ dimineațǎ, dupǎ ce Donald Trump a anunțat cǎ se va întâlni cu Vladimir Putin pe 15 august în Alaska, la trei ani şi jumătate de la începutul războiului din Ucraina. Preşedintele american, care a promis să pună capăt conflictului în „24 de ore” odată revenit la Casa Albă, a indicat vineri că „vor exista schimburi de teritorii în beneficiul tuturor”, fără a da detalii.
Preşedintele ucrainean a avertizat împotriva oricărei „decizii care ar fi luată fără Ucraina”, reafirmând că ucrainenii „nu îşi vor abandona pământul ocupanţilor”.

„Suntem gata să lucrăm cu preşedintele Trump şi cu toţi partenerii noştri pentru o pace reală şi, mai presus de toate, durabilă. O pace care nu se va prăbuşi din cauza ambiţiilor Moscovei”, a continuat Vladimr Zelenski într-un videoclip postat pe reţelele sale de socializare, citat de News.ro.

Preşedintele ucrainean a menţionat totuşi că summitul Trump-Putin, programat în Alaska, va avea loc „la mare distanţă de acest război care face ravagii pe teritoriul nostru, împotriva poporului nostru, şi care nu se poate termina fără noi, fără Ucraina”.

„Cred în poporul nostru”, a continuat Zelesnki, care solicită de mai multe săptămâni o întâlnire tripartită cu omologii săi rus şi american – o opţiune care nu a fost luată în considerare până acum de Kremlin.
„Nu vom recompensa Rusia pentru acţiunile sale. Poporul ucrainean merită pacea, dar toţi partenerii trebuie să înţeleagă ce este o pace demnă”, continuă Zelenski, subliniind că Moscova „a început războiul”.

Rusia cere Ucrainei să cedeze patru regiuni parţial ocupate (Doneţk, Lugansk, Zaporojie şi Herson), pe lângă Crimeea anexată în 2014, şi să renunţe la livrările de arme occidentale şi la apartenenţa la NATO.
Aceste cereri sunt inacceptabile pentru Kiev, care doreşte retragerea trupelor ruse de pe teritoriul său şi garanţii de securitate occidentale, inclusiv continuarea livrărilor de arme şi desfăşurarea unui contingent european, la care Rusia se opune.
Ofensiva rusă pe scară largă împotriva Ucrainei, care a început în februarie 2022, s-a soldat cu cel puţin zeci de mii de morţi în ambele ţări şi a provocat distrugeri imense. După mai mult de trei ani de lupte, poziţiile Ucrainei şi Rusiei sunt încă ireconciliabile, noteazǎ sursa citatǎ. Rusia este acuzată că blochează discuţiile prin menţinerea unor cerinţe maximaliste, în condiţiile în care forţele sale au întâietate pe linia frontului şi continuă să câştige teren acolo.
Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ
 
 

ULTIMA ORĂ

Dan Dungaciu: „Maia Sandu e disperată. Vorbește tot mai des despre unirea cu România prin presa străină”

Într-o nouă ediție a emisiunii „Marius Tucă Show”, transmisă...

Oleg Ozerov: Presiunile Chișinăului asupra Transnistriei intensifică tensiunile

Presiunile exercitate de autoritățile de la Chișinău asupra regiunii...

VIDEO | Elena Drăgălin: „Condamnarea lui Plahotniuc nu înseamnă instaurarea statului de drept”

Condamnarea lui Vladimir Plahotniuc nu echivalează cu sfârșitul corupției...

ULTIMA ORĂ

Garsonieră de 10 metri pătrați, scoasă la vânzare cu 115.000 de euro. Baia are doar un metru pătrat

Piața imobiliară din Florența continuă să surprindă prin oferte neobișnuite și prețuri greu de justificat. Un anunț recent a stârnit reacții intense: o garsonieră de...

VIDEO: Serghei Ivanov, deputat al Partidului Nostru: Întârzierile la subvenții subminează fiabilitatea agriculturii și afectează motorul economiei

Deputatul Partidului Nostru, Serghei Ivanov, președintele Comisiei agricultură și industrie alimentară, avertizează că agricultura Republicii Moldova se confruntă cu un risc major de pierdere...

Important

Garsonieră de 10 metri pătrați, scoasă la vânzare cu 115.000 de euro. Baia are doar un metru pătrat

Piața imobiliară din Florența continuă să surprindă prin oferte neobișnuite și prețuri greu de justificat. Un anunț recent a stârnit reacții intense: o garsonieră de doar 10 metri pătrați este scoasă la vânzare pentru 115.000 de euro. Locuința este situată pe via della Condotta, la câțiva pași de Palazzo Vecchio, într-una dintre cele mai căutate zone ale orașului. Agenția imobiliară o descrie drept un „mini-apartament încântător”, potrivit atât pentru locuit,...

„Dronele ucrainene ar putea participa la parada lui Putin”, amenință Volodimir Zelenski

Dronele ucrainene ar putea zbura la parada de Ziua Victoriei de la Moscova, pe 9 mai, a declarat președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, scrie digi24.ro.

VIDEO Păstrarea, dezvoltarea și promovarea limbii găgăuze în spațiul multilingv al Republicii Moldova

În Republica Moldova, limba găgăuză rămâne un element esențial al identității culturale, însă specialiștii avertizează că utilizarea ei este în scădere, în special în rândul tinerilor. În acest context, la Chișinău are loc Conferința Internațională „Păstrarea, dezvoltarea și promovarea limbii găgăuze în spațiul multilingv al Republicii Moldova”, unde autorități, experți internaționali și reprezentanți ai mediului educațional caută soluții concrete. Tema centrală: cum poate fi nu doar păstrată, ci și revitalizată limba...

Profesor, despre învățarea limbilor străine cu ajutorul AI: „Trebuie integrată inteligent în educație, fără a înlocui rolul uman”

Inteligența artificială (AI) devine tot mai prezentă în educație și nu mai poate fi ignorată, însă rolul ei ar trebui să rămână unul complementar. Profesorul Ghenadie Râbacov susține că AI poate transforma lecțiile în experiențe interactive și atractive, însă avertizează că promisiunile de învățare rapidă a unei limbi străine sunt exagerate, iar utilizarea excesivă a tehnologiei nu poate înlocui rolul profesorului și al interacțiunii umane.

Locuitorii din raioanele Cantemir, Cahul și Basarabeasca vor beneficia de consultații medicale gratuite

Locuitorii din raioanele Cantemir, Cahul și Basarabeasca vor putea beneficia, în această săptămână, de consultații profilactice gratuite oferite de echipe mobile de medici specialiști. Serviciile sunt acoperite din fondul măsurilor de profilaxie al Companiei N...

VIDEO // Doi membri ai unei grupări infracționale au fost reținuți pentru furturi din locuințe la Hâncești

Doi membri ai unei grupări infracționale, formată din cinci persoane cu vârste cuprinse între 16 și 25 de ani, specializată în comiterea furturilor pe teritoriul raionului Hâncești, au fost reținuți, comunică MOLDPRES. În urma acțiunilor...

Consens Național: De ce depinde primul pas spre libertate al unei femei care trăiește cu un abuzator?

Amploarea fenomenului violenței față de femei rămâne alarmantă. 7 din 10 femei din Republica Moldova au trăit cel puțin o formă de violență. Doar în 2025, aproape 24 mii de femei au fost înregistrate ca victime ale violenței în familie, iar 21 și-au pierdut viața. De multe ori, societatea răspunde la aceste tragedii cu întrebarea: „Dacă nu se simt în siguranță în propria familie, de ce nu pleacă de acolo?...