Blogger.md despre hărțuielile la care sunt supuși Ion Ceban, Irina Vlah şi Vasile Costiuc: PAS nu-i vrea în politică!

Campaniile electorale în Republica Moldova tot timpul au însemnat multă murdărie. Dar ceea ce s-a întâmplat în alegerile parlamentare din acest an a depăşit cu mult limitele corectitudinii, legalităţii şi bunului simţ. În special merită atenţie cazurile lui Ion Ceban, lider al MAN, unul din liderii Blocului electoral „Alternativa”, al Irinei Vlah şi a partidului pe care-l conduce – „Inima Moldovei”, al lui Vasile Costiuc şi a partidului pe care-l conduce – „Democraţia Acasă”. Despre aceasta scrie, Corneliu Gandrabur – blogger.md.

El spune că, Ion Ceban s-a trezit, chiar la startul perioadei electorale, cu interdicţie de a intra în România şi, în general, în spaţiul UE.

„Nici până azi nu e clar ce a stat la baza acestei decizii, dar un lucru e cert – respectiva interdicţie a fost exploatată la greu în scop electoral şi, cu siguranţă, a cântărit mult în scorul final înregistrat de blocul „Alternativa”. Acum, se zice că lui Ion Ceban i se pregăteşte o nouă lovitură, în urma căreia guvernarea ar urma să-şi asigure controlul asupra Primăriei capitalei. Dar să nu anticipăm lucrurile… Irina Vlah a fost trecută în aceste alegeri prin toate „cercurile iadului” – ţări conduse de prieteni ai PAS stăteau în rând la un moment dat pentru a-i aplica interdicţii, sancţiuni etc. În paralel, la colegii Irinei Vlah se făceau percheziţii, în spaţiul public erau aruncate informaţii care mai de care (apropo, acestea au fost dezminţite de „Inima Moldovei”, pentru că nu aveau nimic în comun cu realitatea), iar presa controlată de putere crea fonul informaţional corespunzător. Acum se zice că puterea pregăteşte o nouă lovitură Irinei Vlah şi partidului său. Dar, iarăşi, să nu anticipăm…”, scrie el.

Gandrabur mai afirmă că Vasile Costiuc a fost hărţuit constant pe parcursul campaniei electorale.

„Chiar şi fără permis de conducere a rămas la un moment dat. În final, când a reuşit să treacă în Parlament, unii din cei cu putere de decizie au început să delireze că chipurile trebuie invalidate mandatele obţinute de „Democraţia Acasă”. Parcă unii din exterior le-au dat deja din deget celor de la guvernare şi parcă nu ar trebui să fie surprize. Dar, să nu anticipăm nici în acest caz”, precizează Gandrabur.

În opinia sa, toate aceste trei cazuri au în comun faptul că sunt reprezentanţii noii clase politice.

„Ceban vine pe centru, Vlah – pe stânga, iar Costiuc – pe dreapta. Se vede cu ochiul liber că toţi trei sunt extrem de incomozi puterii. Aceasta e adevărata opoziţie şi de ea se teme guvernarea. De aceea, aceşti trei politicieni şi partidele lor vor continua să fie hărţuiţi. Şi în continuare, în cazul lor, se vor trece toate liniile roşii posibile şi imposibile. PAS nu-i vrea în politică, iar atunci când PAS vrea ceva, se întâmplă multe lucruri urâte.

Totodată, toţi trei au demonstrat până acum o capacitate exemplară de rezistenţă la atacuri politice. Cine ştie, poate că, în final, ei vor reuşi să învingă sistemul, reprezentat acum de PAS. Vom vedea. Dar şi cele întâmplate până acum sunt suficiente pentru ca politologii din întreaga lume să înceapă examinarea acestor trei cazuri şi să le introducă în manualele de specialitate”, mai scrie bloggerul Corneliu Gandrabur.

ULTIMA ORĂ

VIDEO | Ion Ceban acuză o „catastrofă ecologică” la Sîngera și un business ilegal cu gunoiul

Primarul General al municipiului Chișinău și președintele MAN, Ion...

Dan Dungaciu: „Maia Sandu e disperată. Vorbește tot mai des despre unirea cu România prin presa străină”

Într-o nouă ediție a emisiunii „Marius Tucă Show”, transmisă...

VIDEO: O nouă acțiune de salubrizare. Irina Vlah: „Am pus în ordine acest obelisc comemorativ înainte de Ziua Victoriei”

Irina Vlah, liderul Partidului Republican „Inima Moldovei”, după ce...

Blogul lui Luchianiuc: Epopeea Băncii de Economii SA – „pâine și circ”

Cum se distrage atenția publicului de la adevăratele probleme...

VIDEO | Comisia securitate națională a susținut un nou proiect al Partidului Nostru care vine în sprijinul diasporei

Comisia securitate națională, apărare și ordine publică a examinat...

Doru Petruți: „Ipocrizia pare deja marcă înregistrată în discursul public”

Directorul IMAS, Doru Petruți, critică lipsa de coerență instituțională...

ULTIMA ORĂ

VIDEO Proces de amalgamare inițiat pentru Budești, Cimișeni și Bălțata. Ce mesaj a transmis primarul de Budești

Procesul de amalgamare voluntară pentru satele Budești, Cimișeni și Bălțata a fost inițiat, anunțul fiind făcut de primarul comunei Budești, Nina Costiuc. „Pledăm pentru ca să...

VIDEO | Ion Ceban acuză o „catastrofă ecologică” la Sîngera și un business ilegal cu gunoiul

Primarul General al municipiului Chișinău și președintele MAN, Ion Ceban, susține că situația legată de depozitarea deșeurilor la Sîngera reprezintă o „catastrofă ecologică” și...

Important

VIDEO Proces de amalgamare inițiat pentru Budești, Cimișeni și Bălțata. Ce mesaj a transmis primarul de Budești

Procesul de amalgamare voluntară pentru satele Budești, Cimișeni și Bălțata a fost inițiat, anunțul fiind făcut de primarul comunei Budești, Nina Costiuc. „Pledăm pentru ca să avem primării moderne, eficiente și sigur că să putem realiza cu succes toate cerințele, nevoile cetățenilor pentru a avea localități prospere și a trăi cu o calitate a vieții decentă”, a transmis aceasta. În același timp, sunt stabilite o serie de condiții și criterii pentru...

Germania reacționează la retragerea trupelor SUA: „Europa trebuie să devină mai responsabilă”

Europenii trebuie 'să își asume o responsabilitate mai mare pentru propria securitate', a declarat sâmbătă ministrul apărării german, Boris Pistorius, ca răspuns la anunțul planurilor americane de retragere a 5.000 de soldați americani din Germania, i...

Secretar de stat din România: Ne propunem să construim, în următorii șapte ani, câte un pod peste Prut în fiecare raion de la frontieră

România își propune să construiască, în următorii șapte ani, câte un pod peste Prut în fiecare raion de la frontieră. Declarația aparține lui Irinel Ionel Scrioșteanu, secretar de stat la Ministerul Transporturilor și Infrastructurii din România.

Republica Moldova și Italia lansează un proiect de cooperare pentru alinierea sectorului agricol național la cerințele Uniunii Europene

Cooperare moldo-italiană pentru modernizarea agriculturii şi proiecte de aliniere la standardele UE pentru consolidarea cooperativelor, au fost subiectele de bază discutate de ministra Agriculturii și Industriei Alimentare, Ludmila Catlabuga, în cadrul unei întrev...

Republica Moldova și Italia lansează un proiect de cooperare pentru alinierea sectorului agricol național la cerințele Uniunii Europene

Cooperare moldo-italiană pentru modernizarea agriculturii şi proiecte de aliniere la standardele UE pentru consolidarea cooperativelor, au fost subiectele de bază discutate de ministra Agriculturii și Industriei Alimentare, Ludmila Catlabuga, în cadrul unei întrev...

„Un om drag, un prieten, un frate și un fiu iubit”. Halterofilul Ghenadii Dudoglo decedat în Franța, a fost adus acasă: Unde își pot...

Familia halterofilului Ghenadii Dudoglo a anunțat detaliile ceremoniei de rămas bun, după decesul acestuia în Franța. Într-un mesaj emoționant, apropiații le mulțumesc tuturor celor care le-au fost alături în aceste zile dificile și îi îndeamnă pe cei care l-au cunoscut să vină să-i aducă un ultim omagiu, pe 3 mai, la Chișinău.

VIDEO // Fermierii vor putea cumpăra produse fitosanitare și îngrășăminte cu plata în rate și scutire de TVA

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare (MAIA), în parteneriat cu Agenția pentru Dezvoltarea și Modernizarea Agriculturii (ADMA), pregătește lansarea unui mecanism de sprijin financiar menit să faciliteze accesul producătorilor agricoli la inputuri esențial...